O lege second hand vândută ca nouă – Șerban Iosifescu, analiză pe proiectul legii Deca

2.114 vizualizări
Foto: Mădălina Turza
”Noua” lege a învățământului preuniversitar este o lege a anilor ’80 ai secolului trecut, nefiind o lege a reformei, scrie Șerban Iosifescu, fostul președinte al ARACIP, expert în educație și consultant pentru organizații interne și internaționale în domeniu, pe site-ul propriu. Acesta spune despre proiectul de lege pentru învățământul preuniversitar, care va fi prezentat în ședința de Guvern de joi, în primă lectură, că prin acesta „nu se schimbă nimic esențial, educația fiind înțepenită în nemișcare și nereformare: curriculumul, evaluarea, structura de sistem, finanțarea, statutul profesorului, cariera didactică etc. rămân cum au fost, doar cu mici ajustări și floricele (chiar dacă sunt declarate intenții nobile – planuri și programe)”.

„Majoritatea prevederilor sunt moștenite din legi anterioare (inclusiv din perioada comunistă), fiind chiar resuscitate elemente vetuste (cum ar fi examenul de admitere pentru liceu)”, mai scrie în analiză Iosifescu.

Redăm analiza făcută de Șerban Iosifescu:

„Practic, noua lege stabilizează sistemul așa cum este acum, clarificând, ordonând și administrând schimbările deja realizate prin modificările din ultimii ani ale Legii Nr. 1/2011, sau introduse prin acte subsecvente (de exemplu, privind învățământul dual, pilotarea, centrele comunitare de învățare permanentă etc.), ”noutățile” ducându-l, și mai mult, în trecut. Mai mult, se statuează faptul că școlile nu mai pot face nimic, fără voie de la stăpânire. Și voie de la stăpânire au, conform acestei legi, numai cei care se ocupă de ”excelență”, universitățile, operatorii privați și cultele religioase oficiale  – marii câștigători ai schimbărilor legislative.

În lipsa unor obiectivele de țară, a unor ținte stabilite pentru un orizont de 10-20 de ani, nu văd alt scop al pachetului legislativ în afara nevoii de a subordona, și mai mult, școala față de interesele grupurilor aflate la putere (”nomenclatura” politică și administrativă centrală, operatori economici privați care parazitează finanțele publice, cultele religioase). Sistemul școlar devine și mai centralizat, mai inechitabil, și nimic nu mai scapă nepolitizat (vezi ”marea restructurare” instituțională), fiind sugrumată orice inițiativă locală sau instituțională.

Doar despre două aspecte majore ale legii învățământului preuniversitar, care dezvăluie intențiile de politică publică menționate mai sus:

Centralizare de tip totalitar

Prin noul proiect, dispare orice autonomie instituțională, întreaga autoritate de decizie fiind concentrată a Minister, în schimb răspunderea este distribuită către cei care nu au putere de decizie. De exemplu:

  • Instituțiile de tip ”expert”, cu rol reglator în sistem, create prin redenumirea / comasarea celor vechi devin ”executorii” politicilor Ministerului, iar cele reînființate (ISE, de exemplu) au atribuții mult diminuate față de cum aveau înainte de desființare.
  • Dispare orice autonomie a evaluării la nivel de sistem, nemaiexistând acele ”cheks and balances” absolut necesare unei sănătăți instituționale: ARACIIP câștigă un ”i” dar pierde statutul de evaluator extern, separat de administrație și de elaborarea politicilor publice, căpătând rol și în administrarea sistemului (adică aceeași instituție evaluează și administrează sistemul, conflictul de interese fiind, aici, mai mult decât evident).
  • ARACIIP va face ambele tipuri mari de evaluare instituțională (”compliance/accountability check” și ”improvement/quality check”), dar rămâne de văzut cum le va garanta specificitatea. Probabil, la fel cum ISJ/ISMB îndeplinea, simultan, funcțiile de ”îndrumare” și ”control”, în evident conflict de rol: s-a ajuns la 95% control sau, mai precis, la ”îndrumare prin control” (”faci cum zic eu, sau…”).
  • Autoritățile locale au mai ales obligații (de a finanța, de a asigura etc. – vezi, de exemplu, medicina școlară, prin Art. 79, este pasată la autoritățile locale), dar mai puțin drepturi – cu excepția dreptului politicienilor din administrația locală de a cere înlocuirea directorului de școală. De remarcat dubla subordonare politică a directorului de școală: prin numire, subordonat politicului din ME, în funcționare, subordonat politicului din ME și din administrația locală.
  • Se încearcă reglementarea de la centru a tuturor excepțiilor – inclusiv elemente de metodologie, cum ar fi numărul de copii/elevi din colective, normele profesorilor, înființarea / desființarea colectivelor și unităților etc. Dar realitatea are mult mai multă imaginație decât autorilor legii și vor exista, cu certitudine, excepții care nu pot fi prevăzute. Toate aceste excepții puteau fi lăsate la nivel local (școală sau administrație locală), dar numai dacă ar fi existat acele ”checks and balances”, cu rol reglator, deja menționate. Pe de altă parte, chiar dacă sintagma ”de regulă” este folosită doar de 8 ori, abundă excepțiile, dar și formulări de tipul ”se pot”, ”se poate”, ”pot fi” etc. (peste 130), precum și termene neclare sau îndepărtate pentru implementarea unor prevederi costisitoare (evident, totul ”o să se…” în anul alegerilor, 2024, sau după alegeri).
  • Școlile devin sigurele răspunzătoare pentru implementarea politicilor, chiar dacă nu au niciun fel de control asupra resurselor umane și financiare. Pentru tot ce poate veni în plus, prin proiecte și programe naționale, școlile trebuie să solicite, să facă proiecte, dar fără ca cineva să asigure dezvoltarea capacității de a a concepe și manageria proiecte. Dimpotrivă: școlile sunt lăsate la mâna ”parteneriatelor public privat”, altă modalitate de a sifona fonduri publice în conturi private.
Decalaje crescute: introduce inechități noi și le amplifică pe cele existente

Ca și în varianta ”Cîmpeanu”, varianta ”Deca” alocă un mult mai mult spațiu și mult mai multe libertăți ”excelenței”, cu reglementări foarte clare (examen de admitere în liceele de fițe, școli pilot, centrele de excelență, admitere fără evaluare a olimpicilor în licee, burse, premii și alte facilități pentru olimpici etc.), în timp ce echității i se alocă doar vorbe goale și promisiuni (”programe naționale”), care nu știm cum vor fi finanțate după ce se termină banii europeni.

Dar, oricum nu va conta: banii europeni vor ajunge până la alegerile din 2024, când ”monstruoasa coaliție” (acum la putere) va fi confirmată prin vot, iar programele respective vor fi fie înghețate, fie prorogate, fie desființate. Chiar mai crede cineva că noile legi nu vor fi modificate de nșpe ori de cei care vor mai veni la putere? La ambele legi anterioare ale învățământului am avut sute de schimbări, dar continuăm să dăm legi, cu speranța că nu vor fi schimbate: cum spunea cineva, victoria optimismului (și oportunismului, adaug eu) asupra experienței…

Câteva exemple de prevederi prin care riscul de adâncire a decalajelor crește:

  • O întrebare esențială: ”Ce caută un nou examen de selecție, cu miză mare, în interiorul învățământului obligatoriu?”, nu a primit niciun răspuns acceptabil, inclusiv de la cei care susțin legea. Argumentul că lipsa examenului de admitere încurajează ”mediocritatea”, pentru că evaluarea națională are subiecte de nivel scăzut (de exemplu, la matematică) e pueril: nimeni nu împiedică autorii subiectelor la evaluarea națională să includă și itemi cu nivel mai ridicat de dificultate, fără a fi necesară o altă procedură de selecție (pe lângă cea existentă, oricum păguboasă, din interiorul învățământului obligatoriu). Dacă am fi respectat logica învățământului obligatoriu, liceele ar fi trebuit să devină școli de circumscripție.
  • Dopajul, pardon, meditațiile pentru admiterea la liceu vor împinge în liceele de fițe și elevi care, în mod obișnuit, nu pot face față pretențiilor acestor școli și care vor trebui să permanentizeze meditațiile pe toată durata liceului. Deci, vor supraviețui în aceste licee mai ales copii din familii cu resurse financiare.
  • Lipsește flexibilitatea rutelor de educație și calificare, chiar dacă a fost clamată în rapoartele ”România Educată”. Lipsesc punțile dintre nivelurile și tipurile de educație, sau, dacă există, sunt presărate cu obstacole birocratice. Identificarea, evaluarea și recunoașterea competențelor dobândite pe alte cale decât cea formală apare în legea învățământului superior, intră sub autoritatea ANC și vizează, implicit, mai mult nivelurile superioare de educație și calificare.
  • Apar parcursuri educaționale închise, de tip ”dead end”, de exemplu, Art. 13/(4): ”Prin excepție de la alin. (1), elevii din cadrul filierei tehnologice, care nu optează pentru continuarea studiilor liceale după obținerea unui certificat de calificare de nivel 3, sunt asimilați ca având finalizat învățământul obligatoriu.”. Acestor absolvenți li se închide, practic, accesul la niveluri superioare de calificare: știm, din experiența ultimelor decenii, cât de puțini tineri care au abandonat școala se mai întorc să o continue, indiferent de nivel (vedeți, de exemplu, numărul de persoane înscrise la programul ”șansa a doua”: foarte puțini dintre cei care au ratat prima șansă vor beneficia de a doua…).
  • Art. 22/(5) echivalează nelegitim nivelurile de educație (ISCED) și cele de calificare (CNC/EQF), care se referă la lucruri diferite (vezi UNESCO pentru ISCED și documentele UE pentru EQF). Practic, se menține închiderea accesului la niveluri superioare de calificare și de învățământ (6, 7, 8) fără diplomă de bacalaureat. În acest context, ca expresie a flexibilității rutelor de formare, mi-ar fi plăcut să văd și calificarea de nivel 4, oferită de diploma de Bacalaureat, supusă acestui proces de identificare, evaluare și recunoașterea competențelor.
  • Principiul diversității sociale culturale este menționat doar în privința învățământului în limbile minorităților. Alte forme de diversitate nu am văzut (doar declarativ, fără prevederi concrete). Alte minorități (de exemplu, cele sexuale), nu beneficiază de nicio recunoaștere sau prevedere specială.
  • Pe de altă parte, se intensifică catehizarea învățământului – cultele religioase și învățământul confesional fiind principalii beneficiari ai schimbărilor propuse. Cultele religioase ”oficiale recunoscute de stat” având acces liber în școală (inclusiv la bani publici, inclusiv la programul ”școala după școală” – v. Art. 72/(6)). O altă prevedere discutabilă, care va lăsa loc liber încadrării profesorilor pe alte criterii decât competența, este cea a necesității avizului consiliului de administrație al liceelor teologice pentru încadrarea profesorilor (singurul tip de liceu pentru care este necesare un astfel de aviz). Doar întreb: în ce țară (poate în Iran sau în Afganistan) pregătirea personalului de cult prin învățământul religios / teologic este considerat învățământ ”vocațional” și ramură a învățământului obligatoriu? Mai este statul român un stat laic sau devine, treptat, o teocrație?
  • Se privatizează hălci întregi din sistemul, public de învățământ – prin așa numitele ”parteneriate public-privat” (PPP). De exemplu, Art. 25/(6) ”Pentru asigurarea infrastructurii de învățare, consorțiul poate încheia parteneriate public-private în vederea atragerii de finanțări nerambursabile”. Sau, alt exemplu, Art. 28/(2)2: ”În cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar, se pot înființa și pot funcționa, în condițiile legii, unități de învățământ sau grupe/clase constituite pe bază de contracte de parteneriat public-privat, între autoritatea publică și furnizori privați sau între unități de învățământ de stat și unități de învățământ particulare, inclusiv confesionale acreditate” – ceea ce va duce la privatizarea învățământul de stat, cu creșterea inechităților: că doar privatul nu se va parteneria cu școala din Oțoțoaia din Deal. Să nu uităm nici că legislația PPP prevede posibilitatea finanțării private a unui serviciu public, dar pentru care privatul va putea percepe, ulterior, taxe, pentru recuperarea investiției.
  • Se privatizează serviciile pentru petrecerea timpului liber (v. Capitolul de educație extrașcolară, art. 29 și următoarele) – finanțate din bani publici sau din banii părinților”.

Analiza completă poate fi citită pe serbaniosifescu.ro.


3 comments
  1. Intr-adevar, cele 2 proiecte de lege avand impreuna peste 300 pagini, includ dispozitii si paragrafe preluate copy-paste din legea Educatiei nr.1/2011 si chiar din OUG 75-2005 (privind asa zisa asigurare a calitatii educatiei, inventie pseudo-stiintifica damboviteana) desi in capitolele finale ale proiectelor se anunta … abrogarea Legii 87/2006 de aprobare a OUG 75-2005… O noua smecherie a creatorilor de reglementari ???? Tot plagiat se cheama si preluarea sub un nou titlu a textelor legislative existente…
    In plus, dl.SI, ca prim, indelungat si “de neuitat” “teoretician” utopic al asigurarii calitatii in preuniversitar si DIRECTOR AL ARACIP – probabil si coautor al OUG 75-2005 – nu este deloc strain de faptul ca ARACIP nici nu trebuia sa existe (neavand omolog in statele membre ale UE si nefiind recomandat de conferintele ministrilor educatiei din EU16, inainte de 2004)…. In plus, cu siguranta, o parte din ineptiile, aberatiile, confuziile conceptuale, erorile grave, prejudecatile si lacunele din OUG 75-2005, au fost incluse cu cel putin avizarea/ aprobarea dlui promotor SI. De asemenea ridicola “definitie” tautologica si antologica “Asigurarea calitatii = a face CA CAlitatea sa fie sigura” – a fost lansata si promovata in massmedia de primii conducatori ai ARACIP si ARACIS, fiind preluata si difuzata de 18 ani – ca atare – de mass-media….CUI PRODEST?

  2. Chiar și de la „naftalină” lucrurile se văd ….
    Unele aspecte sunt pertinente, dar să nu uităm și aberațiile ARACIP (fără viitorul „I”) îndelung criticate și deloc luate în seamă de dl ex-presedinte!
    Poate, dacă le lua în seamă, nu se nășteau viitorii „monștri” legislativi! Somnul rațiunii….!
    Exemplu: Actuala președintă este pupila domniei sale! De la domnia sa a învățat (dna presedintă aracip) tot ce „știe” despre asigurarea calității… Așa că, mare lucru nu se va schimba!
    PS. Sperăm că acolo unde este consultant nu promovează vechile aberații, de tipul: „sistem de management și asigurarea calității”….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Sondaj IRES: Guvernul și Ministerul Sănătății sunt pe ultimul loc în topul încrederii părinților în instituții cu privire la deciziile de începere a cursurilor. 80% din părinți vor să fie implicați direct în discuțiile locale

Guvernul este pe ultimul loc în clasamentul încrederii cetățenilor în instituții, atunci când vine vorba despre deciziile cu privire la desfășurarea anului școlar 2020 – 2021. Concret, 48% dintre părinții…
Vezi articolul

Oana Moraru, despre Evaluările Naționale: În nicio școală de stat din România, profesorii nu sunt evaluați oficial și cu niciun fel de consecințe pe ce efect au ei în clasă în mințile copiilor / Profesorii, cu câteva excepții, nu știu să predea la alt nivel decât “explic, înțeleg, identific, subliniez, definesc”

Oana Moraru, educatoare, expert educațional și director de școală privată, a explicat de ce elevii nu mai învață lecția în clasă, așa cum ar trebui: profesorii sunt slab pregătiți, iar rezultatele…
Vezi articolul

Ce poate face inteligența artificială? Avertisment OECD: Cine decide în educație și piața muncii să aibă un tablou complet al capacităților reale IA: doar astfel ar permite ca abilitățile umane și tehnologia să fie complementare, nu concurente

Decidenții în orice domeniu, inclusiv în cel al educației, trebuie să știe limpede ce pot să facă sectoare tehnologice de vârf, precum inteligența artificială și robotica, atrage agenția Organizația pentru…
Vezi articolul