Ministrul Ligia Deca anunță că va “armoniza” proiectele de legi Cîmpeanu cu “recomandările care susțin calitatea, echitatea, integritatea și predictibilitatea”

2.228 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Ligia Deca
Noul ministru al Educației a preluat azi oficial mandatul de la Sebastian Burduja, cel care a asigurat interimatul timp de o zi, anunță Ligia Deca pe pagina sa de Facebook. Ea a subliniat că vrea să continue proiectele legilor educației, și că va asigura o predictibilitate în sistemul educațional, „astfel încât elevii, profesorii și părinții să știe din timp cum se desfășoară procesul de învățământ”.

La doar câteva ore după ce și-a anunțat public obiectivul mandatului său, Ligia Deca a preluat oficial mandatul ministerului Educației de la Sebastian Burduja, care a asigurat interimatul timp de o zi. Ea a anunțat că proiectele legilor Educației sunt o prioritate în perioada imediat următoare astfel încât să ofere predictibilitate sistemului de învățământ:

„O prioritate a mandatului meu în perioada imediat următoare o reprezintă proiectele de lege ale educației. Pe baza observațiilor primite în procesul de dezbatere publică, mă voi consulta cu vocile relevante din domeniul educației și voi armoniza actele normative cu recomandările care susțin calitatea, echitatea, integritatea și predictibilitatea în sistemul românesc de educație.

Totodată, în colaborare cu membrii Guvernului României și cu autoritățile publice locale, ca ministru al Educației, voi face toate demersurile necesare, astfel încât unitățile de învățământ să nu aibă de suferit în contextul dificil generat de situația economică și energetică existentă la nivel global şi să trecem iarna cu bine împreună.

Nu în ultimul rând, știu că una dintre nevoile fundamentale ale sistemului de educație este predictibilitatea. Un obiectiv esențial al mandatului meu este tocmai asigurarea caracterului predictibil al măsurilor educaționale, astfel încât elevii, profesorii și părinții să știe din timp cum se desfășoară procesul de învățământ. Promit să acționez cu transparență, integritate și curaj!”, scrie noul ministru al Educației.


3 comments
  1. Faptele trebuie sa vorbească,caci de fapte ne pasă noua.Pentru ca faptele dor uneori si putem sa le simtim pe propria piele (aici ma refer la popor sau la relatia Politician-Civil/Om de Rând)…De promisiuni ne am saturat!¡!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

10 olimpiade școlare județene în finalul de săptămână 23-24 martie, printre care la Chimie, Limba Engleză – oral, Limba franceză și limbile romanice / Elevii pot folosi calculatoare neprogramabile la Chimie și încep proba la 9:30

Al doilea final de săptămână din anul 2024 cu mai multe olimpiade naționale școlare – fazele județene este 23-24 martie, când au loc olimpiadele de Limba engleză – oral, Chimie,…
Vezi articolul

Sistem de acces în școală pe baza unei legitimații la care poate fi atașat un cont bancar, propus de conducerile a două colegii naționale din Bacău și criticat de unii părinți / Comitetul de părinți va decide dacă e de acord, spune directoarea Iuliana Botezatu / Șefa ISJ Bacău: Conducerea școlii trebuie să se asigure că fiecare elev primește card de acces, fără condiționări 

Conducerile Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău și Colegiului Național Vasile Alecsandri vor să introducă un sistem de acces în școală pe bază de card electronic, care ar urma…
Vezi articolul
Topul claselor de mate-info din București

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București limitează pilotarea doar la clasa a XII-a / Directoarea Ionela Neagoe: Din cauza modificărilor aduse prin legea 141, care prevăd creșterea normei didactice, nu mai putem aplica proiectul și pentru restul claselor

În anul școlar 2025-2026, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” va pilota pentru al cincilea an consecutiv un model educațional diferit față de cel clasic, însă doar pentru clasa a XII-a. Proiectul…
Vezi articolul