O profesoară din SUA a continuat să predea cu masca de oxigen pe față, înainte să fie răpusă de Covid-19 – CNN

5.046 de vizualizări
Sursa: Captura CNN.com
Philamena Belone, o profesoară din New Mexico, SUA, care se îmbolnăvise de Covid-19 și înregistra complicații ale bolii, a continuat să predea cu masca de oxigen pe față, înainte să fie răpusă, potrivit unui material CNN, care îl citează pe fratele profesoarei.

Acesta arată că Belone, cadru didactic la clasa a 3-a, preda în timpul zilei, cu ajutorul Zoom, pentru elevi cu probleme de comportament, iar seara se ocupa, prin telefon, de elevii săi care nu aveau acces la Internet. A fost spitalizată timp de trei zile, pentru Covid-19 și pneumonie, timp în care tot ce și-a dorit a fost să se întoarcă acasă, așa încât să continue să predea. 

  • După spitalizare, profesoara a continuat lucrul cu elevii purtând masca de oxigen, la domiciliul său din Albuquerque, New Mexico, potrivit fratelui ei, citat de CNN.

După două săptămâni, la sfârșitul lunii noiembrie, ea a revenit la spital, iar după o săptămână medicii au apelat la ventilator în încercarea de a-i salva viața. Dar, pe 11 decembrie, Philamena Belone, în vârstă de 44 de ani, cu trei copii și un nepot, a murit.

Familia Belone și mulți dintre elevii profesoarei fac parte din Națiunea Navajo din New Mexico, una dintre comunitățile americane cel mai grav lovite de epidemia de Covid-19, aici înregistrându-se în luna mai cea mai mare rată de infectare per capita, peste cea din New York și New Jersey. Până acum, în această comunitate s-au înregistrat peste 20.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 731 de decese, la o populație de circa 173.000 de oameni.


1 comment
  1. Nu știu cum să apreciez așa ceva. În niciun caz nu aș fi predat cu masca de oxigen pe față. Mi-aș fi pastrat energia pentru a mă vindeca. A mai predat câteva zile și a murit. Copiii ei au rămas fără mamă, elevii fără profesoară.
    E de apreciat dăruirea, dar viața e mai importantă. Și răspunderea față de copiii pe care i-ai născut și care au nevoie de tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Viitorul guvern să „reformeze fundamental curriculumul școlar”, să introducă un sistem de sprijin timpuriu pentru elevii în risc de abandon, să reformeze Evaluarea Națională – apel al organizației Salvați Copiii

O „reformare fundamentală a curriculumului școlar”, în special la liceu, resurse substanțiale pentru educația remedială, reevaluarea metodologiei și structurii Evaluării Naționale și măsuri de sprijin pentru elevii cu risc de…
Vezi articolul
identitatea de gen în școli

Interdicția discuțiilor despre identitatea de gen în școli, atacată la CCR: Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea care interzice orice referire la identitatea de gen în școli și universități

Președintele Klaus Iohannis a atacat vineri la Curtea Constituțională legea adoptată pe 16 iunie de Senat prin care a fost interzisă în școli, în universități și în toate spațiile destinate…
Vezi articolul

Elevii din Timiș acuză politicienii că din cauza lor este frig în școli și nu pot merge la ore cu prezență fizică: Cerem oprirea „circului politic” care contribuie la menținerea acestei situații și care lasă școlile de izbeliște în această perioadă grea

Lipsa investițiilor și interesului față de buna derulare a cursurilor au dus la probleme inadmisibile, mai scrie într-o postare pe Facebook, Asociația Elevilor din Timiș. Fii parte din schimbare. Redirecționează…
Vezi articolul