O tânără din Alba a depus jurământul pentru a deveni polițistă, după ce s-a luptat cu sistemul în instanță. A fost exmatriculată din cauza unei boli, deși medicii au declarat-o vindecată

1.584 de vizualizări
O tânără din județul Alba a reușit să ajungă polițistă, în ciuda faptului că fusese exmatriculată de la Școala de Agenți de Poliție din Cluj Napoca în anul 2019, din cauza unei boli la plămâni. Tânăra fusese admisă în promoția 2018, conform Alba24.

Conducerea Școlii de Poliție din Cluj Napoca a cerut avizul comisiei medico-militare de la Spitalul Militar din Cluj, de unde a venit răspunsul că Anamaria nu este aptă medical pentru a continua cursurile. A fost internată la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud, unde a urmat un tratament și în final s-a vindecat.

Deși medicii de la Aiud au declarat-o pe Anamaria Buș vindecată, cei de la Școala de Poliție din Cluj Napoca nu au mai vrut să o reîncadreze ca elev, potrivit sursei citate.

Anamaria și-a angajat un avocat din Cluj și cu ajutorul lui a apelat la instanță. Dosarul s-a judecat la Tribunalul Alba, instituție care i-a dat dreptate tinerei și a obligat instituția școlară să îi reevalueze situația medicală. ”Încetarea calității de elev reprezintă o măsură disproporționată și excesivă care încalcă dreptul reclamantei prevăzut de art. 2 al Protocolului 1, drept dobândit prin promovarea examenului de admitere, mai ales prin raportare la împrejurarea că reclamanta arată că s-a vindecat, într-un interval relativ scurt de timp”, potrivit magistraților Tribunalului Alba, citați de Alba24.


2 comments
  1. O publicație atât de serioasă precum Edupedu ar merita să o fi contactat direct pe tânăra Ana Maria în cauză, și nu doar să preia și citeze un site din teritoriu. Poate dacă ar fi avut șansa să vorbească cu domniile voastre ar fi putut spune dacă a fost persecutată de instituția școlară la care faceți referire, sau a fost ajutată foarte mult să învingă un anumit cadru normativ medical caduc și să își salveze rezultatul pozitiv la admitere. Este mai comod a adopta o poziție critică față de o instituție adeseori blamată, precum este Poliția, dar din când în când, poate ar trebui să se verifice dacă aspectele negative sunt reale, sau de fapt este chiar invers. Vă mulțumim respectuos și vă dorim mult succes !

  2. Bravo, inca puțin și vei deveni în 20 de ani o tânără mămică pensionara, cu un viitor frățior in burta la 45 de ani! Așa e legea, și voi știți asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Silvia Mușătoiu a demisionat de la conducerea Colegiului Șincai din București: Nu e un moment bun să fiu director, într-o astfel de atmosferă de conducere la toate nivelurile: inspectorat, primărie, minister. Este o lume care nu este a mea

Silvia Mușătoiu a demisionat din funcția de director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din București. În locul său, inspectoratul l-a numit, la propunerea sa, pe fostul inspector de matematică Vlad…
Vezi articolul

Elevii care intră în clasa a V-a la toamnă ar da Evaluarea Națională în 2027 cu 6 probe, dintre care una de matematică și științe, transdisciplinară – proiect de prorogare „urgentă” a aplicării EN din Legea 1/2011, care poate produce confuzie printre profesori, părinți și elevi

Ministerul Educației se pregătește să modifice „de urgență” Legea Educației Naționale nr. 1/2011, deși pregătește în paralel și noile proiecte de legi ale educației. În mod paradoxal, instituția a pus…
Vezi articolul

Greșelile Inspectoratului Constanța și ale Școlii Gimnaziale nr. 24 Ion Jalea care au permis ca fosta inspectoare Iulia Cabrancea să revină la catedră, după ce a fost condamnată pentru corupție, în două dosare în care a recunoscut că a luat spagă

Școala Gimnazială nr. 24 Ion Jalea din Constanța a încheiat contractul de muncă al Iuliei Cabrancea, profesoară de învățământ primar, deși nu avea bază legală pentru că școala nu era…
Vezi articolul