Există două realități aparent contradictorii ale relației elev-profesor. Vorbind de școlile publice, de masă, dar și despre cele particulare cu mai mult de 200 de elevi (unde s-a depășit statutul familial al orgnizațiilor mici), este important ca între elev și profesor să existe o distanță formală, protocolară. Copiii și adolescenții au încă nevoie de ierarhii de tip tribal, de presiunea unor așteptări, de risc și miză în actul de învățare. Lucrez cu elevi din cele mai educate și responsabile familii românești, copii cu respect și intelect peste medie. Chiar și pentru un eșantion ideal de elevi, am simțit și reverificat practic faptul cert că potențialul fiecăruia se împlinește mai bine într-un mediu ierarhic clar.
Pe de altă parte, toți acești elevi care au nevoie să știe unde este limita și care sunt consecințele pentru comportamente nepotrivite, învățarea este dramatic influențată de relația de încredere, căldură emoțională și de parteneriat cu profesorul lor.
Cu alte cuvinte, profesorul trebuie să fie, în conștiința copilului, și la distanță, și la apropiere, în același timp.
(Ca și părintele. Sunt studii multe despre părintele-prieten și eșecul în educație al acestei tipologii.)
În România, profesorul e de mult timp abandonat singur la catedră, unde face și el ce poate ca să își construiască această necesară distanță: unii se poartă arogant, alții abuziv, unii vor intrări separate și „scări ale profesorului”, alții biciuie cu nota, unii se detașează emoțional și devin indiferenți, alții luptă, unii meditează și fac un ban în plus, alții speră să prindă post la clase cu elevi selectați.
Nu știu nici ei ce să facă mai bine sau mai rău pentru că, cel mai adesea, în fața lor, în bănci, se află copii cu tulburări serioase de comportament, cu decalaje cognitive mari, cu nevoi emoționale greu de umplut la școală. Nu e deloc ușor să ții în frâu 30 de copii cu apucături diverse și cronicizate. Nu este suficient să fii doar deschis, blând, jucăuș și creativ cu ei. Ca să funcționeze ca un grup și ca să se producă învățare pentru fiecare dintre ei, e nevoie de cu mult mai mult. E nevoie de psihologi, profesori însoțitori, educarea familiilor, regulamente bine respectate în școală, formări profesionale continue și adevărate, programe remediale eficiente, probate, mult lucru unu la unu cu copilul, în cabinete specializate.
E nevoie și de rol maternal din partea profesorului, de conectare, de jucăușenie, dar, într-o clasă cu mulți elevi cu probleme de autocontrol, impulsivitate, neatenție, hiperkinetism, cu dificultăți emoționale de tot felul – un profesor doar mămos și drăguț nu este unul nici eficient, nici potrivit nevoilor copiilor.
S-au polarizat taberele părinți-profesori, cu așteptări nerealiste din partea fiecărora. De obicei, vehemența discursurilor apare atunci când partenerii nu pot susține complexitatea contradictorie a două adevăruri perfect valabile: da, copilul are nevoie să se simtă bine la școală, dar și sub presiune. Da, copilul are nevoie să se simtă apropiat de învățătoare, dar și la o distanță solemnă. Da, profesorul trebuie să fie și sever, și blând. Învățarea se întâmplă și cu pasiune, dar și constrângere, Și cu inspirație, dar și transpirație. Și cu libertate, dar și monitorizare și răspundere. Orice alunecare într-o margine sau alta a celor doi poli este toxică.
De asta e greu să conduci o școală sau să ții dreaptă o viziune în educație, ca părinte sau ca profesor. Pentru că e vorba de o misiune care trebuie să împace ambele direcții, cu grijă să nu cronicizeze niciuna dintre ele.
___
Oana Moraru este profesoară și fondatoarea Școlii Helikon din București și Călărași, cu peste 30 de ani de experiență în învățământul de stat și privat. Este consultant educațional, coordonatoarea platformei Vocea Părinților, autoarea volumelor „Copilul tău citește” și „Copilul tău scrie”, precum și coautoarea unui caiet de literație și a unei serii de cărți destinate în special copiilor de învățământ primar. Desfășoară conferințe cu părinți și profesori în toată țara.
Redacția
Costin Ionescu
Raluca Pantazi
Ștefan Lefter
C.I.
31 comments
FELICITĂRI PENTRU ARTICOL!
ÎN SFÂRȘIT PUNE CINEVA PUNCTUL PE I !
Relația elev-profesor trebuie să rămână cum spune doamna “formală, protocolară”! E și normal acest lucru, pentru că este totuși o diferență! Dar acest lucru trebuie făcut cu respect de către profesor! 70% dintre profesori nu au niciun respect față de copii, pentru că educația nu înseamnă doar acumulare de informații până la epuizare 🧐!!! Ceea ce spune doamna mai sus, afară de relația profesor-elev, e de domeniul trecutului! E de fapt modelul vechi în care s-au înțepenit împreună, sistemul de învățământ și profesorii! Un sistem care nu se pliază pe nevoile elevilor de azi, și nici nu rezonează în niciun fel cu piața muncii actuală 🤷♂️!!! E de fapt paralel în proporție de 95% cu nevoia de forță de muncă calificată!!! Școala de azi e de tipul “Patul lui Procust”…!!!
Mă uit SI toată lumea vorbește SI își dă cu părerea despre Constrângere SI amenințare,dar de fapt se pierde esență a ceea ce înseamnă educație reală, SI anume faptul că acești Cineva ,de Sus , guverne.., au avut grijă prin toate deciziile pe care le au dat Intr o formă sau altă să distrugă acest simbol al Educației, SI anume Școala, instituția fundamentală a educației naționale. Efectiv SI au bătut joc de ea, au eliminat rand pe rând, atât Disciplina cât si Respectul, atât pentru școala cat SI pentru profesor de către elevii! SI voi vreți să vorbim de educație ,când elevul poate să facă în școală SI clasa Orice ,că are Drepturi,si profesorul nu poate face Nimic , pentru că i au fost luate SI blocate toate pârghiile?!! Chiar nu vedem realitatea? Va dau un exemplu simplu si clar: in sport,pe vremuri , aveam rezultate, handbal,fotbal, gimnastică, canotaj,etc… ,iar acum suntem Varză, dauna totala!!! De Ce??? Pentru că rezultatele se obțin doar prin munca SI sacrificii,se pune osul la treabă! Iar elevii ,nu vor face niciodată așa ceva ,poate doar 5-10%maxim, restul vor o școală precum o discoteca sau bairam,distracție cat cuprinde! Deci cine a nenorocit acest sistem care scotea valori si Oameni pe care te puteai baza in societate.??? Asta sa răspundă Dna Moraru,nu școli private SI idei zburătoare!
Din afirmațiile doamnei, înțeleg că stă doar la catedră. . 🫣 Eu mă plimb încontinuu timp de 4 ore pe zi printre elevii mei . Am mulți cu CES neîncadrați și totuși nu mă simt abandonată. Am reușit idealul: fără discriminări între elevi ( indiferent de natura cauzei sau de apartenență la etnie), elevii care au dobândit mai repede informațiile efectiv le oferă sprijin. Eu m-aș simți abandonată când nu am cu cine concura, când nu am cu cine realiza proiecte sau în alte situații, dar prefer să mă abțin… Dacă pe timpul lui Ceașcă, unii părinți și-au constrâns proprii copii, în zilele noastre nu mi se pare normal. Copilul trebuie înțeles, ajutat, șlefuit ca pe un diamant !!!!! Consider că nu le poți impune să înțeleagă matematica la un nivel înalt, dacă ei nu au înclinație spre matematică. Un elev nu poate fi bun la toate. Inclusiv un copil gifted are mici lacune.
Un copil gifted ,m-a lamurit .Prefer explicatiile din articol .Dvs. incercati sa nu folositi rongleza la clasa pentru ca un profesor doar cool nu ajuta prea mult.
Suntem în situația de față în special datorită unor persoane ca dumneavoastră, cadre didactice “ideale”… Acum mulți ani, când deja lucrurile începeau să o ia hegheș (ușor – ușor), dacă îndrăzneai să tragi un semnal de alarmă, îți săreau în cap astea, “ideale”: “La mine de ce nu mișcă? La mine de ce nu fac una și alta?” Aiurea! Bineînțeles că făceau. Dar e fain să ne dăm vedete… atunci în fața directorului, acum pe social media!
Sunt de acord cu opinia autoarei. Și, din ce spune, nu pare să stea doar la catedră. E bine ancorată în realitate, spre deosebire de dumneavoastră!
La fel ca în cazul multor altor domenii de la nou, cel al educației sau a lipsei sale, produce nevoi, pe care unii au reușit prin varii metode să le exploateze. Fie că este vorba despre marketing de grup sau personal, pare a fi o industrie înfloritoare ce funcționează ca un malaxor de măcinat fricile unor părinți ce își doresc predictibilitate pentru evoluția academică a copiilor lor, într-un sistem total deconectat de piața muncii și proiecțiile de viitor ale acesteia.
Important este să spui ceva doct, care atrage, chiar dacă nu are sens, iar tu în practică pui fix ceea ce blamezi, atâta vreme cât există consumatori care îți îngroașă veniturile.
Pentru abilitățile de marketing ale autoarei, chapeau! Cât privește verticalitatea, asta este o altă discuție și nu cred că este cineva interesat.
Constrangere, presiune ? Un copil nu are nevoie de asa ceva, un copil trebuie sa se simta bine la scoala, in largul lui. Profesorul trebuie sa isi merite respectul si ierarhia in fata elevului, sa stie sa vina catre el, sa se faca placut, sa isi dea seama ce aptitudi are elevul si unde poate sa performeze si sa mearga cu el in acea direcutie.
Băi, voi chiar o luați rău de tot pe arătură. Nu zice nimeni că trebuie pus în genunchi pe coji de nucă, dar nu mai veniți cu aberația asta că elevul se duce la școală ca să se distreze. Educația presupune efort. Efort din partea elevului, în special. E MULT mai ușor să deschidă telefonul și să se distreze cu social-media decât să deschidă caietul și manualul și să rezolve un exercițiu, așa că ”distracția” îl împiedică efectiv să se concentreze și să aibă randament în propria pregătire. Dar nu, cică să se joace în loc să învețe efectiv… Numai prostii.
Repetiția e mama învățării, orice-ați zice voi, experții de carton. Un elev care nu depune efort, nu poate învăța. Dacă e doar distracție, școala va continua să dea rateuri peste rateuri – dar nu-i nicio problemă, vă bateți singuri cuie-n cap cu atitudinea asta. În vreo 10-20 de ani vă veți da seama ce prostii susțineți, dar va fi cam târziu.
Dacă sunteți sau ați fost profesoară măcar un an și v-ați aplicat sarcinile exact așa cum ați scris, și cu succes, atunci vă dau dreptate, dacă nu, ei bine, vreau să vă spun că am lucrat cu copii, de la cei mai respectuoși până la cei mai draci, iar pe aceștia din urmă, până nu i-am sancționat bine de tot (note mici, sunat părinții, note scăzute la purtare etc.) Nu am reușit să obțin un minim de respect, deși i-am luat pe toate părțile și le-am explicat greșelile comportamentale. Nu poate să fie doar lapte și miere (sau cornuri:)) pentru toți, nu pentru cei care aruncă cu noroi degeaba. Elevii, deși nu sunt complet maturizați sunt în deplinătatea facultăților mintale (cei care sunt), și își pot corecta comportamentul dacă vor cu adrvărat.
Care este triada cea mai stabilă a educației? (Școala, familia, comunitatea.) Ce rol acordați familiei în demersul educației? Cum o tratați? Cum colaborați cu familia? etc., etc.
doamna Moraru a scris un articol f bun pt cine are experienta ca părinte și ca educator,în rest vorbe …..aiurea.
Am 66 ani, pentru mine învățătoarea, profesorul și mama, erau Dumnezeu pe pământ. Și, uneori Dumnezeu mai și pedepsește atunci când greșești. Nu am murit, nu am luat-o razna, nu a trebuit să merg la psiholog fiindcă uneori o mai încasam. Și nu eram o elevă slabă la învățătură, însă uneori copiii cred ca știu mai bine decât profesorii sau părinții lor.
Doamna vorbește foarte frumos….ca mulți pe la TV …despre cum ar trebui sa se facă….dar concret exemple, cum se pune în practica ceea ce spune dânsa?! Nu cred că știe. Dacă nu ai fost pus în situație , vorbele sunt egal cu 0.
Doamna are o școală privată unde pune in practică asta de câțiva ani buni, nu vorbește din auzite.
E corect spus pune în practică, pentru că selectând copiii, își asigură o misiune facilă, evident, deci prin astfel de postări găsește scuze pentru ce ar putea într-adevăr face față de învățământul public (sau de masă) așa cum îl numește.
Bine ca ati realizat și dvs. Felicitări!
La emisiuni tv mergem cu idei liberale si cu teorii de parenting modern, aici venim cu texte despre rigori. Pana la urma e semn de adaptabilitate sa ne unduim frazele dupa sintalitatea audientei. 👌
Eu zic atragere vs.constrangere. Indiferent cat de frumos o împachetezi, constrângerea nu aduce nimic bun. Ce faci, dacă nici constrâns, elevul nu are rezultatele așteptate? Unii profesori mai au energie, putere și motivație să aplice atragerea, alții nu și e de înțeles în anumite condiții.
Sunt părinte și iată cum văd eu împărțirea problemei in educație: 50% lipsa unei educații potrivite primite acasă, 25% nr. mare de elevi la clasa, 25% salarii mici ale profesorilor comparativ cu efortul pe care ei ar trebui să-l depună la clasa pt a-i atrage pe copii să învețe
in primul rând ar fi necesar mai mulți psihologi in școli care sa se implice cu adevarat in educația si sprijinul psihologic al copiilor cu probleme. Si in al doilea rând, dacă nu în primul, ar trebui sa existe un set de consecințe clare si aplicate pentru elevi, nu doar verbal si clar nu fizic
Depinde ce psihologi atrag salariile actuale. Avem și noi consilier școlar, cu formație de psiholog, care aplică efectiv principiul ”mai întâi de toate să credem ce spune copilul, că vrem să stabilim un raport de încredere reciprocă”. Din păcate, asta înseamnă în realitate că exact copiii problemă care au cea mai mare nevoie de ajutor sunt cei care manipulează din răsputeri consilierul, venind cu minciuni abjecte, ușor de dovedit, doar pentru că ”îl fac pe fraier”.
Să ai un psiholog care se lasă mințit sfruntat de niște puștache de clasa a 8a care râd de el în public după ce l-au mințit… numai la raport reciproc de încredere nu mai ajungi.
Dupa ce chiar si dvs ati dat-o ani de zile cu starea de bine, cu cheful fata de ora, dupa ce ati stricat baza educatiei, care spune ca trebuie sa iesi din zona de confort pt a invata/progresa, dupa toate astea veniti sa ne ziceti ca nu mai e asa, ca trebuie efort, constrangere… Blah, blah… Du-te la scoala privata si lasa-ne!
Constrângere?!… Prin care mijloace?!… Se pare că profesorul a epuizat toate resursele pe care le are la îndemână… Hai să vorbim și noi că e “cool”!…
Nota poate sa fie un mijloc de constrangere, de exemplu.
ce frumos vb din cărți!
Pedagogia tribala, asta ne salveaza. Pedagogia tribala, Deca si dulapul.
“Copiii și adolescenții au încă nevoie de ierarhii de tip tribal, de presiunea unor așteptări, de risc și miză în actul de învățare.”
Adevarat. Nu o sa mai avem scoala daca incercam ca construim scoala DOAR pe principiul recompensei, a jocului si libertatii de alegere, si incercam sa eliminam complet constrangerea, pedeapsa si ierarhia.
Sa ne dea niste exemple doamna Moraru de invatare prin constrangere. Cum procedeaza dansa? Ameninta? Bate copilul? Il pedepseste? Il pune la colt? Il lasa nemancat?
recitiți articolul,e clar și la obiect! nimeni nu bate pe nimeni și nimeni nu rămâne nemâncat!
Nu pareati analfabet functional. Si totusi…A chibita e usor, acolo jos, in iarba, e mai greu. N-aveti de unde sti.
Mai vezi si tu prin Dex ce si cate intelesuri are “constrangere”….
Da’ mai intai da cautare pe gugal sa vezi ce inseamna “dex”…