OFICIAL Din februarie, doar profesorii și angajații din Învățământ cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici primesc indemnizație de hrană

2.222 de vizualizări
Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com
Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii nete de 6.000 de lei inclusiv, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3.185 din 6 februarie 2026, privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat. Pe 21 ianuarie, Edupedu.ro a scris că aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, printre altele, și în privința indemnizației de hrană, conform unui document ajuns în școli.

Art. 1. — „(1) Pentru personalul din sistemul de învățământ de stat, acordarea indemnizației de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază.

(2) Indemnizația de hrană se acordă personalului din sistemul de învățământ de stat al cărui salariu lunar net format din drepturile salariale aferente funcției de bază, altele decât indemnizația de hrană, este de până la 6.000 lei inclusiv.

Prevederile de mai sus se pun în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026, adică începând cu salariile pe care le primesc profesorii în luna februarie.

Art. 2. — „Prevederile prezentului ordin se pun în aplicare începând cu plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2026.”

Ordinul publicat în Monitorul Oficial poate fi consultat mai jos:

Legea 141/2025 prevede, în privința indemnizației de hrană, următoarele:

„Art. XV. — Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

5. La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 18. — (1) Ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice.”

Prevederile de mai sus au intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2026, conform Legii Bolojan.

Din 2023, pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net. Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 4.441 din 15 mai 2024, privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat.

Foto: © Hossein Lohinejadian | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Din ianuarie, indemnizația de hrană este acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, potrivit Legii Bolojan. Valoarea indemnizației rămâne plafonată la 347 de lei pe lună / Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată
OFICIAL Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
Directorul de liceu Dan Ion Ionici: Angajații cu salarii peste 6.000 de lei net pierd în medie 200 de lei prin legea Bolojan. Veniturile profesorilor scad constant, ni se spune că trebuie să facem economie la buget


2 comments
  1. In loc sa creasca pragul pentru ca a crescut inflatia, care este logica?

  2. În sfârșit o măsură țintită pentru creșterea calității actului educațional :))))))))))))))))))))))
    Bravo, Guvern!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Introducerea disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” la clasa a XI-a a alimentat discursul antisemit din mediul online din România, susțin experții din cadrul Institutului „Elie Wiesel” / Fenomenul s-a făcut simțit în context electoral și în dezbaterile privind planurile-cadru pentru liceu – raport

Introducerea disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” la clasa a XI-a a fost folosită în propaganda antisemită din mediul online, care are la bază teme precum „controlul evreilor asupra României sau discursul…
Vezi articolul

Ministrul de Interne a chemat sindicatele la discuții și le-a anunțat că de la 1 iunie le cresc salariile tuturor celor peste 125.000 de angajați MAI, iar sporurile și alte drepturi ale polițiștilor să fie acordate integral la prima rectificare bugetară / Mișcarea are loc în plină grevă generală în școli

După anunțul că sindicatele polițiștilor vor protesta, imediat au fost chemate la discuții și ministrul de Interne Lucian Bode le-a aprobat revendicările, potrivit unui comunicat de presă publicat de MAI.…
Vezi articolul

Profesorul Ionel-Dumitrel Ghiba, UAIC: Mă întreb dacă chiar e bine să avem universități peste tot și în toate județele și să plătim prost profesorii universitari sau dacă nu ar fi mai bine ca resursele să se concentreze în 5 centre universitare mari

Concentrarea resurselor în câteva centre universitare mari, în locul menținerii universităților „peste tot și în toate județele”, ar putea duce la salarii mai mari și la o utilizare mai eficientă…
Vezi articolul