OFICIAL Educaţia, la cel mai mic procent din PIB din istoria recentă – 2,7%, după rectificarea bugetară de 1,5 miliarde lei

3.595 de vizualizări
SURSA: pixabay.com
Rectificarea bugetară diminuează bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale cu suma de 1,54 miliarde lei, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial. Iniţial fusese anunţată o diminuare cu 2,08 miliarde lei a fondurilor, însă ministrul Finanţelor a anunţat că a suplimentat cu 460 milioane lei cheltuielile de la Educaţie pentru plata sumelor datorate pe Legea 85 cadrelor didactice din universităţile de stat. Raportată la PIB, suma alocată Educaţiei, după această rectificare, reprezintă 2,73%, în scădere de la 2,97% la începutul anului şi 3,1% în 2018.

Suma alocată Ministerului Educaţiei Naţionale la începutul acestui ani, în Bugetul de stat a fost de 30,9 miliarde lei, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.

La prima rectificare bugetară, cea din luna august, Guvernul a redus cu 1,03 miliarde lei bugetul Educaţiei, până la 29,9 miliarde lei.

A doua rectificare bugetară, publicată vineri în Monitorul Oficial, arată că Guvernul a tăiat 1,54 miliarde lei, ajungând astfel la un buget final alocat de 28,4 miliarde lei.

Prin noua rectificare bugetară Guvernul a majorat Produsul Intern Brut al României de la 1031 de miliarde lei (prognoza fostului guvern), la 1048 miliarde lei pentru anul 2019, arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză. Raportarea bugetului Educaţiei la noul PIB arată că suma iniţială alocată pentru acest minister reprezintă 2,97% din PIB.

După prima rectificare suma a ajuns la 2,87% din PIB, iar noua rectificare l-a coborât până la 2,73% din PIB.

Menţionăm că bugetul de stat este format din totalitatea veniturilor pe care statul le are, plus deficitul bugetar (în total aproximativ 26-27% din PIB).

România era în 2017 la coada clasamentului european în privinţa alocării banilor pentru Educaţie, potrivit datelor Eurostat.

Dacă execuţia bugetară de la finalul anului confirmă procentul de 2,7% din PIB alocat pentru Educaţie, atunci România ar înregistra un minim istoric la acest capitol, până acum cel mai mic procent alocat fiind de 2,8% din PIB, în 2013 şi 2017.

La rectificarea bugetară actuală Educaţia a fost domeniul care a pierdut cei mai mulţi bani dintre toate celelalte ministere. Potrivit ministerului Educaţiei, rectificarea bugetară, a produs următoarele schimbări în bugetul instituţiei:

  • Suplimentarea de la bugetul de stat, cu suma de 460 de milioane de lei, a titlului „Transferuri între unități ale administrației publice”, pentru achitarea diferențelor salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016, restante din anul 2018 și sume aferente anului 2019, pentru universitățile de stat;
  • Majorarea veniturilor proprii și a cheltuielilor din acestea cu suma de 129 milioane de lei, pentru cheltuieli de personal și pentru realizarea proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile;
  • Diminuarea cu suma de 2.000 milioane lei a titlului „Proiecte cu finanțare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020” – Proiectul România modernă, România digitală, din care 400.000.000 lei reprezintă cofinanțarea națională, iar 1.600.000.000 lei reprezintă fonduri externe nerambursabile – proiect nerealizat în precedentul mandat al MEN.

FOTO: Vural Yavaş from Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina: „Avem de a face cu excese și crime ordonate direct, făcând parte dintr-un plan clar de terorizare și de forțare la refugiere a populației ucrainene. În prezent n-aș crede că mai există o armată cu o asemenea reputație în Europa”

Crimele teribile comise de armata rusă în Bucha, Mariupol, Irpin împotriva civililor nevinovați par imagini rupte din Al Doilea Război Mondial. Oameni executați cu mâinile legate la spate, gropi comune,…
Vezi articolul

Istoricul Oliver Jens Schmitt, despre discursul rasist al premierului ungar Viktor Orban: La Băile Tușnad a testat noi niveluri ale politicii sale / A devenit un aliat al dușmanilor declarați ai Europei, precum Vladimir Putin

Discursul extremist al președintelui Ungariei, Victor Orban, de la Băile Tușnad „testează noi niveluri ale politicii sale”, în contextul în care el „s-a îndepărtat din ce în ce mai mult…
Vezi articolul

Mentoratul cadrelor didactice – prezentat insistent ca instrument esențial pentru școală, în raportul-diagnostic al OCDE / Propuneri: Profil de competențe și criterii pentru selecția mentorilor, care să beneficieze de formare continuă și de finanțare

„Mentoratul este considerat un instrument esențial pentru modernizarea procesului de predare”, arată raportul-diagnostic al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) referitor la învățământul preuniversitar din România, analiză publicată săptămâna…
Vezi articolul

Cine e responsabil pentru situația vaccinării? Dezinformarea, propune Prelipceanu. Autoritățile, susține Mircea Miclea / Cum împachetează Digi 24 ce spune fostul ministru despre credibilitatea liderilor și educarea copiilor și adulților – Exercițiu de lectură media

“Retorica este una, spunem că școlile se închid ultimele și, de fapt, ele se închid primele, înaintea păcănelelor, da? Citim lucrurile cu adevărat în faptele oamenilor, nu în retorica lor”,…
Vezi articolul