OFICIAL Programele pentru Titularizare 2021 au fost modificate

76.767 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Programele pentru Titularizare 2021 au fost modificate, potrivit Ordinului 5.975 din 9 noiembrie, publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre o simplificare a conținuturilor solicitate celor care vor să se angajeze în sistemul de învățământ prin acest concurs. Proba scrisă de la Titularizare va avea loc pe 21 iulie 2021.

„Se aprobă programele pentru susținerea concursului național de ocuparea posturilor didactice catedrelor vacante rezervate în învățământul preuniversitar, începând cu sesiunea 2021, prevăzute în Anexa nr I care face parte integrantă din prezentul ordin.

Disciplinele de concurs pentru care sunt aprobate programele din Anexa I sunt cuprinse în Alexa numărul doi care face parte integrantă din prezentul ordin”, potrivit ordinului.

Monitorul Oficial în care sunt publicate programele are peste 1300 de pagini. În document apar programele pentru toate cele 133 de discipline de examen.

Programele Titularizare 2021 in format pdf pot fi descărcate de aici.

Știrea se actualizează

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


15 comments
  1. Buna ziua.Stiti cumva programa pentru educatie fizica?Eu nu am reusit sa o gasesc.Multumesc

  2. Am crezut ca mi se are mie dar programa pentru Limba Engleza pe 2021 chiar nu este de gasit , de o saptamana tot caut si nimic .
    Mi-as dori sa structurati informatia simplu , logic si complet dar cred ca tot vacarmul acesta refclecta situatia invatamantului din Romania la momentul actual, un haos.
    Oare vreau sa fac parte dintr-un asemenea sistem ?
    Asta e intrebarea cu care am ramas dupa ce am cautat informatii de care am nevoie si nu am reusit sa le gasesc.

      1. Buna ziua! S-a gasit programa pentru examenul de titularizare la limba engleza 2021? : /

  3. Programa la invatatori este muuult mai stufoasa decat inainte! Bine, sa adauge subiecte noi la examen, dar atunci sa dea toata lumea examen o data la 10 ani pentru pastrarea postului. Sa vezi atunci surprize!!!
    Cine e titular sta bine-mersi pe post toata viata, iar cine ia nota 10 la proba scrisa nu are ce ocupa deoarece nu sunt posturi titularizabile.
    Cunosc destule cazuri cu toate gradele didactice luate, cu participare la toate concursurile scolare posibile, gradatie de merit dar nu stiu deschide laptopul sa caute un subiect pe Google daramite sa mai si intocmeasca un plan de lectie in Word.

  4. Programa pentru învățători este mult mai stufoasa ca înainte, asa vad ei simplificarea? Sunt curioasa ce o sa fie la examenul din vara… Sper sa se publice și modele de subiecte. Dacă vor conține elemente de limba și literatura plus matematica plus pedagogie plus didactică predării, foaia de examen ar trebui sa aibă vreo 6 subiecte ample, ma întreb, va exista timpul fizic sa fie efectuate? În noua programa nu se pomenește nimic din toată aceasta digitalizare de care s-a constatat acum ca e mare nevoie… Chiar au lucrat specialiști la aceasta programa? Ma îndoiesc! Pentru partea de literatura, aceleași opere de un secol, nimic din literatura străină, nimic di ceea ce ne servește efectiv la clasa. Iar mirosim a naftalina!

  5. Bună ziua.Nu văd programa pentru biologie!!

  6. Bună ziua. Din păcate, documentul la care se face redirecționare nu se încarcă sau se încarcă foarte greu, pe de o parte, iar pe de altă parte, profesorii nu pot găsi ceea ce îi interesează, în cazul meu pentru Limba și Literatura Engleză. Aceasta nu apare în cuprins și documentul nu permite să cauți în document cu instrumentul Ctrl+F. M-ați putea ajuta, vă rog?

    1. Se pare că nu există programă nouă pt lb. engleză. Nici pt franceză. Apar toate limbile posibile, mai puțin cele două.

      1. Si nici pt muzica nu am vazut !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca anunță că luni, pe 22 mai, în prima zi de grevă generală în școli, va fi o întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educație și ministrul Muncii: Noi am făcut tot ceea ce ține de noi (…) sper ca acea întâlnire să oprească acțiunea de protest

„La discuțiile de astăzi cu federațiile sindicale din învățământ s-a agreat că va mai exista o întâlnire luni la Guvern, unde să poată participa și ministrul Muncii, Marius Budăi. Eu…
Vezi articolul

Machete pentru pregătirea școlilor pentru controalele ARACIP, peste 360 de proceduri, în format editabil, de la managementul resurselor umane și până la organizarea procesului didactic, precum și notificări la apariția noutăților legislative, cuprinse în platforma de management Viva (P)

Într-un mediu educațional în continuă schimbare, directorii unităților de învățământ se confruntă cu provocări complexe, de la gestionarea documentelor și asigurarea conformității, la implementarea managementului unității și dezvoltarea profesională continuă…
Vezi articolul

Anul școlar actual s-ar putea încheia luna viitoare, avertizează sindicatele din învățământ în condițiile în care Guvernul pregătește înghețarea salariilor și a angajărilor

Acest an școlar ar putea să se încheie luna viitoare, scriu într-un comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spriru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.…
Vezi articolul

OFICIAL Profesoara Luciana Antoci, fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean Iași și fostă prefect de Iași, numită consilier de stat la cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan: Îmi doresc să creez contexte adecvate în care vocea colegilor mei profesori să fie ascultată

Profesoara Luciana Antoci a fost numită consilier de stat la cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan. Edupedu a anunțat pe surse mutarea, cu o zi înainte. Decizia de numire a fost publicată…
Vezi articolul