Olimpicul internațional la Matematică Andrei Moldovan, întrebat cum i se pare programa de liceu: Noi nu facem materia de clasă, o facem doar pe cea de olimpiadă / Radu Lecoiu: Ar trebui puțin mai multă flexibilitate în predare, să nu fie un număr fix de ore pentru un anumit capitol / Profesorul Flavian Georgescu: Susținerea pregătirii olimpicilor de către Ministerul Educației este „înspre zero”

4.943 de vizualizări
Foto: Agerpres Foto / Simion Mechno
Un elev olimpic internațional la Matematică, de la Liceul Internațional de Informatică București a răspuns, la Radio România Actualități, că în clasa sa „noi nu facem materia de clasă, o facem doar pe cea de olimpiadă”, atunci când a fost întrebat cum i se pare programa școlară de liceu la Matematică. Este vorba despre Andrei Moldovan, câștigător al medaliei de aur la ultima participare a sa la Olimpiada Internațională de Matematică, acum două săptămâni, în Japonia.

Elevii olimpici la matematică Andrei Moldovan și Radu Lecoiu, împreună cu profesorul lor Flavian Georgescu, de la Liceul Internațional de Informatică București au fost invitații unei emisiuni la postul public de radio.

Moderatorul emisiunii i-a întrebat pe cei doi „voi de când participați la concursurile școlare și lucrați la alt nivel, practic cum vi s-a părut programa de matematică? Nu vă plictisiți la ore? Cum e la la clasă?”

Andrei Moldovan a răspuns: „Practic, noi am avut oportunitatea de a-l avea profesor pe dl. Flavian Georgescu și noi nu facem materia de clasă, facem doar pe cea de olimpiadă și nu cred că ne-am plictisit vreodată la orele dumnealui”.

Programele școlare sunt parte a Curriculumului național, iar potrivit reglementărilor în vigoare acestea sunt obligatorii pentru profesorii care predau în școlile acreditate sau autorizate din sistemul de învățământ din România, private și de stat. Programa de olimpiadă pentru Olimpiada Națională de Matematică nu este stabilită de Ministerul Educației, ci de Societatea de Științe Matematice din România, o organizația profesională parteneră a ministerului, cea care este co-organizatoare a olimpiadei la noi în țară. În programa pentru liceu de la ONM 2023 este menționat faptul că „pentru fiecare clasă, în programa de olimpiadă sunt incluse, în mod implicit, conținuturile programelor școlare în vigoare”.

Colegul lui Andrei, Radu Lecoiu, coleg de clasă și de lot olimpic, medaliat și el cu argint la IMO 2023, în Japonia, a vorbit despre flexibilitate în predarea matematicii, astfel încât capitolele să nu aibă alocat un număr fix de ore de predare.

Moderator: Cum credeți că ar putea școala să-i facă pe copii să înțeleagă și să iubească matematica? Nu toate școlile pot avea un profesor ca dl. Flavian Georgescu. Ce sfaturi aveți voi, ca elevi cu o asemenea performanță, pentru elevii care ar vrea să facă matematică așa, la nivel mai înalt și pentru profesorii care predau?

Radu Lecoiu: Tot ce pot să mă gândesc e că poate dacă ar fi, nu neapărat din partea ministerului sau din partea școlii, puțin mai multă flexibilitate pentru ce ar trebui să se predea la matematică. Anumite arii, adică să nu fie doar un număr alocat de ore pentru un singur capitol, cumva să se vadă legătura dintre aceste capitole. Pentru că de foarte multe ori și eu, și Andrei, asta am apreciat la domnul profesor, că întotdeauna ne arată conexiunea între mai multe domenii, nu doar un domeni astăzi și alt domeniu mâine, ne arată conexiunea între ele și cum se leagă între ele. Pentru că până la urmă despre asta e matematica, despre cum se leagă ideile.

Moderator: Și v-ați gândit vreodată să vă faceți profesori? Cum vedeți voi profesia de cadru didactic?

Andrei Moldovan: Eu cred că nu este pentru mine. Trebuie să fii foarte înțelegător și să ai dorință… Adică generațiile se schimbă și trebuie să ai multă răbdare cu noile generații. Văd la fratele meu și nu cred că mi se potrivește. Trebuie să fie niște profesori mai liniștiți și mai apropiați de copii.

Moderator: Radu ți-ar plăcea să fii profesor?

Radu Licoiu: Cred că da, mi-ar plăcea. Noi, în liceu, am avut ocazia să predăm altor copii ori pentru olimpiadă, ori pentru clasă și pot să spun că mi-a plăcut destul de mult, dar nu cred că este pe primul loc.

Andrei Moldovan a spus că va urma facultatea la Cambridge, iar Radu Licoiu la Harvard.

Radu Licoiu: „Mai am încă 1 an să mă gândesc la specializare, dar sigur o să fie ori în cercetare matematică, ori ceva asemănător, un domeniu asemănător”.

Andrei Moldovan: „Eu o să merg pe matematică aplicată și nu am un drum clar acum. Probabil finanțe sau ceva pe inteligență artificială”.

Susținerea pregătirii olimpicilor de către Ministerul Educației este „înspre zero” – profesor

Profesorul Flavian Georgescu a vorbit despre neajunsurile pregătirii olimpicilor, domeniu nefinanțat de Ministerul Educației, conform acestuia.

Moderator:Ce condiții asigură Ministerul Educației pentru pregătire a elevilor olimpici, cât de mult lasă de dorit finanțarea, organizarea, există fonduri, sunt anumite reglementări, cum e?

Flavian Georgescu: „Există și lucruri bune, și lucruri mai puțin bune. Eu aș vrea să încep cu lucrurile bune, cu faptul că am simțit din partea ministerului de fiecare dată deschidere, când am avut niște probleme, că a fost pandemia, când olimpiadele au fost anulate și când ministerul a venit cu brațele deschise și a spus gata, reluăm olimpiadele. Cu premierea olimpicilor naționali internaționali în fiecare an, în luna decembrie, aici chiar vrem să le mulțumim pentru toate aceste aspecte. Însă sunt și multe aspecte negative și aici nu vrem să facem referire la persoanele care sunt în acest moment în minister, pentru că nu vrem să ne băgăm în discuții politice, dar nu prea sunt alocate fonduri pentru pregătirea olimpiadelor. Ne uităm la Statele Unite (…) este alocat un milion de dolari anual pentru pregătirea olimpiadelor. (…) Eh, în România nu prea există susținere în acest sens. Aș putea să spun că este înspre zero acest lucru. Dar nu vrem să o spunem ca pe un regret, ci ca pe un lucru pe care sper să îl avem în vedere pentru anii viitori și să facem ceva. Adică e imposibil să ne uităm la rezultatele României la olimpiadele din ultimii ani, să vedem cum acești copii înfloresc și noi să stăm cu mâna în sân și să zicem „bravo” și după aceea, anul viitor… Adică trebuie să facem ceva pentru ei, trebuie să îmbunătățim și să menținem aceste rezultate, pentru că nu e ușor să ajungem în vârf, trebuie să concretizăm în fiecare an.

Moderator: Chiar și fondurile acelea puține, care există, sunt greu de accesat, înțeleg, pentru că este o birocrație foarte mare pentru solicitarea sumelor de către loturi.

Flavian Georgescu: Așa e.

Moderator: Volumul de hârtie este descurajant, foarte mulți profesori se plâng de asta…

Flavian Georgescu: Foarte mulți profesori se plâng de asta. Știm aceste replici că „nu există fonduri”, însă cu tristețe observăm că atunci când apare o urgență și știu la ce ne referim aici, să nu arătăm cu degetul, imediat apar fonduri. Pentru acești copii excepționali ce facem? Cu toții pleacă în străinătate, cu toții – nu știu dacă anul acesta este vreunul dintre marii olimpici care rămân în România – poate și aici putem face ceva, poate să ne gândim cum se vor întoarce după ce termină o facultate de top, pentru că este normal să își dorească să ajungă la marile universități în lume, dar după aceea ce le oferă România? Și aici ar fi de gândit”.

Citește și:

Performanța în învățământul de stat, la Matematică: În ultimii 23 de ani aproape jumătate din componența lotului României la Olimpiada Internațională de Matematică provine de la un singur liceu privat – analiză

13 comments
  1. da clasa aia de la liceul de informatica e doar cu olimpici, luati de la alte scoli din tara, li se dau burse si sunt ajutati asta ii atrage la scoala turceasca. Apoi au profesori care lucreaza doar pentru olimpiade la clase selectate. Celelalte clase sunt obisnuite ca si la stat. Multi din elevii de la privat fac meditatii ca si cei de la stat. Nu e mare scofala.

    1. N-ai să vezi niciun articol despre olimpicii de la liceul respectiv care să NU menționeze că e liceu privat. Iar dacă intră în echipă și unul de la un liceu de stat, fac mențiune specială, ca să se observe cât de mulți sunt de la liceul privat față de cel de la stat, ca și cum elevii respectivi ar veni din clase normale, din școli unde se face programa obligatorie nu doar programa de olimpiadă…

      Și, evident, comentatorii de serviciu care să vină să spună că școala de stat e de kko pe când cea privată e extraordinară că doar de-aia are atâția olimpici.

      Meritul lor e meritul lor, dar tenta articolelor de genul e tendențioasă.

  2. Prefer sa sustin pe simona halep decat pe astia.

    Astia iau banii si fug din tara.

    Vreti sa va aplaudam?

    1. Nici macar nu este clar cum vor realiza performanta mai tarziu.
      De exemplu, am luat un nume de pe lista “campionilor”, din 2009.
      Aur olimpici pe atunci, dar pe Google Scholar greu de regasit acea persoana. O teza de doctorat, si cam atat. Hm, cam ciudat, asa ca am luat un alt nume, de aceasta data de argint, pe atunci.
      Si, tot fara vreo performanta stiintifica ulterioara.

      Mari sperante, si cam atat, in momentul in care se termina aceasta pregatire orientata strict pe performanta. Pacat, sunt copii care, poate, ar putea mai mult.

  3. Si uite asa se dau de gol.

    Va intrebati de ce e nevoie de meditatii sa faceti cu copiii?
    Ptr ca la clasa profesorii fac orele cu aia 2-3 olimpici iar restul sunt lasati de izbeliste.

    Iar profesorii aia isi bifeaza apoi salariu de merit si tot felul ca au 2 olimpici, dar restul sunt praf si invata acasa prin meditatii.

    Asta e coruptia in Romania. Uite cum nu-si fac treaba ptr care sunt platiti.
    In felul asta ajungi sa-ti dai copilul la scoala privata.

    Pacat ca nu intra pe aici si marea masa de parinti si elevi sa afle adevarurile.

    Si de ce ar sustine ministerul din banii statului olimpicii cand ei nu vor lucra in tara?

    1. “Ptr ca la clasa profesorii fac orele cu aia 2-3 olimpici iar restul sunt lasati de izbeliste.” – la ICHB toți elevii din acea clasă sunt olimpici, deci nimeni nu e lăsat de izbeliște.
      “Si de ce ar sustine ministerul din banii statului olimpicii cand ei nu vor lucra in tara?” – statul susține sute de mii de elevi care, după ce își termină studiile, pleacă din țară. Unii sunt olimpici, cei mai mulți nu sunt. Susținerea olimpicilor ar însemna să le plătească deplasare, cazare, masă. Nu s-ar face gaură în bugetul ministerului, că nu sunt sute de elevi olimpici.
      Unde, mai precis, ați detectat un act de corupție, din ceea ce a povestit Andrei Moldovan?

  4. Presa și părerologii: eLEvii de La uN LiCeU PrIvaT aU rEzUltAtE MaI bUnE dEcÂt CEi De lA sTaT!!!!!

    Elevul de la liceul privat: noi nici nu facem materia din curriculum, lucrăm doar pentru olimpiadă.

    shocked_pikachu_face.jpg

    Ironic și hilar.

    Dincolo de asta, felicitări pentru rezultate și pentru luciditate. Cel puțin avem niște copii inteligenți care înțeleg cam ce presupune profesia și nu se văd în ea, spre deosebire de părerologi care nu doar că presupun, ci ȘTIU despre ce e vorba în învățământ și dac-ar veni ei, ne-ar arăta ei meserie.

    1. Pai e destul de clar ca doar fraierii trebuie sa faca materia de la clasa, printre picaturi, studiu individual si meditatii (daca isi permit parintii). Deoarece profesorii primesc aprecieri (si bani in plus) daca au elevi olimpici si nu sunt trasi la raspundere pentru restul clasei care sunt slabi. Oare de ce sunt slabi? Daca profesorii s-ar implica cu adevarat si ar incerca sa ridice media clasei altfel am sta per ansamblu. Dar cumva s-a incetatenit ideea (si printre parinti, nu doar printre profesori) ca asa e bine: cateva varfuri si restul praf.

    2. Nu, ei sunt varful de lance, cei prin care sunt atrasi ceilalti, platitorii de taxe.
      Cam ca sportivii din unele Universitati americane.
      Dar nici viata lor nu e simpla: sunt conditionati de performante. Cata vreme exista performanta, exista si reduceri sau scutiri de taxe. Daca dispare performanta, asta e…

    3. nu ați auzit despre lucrul diferențiat? parca tot despre asta vorbește și ministru noastră Deca…plan individualizat de învățare etc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Ion, Ministerul Educației: Între 60% și 70% dintre angajații din școli participă la grevă, amplitudinea protestului este importantă. Nu luăm în calcul înghețarea anului școlar în niciunul dintre scenariile noastre. Tehnic, mediile elevilor se pot încheia cu notele acumulate până în luna mai

Înghețarea anului școlar nu este luată în calcul în niciun scenariu, spune secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion. Acesta a declarat la Radio România Actualități că sunt între…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță cu două săptămâni întârziere publicarea raportului de la testarea standardizată privată, făcută în iunie, fără să scoată în evidență niciun rezultat din acesta. Folosește prilejul pentru a promova din nou „propria Bancă de instrumente de evaluare standardizată” a ministerului, care ar fi gata peste doi ani

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță vineri seara publicarea raportului de la testarea standardizată privată, făcută în iunie, în peste 500 de școli și licee. Oficialul semnează un comunicat de presă…
Vezi articolul

GRAFIC Peste 2,9 milioane de elevi încep luni școala, cu circa 60 de mii mai puțini ca anul trecut. Scăderea înseamnă echivalentul populației unui oraș cât Vaslui și al desființării a 2.400 de clase de câte 25 de elevi

Peste 2,9 milioane de elevi încep școala de luni, 11 septembrie. Nu există deocamdată un număr oficial al elevilor înscriși, anunțat de Minister, dar Ligia Deca a anunțat joi că…
Vezi articolul

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, despre revenirea la școală în format fizic a tuturor elevilor: „Ar trebui ca pandemia să fie foarte bine controlată și incidența să fie extrem de redusă, ceea ce nu cred să se întâmple în două săptămâni”

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat miercuri seara, la TVR, că revenirea la cursuri în format fizic a tuturor elevilor s-ar putea face doar dacă pandemia este „foarte controlată” și…
Vezi articolul