Opt universități de top din Franța, Germania, Ungaria, Italia, România, Suedia și Marea Britanie au stabilit dezvoltarea unor programe comune de studii, în mediul digital, prin alianța CIVICA

6.241 de vizualizări
Foto: SNSPA
Opt universități de top din Franța, Germania, Ungaria, Italia, România, Suedia și Marea Britanie care formează alianța CIVICA au stabilit să asigure programe de studii comune, dezvoltate în mediul digital, potrivit unui comunicat transmis de SNSPA. Evenimentul a fost organizat online și a marcat doi ani de la momentul în care Comisia Europeană a anunțat că această alianță universitară europeană a fost selectată să primească finanțare pentru a crea o universitate-pilot europeană.

Tema principală de discuție a reuniunii a fost analiza activităților derulate de CIVICA în ultimul an, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19. Pandemia a avut un impact puternic asupra învățământului superior, conform comunicatului. Cei opt rectori și președinți au stabilit direcțiile de dezvoltare ale CIVICA, pentru perioada 2022-2028.

Universitățile membre sunt următoarele: Sciences Po (Franța), Universitá Bocconi (Italia), Central European University (Austria și Ungaria), European University Institute (interguvernamental), Hertie School of Governance (Germania), SNSPA, Stockholm School of Economics (Suedia) și London School of Economics and Political Science (Marea Britanie).

Foto: europa.eu

Una dintre direcții se referă la asigurarea calității și competitivității programelor de studii comune, dezvoltate și în mediul digital. O altă propunere este legată de dezvoltarea unei strategii comune de cercetare și inovare la nivelul universităților membre. Continuarea mobilităților studenților, imediat ce condițiile de sănătate și de siguranță vor putea fi asigurate, reprezintă o altă direcție. De asemenea, studenții europeni vor putea să învețe în străinătate pentru a-și forma o identitate europeană, potrivit documentului.

Studenții SNSPA au posibilitatea, prin CIVICA, să beneficieze de experiențe europene de predare și cercetare, să stea într-un campus universitar european, să urmeze cursuri cu certificare europeană (CIVICA), după cum este precizat în document. CIVICA are peste 50.000 de studenţi și 7.000 de cadre didactice, care interacționează în 9 limbi de predare.

Evenimentul online a fost prezidat de rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie.

Foto: SNSPA


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Muncii: “Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajaților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75% din salariul de bază

„“Șomaj tehnic” în instituțiile publice, o decizie care asigură posibilitatea tuturor angajților de a rămâne acasă în această perioadă, prin rotație, într-un număr egal de zile dintr-o lună, cu 75%…
Vezi articolul

Dezbatere online World Vision România - Edupedu.ro

Viitorul este al copiilor. Dar vocea lor contează în deciziile pentru viitor? Raluca Turcan, ministrul Muncii, europarlamentarii Dragoș Pîslaru și Victor Negrescu, alături de Consiliul Consultativ al Copiilor și Consiliul Elevilor discută online marți, 16 noiembrie, de la ora 10:00

Are nevoie școala românească să știe ce gândesc elevii? Ne trebuie vocile copiilor? Care sunt efectele, în societate, ale consultării elevilor și ale exersării abilității de a-și construi o opinie…
Vezi articolul