UPDATE Peste 130 de elevi de la Colegiul Tehnic din Motru nu și-ar fi primit bursa profesională pentru un întreg an școlar. Banii ar fi fost deturnați de directoare – memoriu adresat Ligiei Deca / Directoarea neagă acuzațiile

7.234 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

„Eu mi-am înaintat demisia în 2 octombrie 2020, pentru că așa am dorit, nu din ilegalități, cum sunt menționate în acel memoriu. (…) În 2 octombrie 2020, creditele pentru bursele profesionale nu erau în contabilitatea unității, pentru că aceste credite se solicită de către unitatea de învățământ după ce se stabilesc beneficiarii burselor, după ce se aprobă lista beneficiarilor de burse profesionale și se comunică la Inspectoratul Școlar Județean Gorj. La 2 octombrie, lista beneficiarilor de burse profesionale era întocmită. Din 2 octombrie, eu nu am mai fost director. (…) Lista beneficiarilor a fost aprobată de Consiliul de Administrație al unității școlare, la care și eu am participat, că făceam parte ca membru ales de cadrele didactice în Consiliul de Administrație. Și acea listă a fost aprobată lunar și transmisă la inspectorat atât pentru luna septembrie, cat și pentru octombrie, noiembrie. Listele cu elevii beneficiari au fost aprobate în Consiliul de Administrație și transmise la inspectorat. Solicitarea de deschidere de credite o realizează conducătorul instituției, împreună cu contabilitatea unității.

Deci, director în funcție a fost domnul Manciu Ștefan. Au solicitat deschidere de credite. Au fost alocați bani pentru plata burselor profesionale de către Ministerul Educației, prin inspectoratul școlar. Banii au fost în contul unității. În 4 decembrie, atunci când a fost desemnat domnul Valeriu în Consiliul de Administrație, acesta s-a opus la plata acestor burse, ca să afecteze activitatea instituției noastre și să pună bețe în roate la ceea ce noi desfășuram în Consiliul de Administrație”, a spus directoarea Adela Rușet.

Știrea inițială: Directoarea Colegiului Tehnic din Motru ar fi deturnat banii pentru bursele profesionale pentru 132 de elevi, în anul școlar 2020-2021, după cum se arată într-un memoriu trimis către Ligia Deca, ministrul Educației. Memoriul este redactat de reprezentantul legal al Primăriei Municipiului Motru, membru în Consiliul de Administrație al unității de învățământ. De menționat este că, nici până acum, elevii nu au beneficiat de bursa profesională pe care ar fi trebuit să o primească în anul 2020-2021. Pe numele directoarei există un dosar penal pentru abuz în serviciu.

„În anul şcolar 2020-2021, celor 132 de elevi din învăţământul profesional de 3 ani din Colegiul Tehnic Motru (retrogradat ulterior la Liceul Tehnologic Motru ) le-a fost încălcat dreptul de a beneficia de Programul Naţional de Protecţie Socială ,,Bursa Profesionala”, adoptat prin HG 951/2017, prin nealocarea bursei profesionale în întregul an şcolar, nici până la data prezentei nebeneficiind de aceşti bani (Bursa profesională)”, se arată în document.

Conform sursei citate, în perioada 09.01.2017 -02.10.2020, directorul Colegiului Tehnic Motru, actual Liceul Tehnologic Motru, a fost Adela Lelia Ruşeţ. La acea vreme, şi-a înaintat demisia în urma controlului Ministerului Educației/Direcției Generale Juridice și Control/Direcția Control, „care cuprinde grave abateri de la legalitate săvârşite de aceasta”. Soțul directoarei, Nicolae Ruşeţ (PNL), a ocupat funcția de Inspector Școlar General în perioada ianuarie 2020-februarie 2021.

În document apare că suma alocată la acea dată pentru bursele elevilor a fost peste 150 de mii de lei și, între timp, Adela Lelia Ruşeţ ocupă din nou funcția de director din aprilie 2022:

„Acei elevi ai şcolii profesionale sunt acum, in marea lor majoritate, elevi ai învăţământului liceal seral la Liceul Tehnologic Motru, iar doamna Ruşeţ Adela Lelia, pusă din nou în funcţia de director în aprilie 2022 şi/sau soţul au ore de predare la aceste clase de învăţământ seral.

Datorită acestui fapt  elevii sunt timoraţi şi nu îndrăznesc  să solicite bursa prin mijloace legale.

Suma alocată la acea dată a fost de peste 150 mii lei, în prezent suma ar creşte prin adăugarea penalităţilor. Unde sunt aceşti bani!?”, se arată în memoriu.

„Doamna Inspector Şcolar General al ISJ Gorj, Marcela Mrejeru, în strânsă complicitate cu Ruşeţ Adela Lelia, ca şi în multe alte abateri de la legalitate ale acesteia , a refuzat orice demers în vederea alocării bursei”, conform documentului.

Iată ce prevede Hotărârea nr. 951 din 28 decembrie 2017 privind modalitatea de subvenționare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învățământul profesional:

Articolul 2 – „(1) Bursa profesională se acordă tuturor elevilor care frecventează învățământul profesional și constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, al cărui cuantum poate fi modificat anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației Naționale.

(2) De bursă profesională beneficiază și copiii străinilor beneficiari ai unei forme de protecție în România sau ai străinilor, respectiv ai cetățenilor Uniunii Europene/Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene cu drept de ședere/rezidență pe teritoriul României, care frecventează învățământul profesional.

Articolul 3 – (1) Bursa profesională se acordă în fiecare an școlar, pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii examenului de certificare a calificării profesionale.

(2) Elevii declarați repetenți la finalul unui an școlar din învățământul profesional nu beneficiază de bursa profesională pentru anul de studiu din învățământul profesional pe care îl repetă.

(3) Se exceptează de la prevederile alin. (2) cazurile de repetare a anului școlar din motive medicale.

(4) Elevii declarați repetenți în învățământul liceal, care optează pentru continuarea studiilor în învățământul profesional, beneficiază de bursă profesională.”

Potrivit igj.ro, în octombrie 2023 a fost redeschisă urmărirea penală în cazul directoarei. Reprezentantul autorității locale i-a făcut plângere penală directoarei. „Plângerea s-a făcut cu aproape un an în urmă, iar Parchetul, prin procurorul de supraveghere, a propus clasarea cauzei. Primul procuror nu a acceptat propunerea de clasare și a trimis cauza spre instanță”, potrivit igj.ro.

Foto: Captură portal.just.ro

Memoriul poate fi consultat mai jos:

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Pai dacă un singur membru din CA s-a opus, de ce bursele nu au fost plătite? Aveau majoritatea, nu ar fi contat acel vot împotrivă!
    Cât despre acest liceu, este greu de crezut ca toate ar fi o minciună…..La o privire aruncată pe site-ul justiției, sunt cam multe de spus la adresa acestei dir!
    Nici aici nu ar fi apărut aceasta știre dacă nu ar fi fost verificate cele spuse în prealabil…..
    V-ați bătut joc de niște copii, că până la urmă, ei au avut de suferit cel mai mult!
    Vă mai numiți și profesori??? Vai de cei pe care îi învățați!!!

  2. Domnul Drula Valeriu voteaza mereu impotriva tuturor propunerilor din consiliul de administratie. Se naste intrebarea fireasca: se poate oare ca toti ceilalti membri sa greseasca si numai dumnealui sa aiba dreptate? Imposibil.
    Eu cred ca intentia dumnealui este sa defaimeze aceasta scoala din interese proprii.

  3. Buna ziua!
    Sunt secretar al Consiliului de Administrație al L.T.Motru.
    Menționez faptul că dl. Drulă Valeriu este împotriva, sau se abține, la aproximativ toate punctele , de pe ordinea de zi, ale ședințelor CA. Rog sa se verifice acest lucru . Mulțumesc!

  4. Am făcut parte din CA ca reprezentant al părinților. Plângerea este nefondata , mai ales ca reprezentantul primărie s-a opus acordării burselor, votând împotriva, se poate verifica în procesele verbale ale CA !
    Banii nu aveau cum sa fie însușiti, știind că dna contabila șefa, este un om care lucrează în spiritul și litera legii.

  5. Bună ziua!
    Trebuie menționat faptul că domnul Drulă Valeriu s-a opus în toate inițiativele luate de către Consiliul de Administrație.

  6. Oricine poate sesiza instituțiile statului cu orice problemă pe care o știe sau o consideră a fi problemă.
    Dar, atunci când reclami în stânga și în dreapta pe toată lumea, atunci când consideri că toți ceilalți sunt complici și doar tu deții adevărul absolut, atunci, mai mult ca sigur, problema e la tine.
    Domnul Drulă este un pensionar neresemnat, părăsit de toți prietenii, de foștii colegi, de familie chiar și care dă scop existenței sale prin tot felul de reclamații, greve și acțiuni în instanță.
    Ca membru în Consiliul de Administratie al unui liceu, este singurul care se opune, dintr-un reflex greu de înțeles, aproape la tot.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prestigioasa universitate de științe politice Sciences Po din Franța introduce o probă scrisă pentru admitere, după 4 ani: candidații ar putea fi puși să redacteze o lucrare, cu bibliografie anunțată dinainte

După renunțarea la concursul de intrare în 2021, Sciences Po readuce în procesul de admitere o probă scrisă, însă într-o formă „social nediscriminatorie”. Noua probă va face parte din platforma…
Vezi articolul