Peste 21.600 de copii au fost înscriși la creșă anul trecut, potrivit Ministerului Educației. Creșterea este de aproape 25% față de acum doi ani

307 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Peste 21.600 de copii au fost înscriși la creșă, potrivit Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022. Spre deosebire de acum doi an școlari, se remarcă o creștere de aproape 25% a numărului de copii înscriși. Concret, este vorba despre 21.690 de copii ai căror părinți i-au dat la creșă.
  • Potrivit Ministerului Educației, erau 369 de creșe în 2019-2020. În anul școlar 2020-2021 au funcționat 365 de creșe, conform unui raport al Ministerului Educației. În 2021-2022, activitățile educaționale și de îngrijire s-au desfășurat în 376 de unități independente și secții din cadrul grupurilor școlare. Se remarcă o creștere a numărului de creșe.

Conform sursei citate, „numărul de copii înscriși în învățământul antepreșcolar din mediul rural este semnificativ mai redus față de numărul celor din mediul urban, reflectând disparitățile în ceea ce privește oferta.”

Cu alte cuvinte, 698 de copii din mediul rural au fost înscriși la creșă, în anul școlar 2021-2022, adică 3.2%. În mediul urban vorbim de 20.992, ceea ce înseamnă aproape 97%. De menționat este că numărul copiilor din rural, înscriși la creșă, a crescut de la 429 (2020-2021) la 698 (2021-2022), potrivit datelor Ministerului Educației.

Foto: Raport privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022

În 2019-2020 erau peste 22.500 de copii înscriși în creșele din România, conform datelor din raportul Ministerului Educației, fiind cel mai mare număr din ultimii 4 ani școlari. În privința creșelor private se remarcă o scădere a copiilor înscriși. Dacă în 2018-2019 erau 752 de copii înscriși în creșele private, anul trecut erau 552.

Pentru 2021-2022, „valorile indicatorului pe sexe arată că sunt mai mulți băieți înscriși în învățământul antepreșcolar decât fete (11254 de băieți, respectiv 10436 de fete).

În anul 2021-2022, din numărul total al copiilor înscriși, în funcție de programul de funcționare al creșelor 0,7% dintre copii frecventează programul normal, 98,2% dintre copii programul prelungit și 1,1% programul săptămânal și special.

Foto: Raport privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022

În mediul rural, toți copiii înscriși în învățământul antepreșcolar frecventează programul prelungit.

Aproape două treimi dintre copiii înscriși la creșă au vârsta de 2 ani

Peste 64% dintre copiii de la creșă au vârsta de doi ani. 1,5% au vârsta mai mică de 1 an, 22,6% au 1 an, iar 11,6% au 3 ani. În comparație cu anul școlar anterior s-au constatat creșteri ale valorii indicatorului la vârstele mici și scăderea valorii indicatorului la vârsta de 3 ani, potrivit raportului.

Foto: Raport privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022

În anul școlar 2020-2021, peste 16% din copiii de la creșă aveau 3 ani, iar în 2021-2022 procentul lor a fost de aproape 12%.

Informații de context

Dacă înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:

  • grupa mică: 7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9;
  • grupa mijlocie: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15;
  • grupa mare: 12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20.

Trecerea creșelor în subordinea Ministerului Educației este prevăzută în Ordonanța de Urgență nr. 100 din 10 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial pe 15 septembrie. Până acum, niciun oficial nu a explicat public care vor fi efectele preluării creșelor de către Ministerul Educației.

O parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente au trecut sau sunt în curs de preluare de către Ministerul Educației. Astfel, 247 au rămas la primării, iar 148 sunt în subordinea Ministerului Educației.

Edupedu.ro a primit fluturașul de salariu al unei angajate dintr-o creșă preluată de Ministerul Educației. Ea are un salariu mai mic, deoarece i-a fost schimbată încadrarea, fiind trecută pe postul de „îngrijitoare”, deși înainte era infirmieră. Contabila grădiniței i-a transmis că au fost forțați de către ISMB (Inspectoratul Școlar al Municipiului București – n. red.) să le preia pe aceste posturi, după cum precizează cititoarea: „Ni s-a transmis de către contabila grădiniței, care încercă să ascundă faptul că există postul de infirmieră în EDUSAL, că au fost forțați de către ISMB să ne preia pe aceste posturi sub forma de necalificate”.

Unele creșe au fost preluate încă de anul trecut de Ministerul Educației. Sunt angajați care s-au trezit cu salariile micșorate și cu alte încadrări, așteptând ca sindicatele să le apere drepturile.

Creșele care au rămas în administrarea autorităților locale și nu au fost preluate de Ministerul Educației sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit unui răspuns al Ministerului Muncii transmis pentru Edupedu.ro.

Citește și:
România, țara cu cei mai puțini copii de peste 4 ani care merg la grădiniță, din Uniunea Europeană – raport / Peste 17% nu sunt înscriși în învățământ / Din toamnă, grupa mijlocie devine obligatorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Broșura de admitere la liceu 2023 va fi publicată de inspectoratele școlare pe 8 mai, potrivit calendarului oficial / Ședințele cu părinții pentru consilierea la înscriere și alegerea liceului pot avea loc și online, între 15 mai și 9 iunie – document ISMB

Broșura de admitere la liceu 2023 urmează să fie publicată de către inspectoratele școlare în data de 8 mai, potrivit calendarului oficial. Acest lucru înseamnă că elevii de clasa a…
Vezi articolul