Peste 70 de profesori titulari din județul Iași au rămas fără normă completă / Profesoară de Limba franceză: Se pare că societatea românească nu-și dorește un învățământ de calitate

2.731 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Peste 70 de profesori titulari din județul Iași au rămas fără normă completă în contextul majorării normei didactice, introduse prin Legea 141/2025, a semnalat Ziarul de Iași. Cadrele didactice au participat la ședința publică organizată miercuri, 20 august, de Inspectoratul Școlar Județean Iași, pentru a-și completa norma sau pentru a intra în restrângere de activitate.

Dintre cele 76 de cadre didactice titulare afectate de creșterea normei de predare, 19 au intrat în restrângere totală de activitate. Restul de 57 au avut restrângere parțială.

În cadrul ședinței au avut prioritate profesorii titulari. Posturile rămase libere vor fi preluate de profesorii suplinitori în următoarele ședințe publice, în ordinea punctajelor obținute la examenul de Titularizare, a declarat Antonina Bliorț, purtătoare de cuvânt a ISJ Iași, pentru sursa citată.

„Tot în această perioadă au loc și detașările. Prin urmare, pe 25 august, lista care a fost publicată luni, 18 august, va fi revizuită. Aceea va fi lista din care profesorii suplinitori își pot alege posturile în funcție de notele pe care le-au obținut la examene”, a mai anunțat aceasta.

Raluca Anisie, profesoară de Limba franceză la Liceul Tehnologic Economic de Turism din Iași a declarat pentru publicația citată că mai are nevoie de 6 ore, „de preferat tot în oraș”.

Aceasta a criticat măsurile adoptate în Educație: „Guvernul vrea să facă economie, iar ultima metodologie publicată săptămâna trecută prevede faptul că putem să nu mergem la orele pe care le luăm dacă sunt foarte departe, la marginea județului, și putem rămâne cu 18 ore sau chiar și mai puțin. Asta ar însemna bani mai puțini, dar e afectată și vechimea. Acesta a fost visul meu din copilărie, dar se pare că societatea românească nu-și dorește un învățământ de calitate”.

Despre norma didactică

Amintim că pe 25 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
  • în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
  • cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Citește și
Plata cu ora în anul școlar 2025-2026. Profesorii depun dosarele la școală, în zilele de 28 și 29 august / Model de cerere și lista documentelor necesare / Din toamnă, tariful brut pe oră suplimentară scade cu aproximativ 50%
Noul calendar al mobilității profesorilor pentru anul școlar 2025-2026 prevede reluarea etapelor de continuitate, detașare, restrângerile de activitate – proiect
Profesorii rămași cu mai puțin de jumătate de normă în școală, după aplicarea Legii 141, pot solicita restrângere de activitate la inspectorat
Punctajele profesorilor titulari care au solicitat transferul pentru soluționarea restrângerii de activitate, publicate de inspectoratele școlare

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com /Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. Din 1969. anul în care în România a fost elaborat primul Statut al cadrelor didactice, și pana în 2025, norma a fost de 18h/s. Vreme de 56 de ani s-a menținut la acest cuantum. A trebuit sa apară un mediocru numit Bolojan Ilie Gavril ca să o modifice, fără vreo fundamentare. Anul școlar 2025-2026 are toate șansele de a fi compromis

  2. Nu și dorește ! Toți agramații urla pe rețele de socializare sa plece profesorii in privat sa lucreze 8 ore! Sunt niste discursuri ale unor oameni care efectiv nu sunt in stare sa scrie!

  3. Norma didactica de 18 ore e de prin anii ’70 cel putin!
    Or fi tari cu 14-15 ore, or fi si tari cu 20-22, dar fiecare tine de propria cultura educațională.
    Si asta nu e ceva ce sa schimbi din pix in 30 zile, urmările sunt mai ceva ca in final destination: neprevazute!

  4. Nu cred, doar domnul ministru asigura că niciun titular nu își va pierde orele.
    Mi-e groază să mă gândesc la soarta suplinitorilor calificați .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacă ești un profesor bun, nu mai pui, în primul rând, problema numărului de ore, spune Mircea Bertea, președinte al Asociației Colegiilor Pedagogice: Într-o oră, faci cât altul în cinci

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România, Mircea Bertea, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, în contextul proiectelor de planuri-cadru, că „dacă ești un profesor…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Odată depășită criza fiscal-bugetară, se pot rediscuta procentul și o subcategorie a burselor de merit, care să se refere direct și la câștigătorii olimpiadelor naționale și internaționale

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că după depășirea crizei fiscal-bugetare, „se pot rediscuta procentul și o subcategorie a burselor de merit” și a făcut referire la câștigătorii olimpiadelor naționale și…
Vezi articolul

Sunt peste 160 de grădinițe private în București, cu 30% mai multe ca cele de stat. Numărul celor private a crescut doar în ultimul an cu 15%, în timp ce statul nu a mai construit nicio grădiniță nouă în ultimii 24 de ani

Numărul grădinițelor particulare din București a ajuns la 161, potrivit datelor Raportului Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), pentru anul școlar 2020-2021. În anul școlar menționat, grădinițele de stat erau…
Vezi articolul

Admitere liceu 2025. Vineri, 16 mai, este ultima zi în care elevii de clasa a VIII-a se mai pot înscrie pentru testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini / La testările de limbă străină sunt considerați admiși elevii care obțin minimum nota 6, potrivit metodologiei

Vineri, 16 mai, se mai pot înscrie elevii de clasa a VIII-a pentru testările testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini (admitere liceu 2025). Perioada de înscriere…
Vezi articolul

Zeci de angajați ai Inspectoratului Școlar Hunedoara – inspectori, profesori și personal administrativ – nu au mai primit sporul de condiții vătămătoare după o decizie arbitrară a conducerii instituției, suspendată apoi în primă instanță doar pentru cele patru persoane care au reclamat abuzul

Tribunalul Hunedoara a suspendat hotărârea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara de a nu mai acorda sporul de condiții vătămătoare pentru angajații instituției. Concret, ISJ Hunedoara a decis, prin hotărârea Consiliului de…
Vezi articolul

OFICIAL România are 302.173 copii și elevi defavorizați, dar Guvernul oferă câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei. Banii vin sub formă de „tichete educaționale” pentru haine și materiale școlare. Ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial

România are 302.173 copii și elevi defavorizați, potrivit Ministerului Educației, dar Guvernul a decis să ofere câte 500 de lei doar pentru 260.000 dintre ei, potrivit Ordonanței de Urgență a…
Vezi articolul