Prefectul Capitalei: Analizăm varianta sistemului hibrid pentru școli, pentru zilele cu vreme severă. Dacă vom decide suspendarea cursurilor, părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă

4.453 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Prefectul Capitalei a anunțat în timp ce ședința Comitetului pentru Situații de Urgență este în derulare că „analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Știu cât de dificil este pentru părinți să se adapteze unei eventuale închideri a școlilor”.

Prefectul Andrei Nistor a precizat care sunt scenariile pe care le are în vedere, în ipoteza în care Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) va decide în ședința care a început la 12:30 închiderea școlilor și grădinițelor din București.

Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezență fizică, părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă”, a afirmat oficialul.

Prefectura București a precizat că la ora 16:00 va anunțat decizia cu privire la modul în care vor funcționa mâine, 8 octombrie 2025, școlile și grădinițele din Capitală.

Într-o declarație pentru Edupedu.ro, prefectul Andrei Nistor a adăugat că „ne coordonăm și cu cei de la Prefectura Ilfov ca să încercăm să avem o decizie comună”.

Anunțul integral făcut de prefectul Capitalei, Andrei Nistor, într-o postare pe Facebook:

„𝐀𝐍𝐔𝐍𝐓̦ 𝐈𝐌𝐏𝐎𝐑𝐓𝐀𝐍𝐓 – 𝐂𝐨𝐝 𝐫𝐨𝐬̦𝐮 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐨𝐢 𝐭𝐨𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐢̂𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢

Bucureștiul se află sub COD ROȘU de ploi torențiale și abundente de astăzi, ora 21.00, până miercuri, ora 15:00.

În anumite zone, precipitațiile pot fi mult mai intense decât media prognozată.

✅ Toate instituțiile responsabile au fost alertate și sunt pregătite să intervină. Inclusiv Apa Nova este mobilizată pentru a asigura funcționarea canalizării și pentru evacuarea rapidă a apei acolo unde este nevoie.

🏫 Situația școlilor:

Analizăm în acest moment varianta sistemului hibrid pentru zilele cu vreme severă. Știu cât de dificil este pentru părinți să se adapteze unei eventuale închideri a școlilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezență fizică, părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă.

📌 Vom reveni cu informații oficiale imediat ce decizia privind școlile va fi luată.

Vă rog să urmăriți doar canalele oficiale pentru informații corecte și să circulați cu prudență în această perioadă”.

Informații de background

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo cod roșu de ploi torențiale și abundente, valabil de marți, 7 septembrie, ora 21:00, până miercuri, 8 septembrie, ora 15:00, pentru municipiul București și județul Ilfov.

În aceste condiții, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a transmis Comitetului pentru Situații de Urgență propunerea ca orele cu prezență fizică să fie suspendate în școlile și grădinițele din Capitală, a declarat marți pentru Agerpres inspectorul general Florian Lixandru.

Ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență a început la ora 12.30, iar la ora 16:00 sunt anunțate declarații la Prefectura București.

Potrivit noilor avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 15:00, în județele Constanța, Călărași, Ialomița, Giurgiu, Ilfov și în municipiul București va ploua torențial și abundent, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 80…100 și izolat 120…140 l/mp.

Școlile și grădinițele din județele Constanța, Ialomița și Călărași vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, din cauza codului roșu de ploi.

Citește și:
LISTA celor 690 de școli și grădinițe care vor fi închise miercuri, 8 octombrie, din cauza codului roșu de furtună – LIVE UPDATE
Școlile închise din cauza codului roșu de vreme rea vor recupera orele, anunță Ministerul Educației: Măsura se aplică în Constanța, Călărași și Ialomița, iar situația altor județe este în analiză
Inspectoratul Școlar București a propus suspendarea cursurilor cu prezență fizică în școlile și grădinițele din Capitală, în contextul codului roșu de ploi torențiale – anunță inspectorul general Florian Lixandru
EXCLUSIV Prefectul Bucureștiului, Andrei Nistor: Referitor la închiderea școlilor din cauza codului roșu de ploi, există această idee pe masă, dar nu am luat încă o decizie. Strict la nivel personal, mi-aș dori să nu facem asta. Ne coordonăm și cu cei de la Prefectura Ilfov ca să încercăm să avem o decizie comună
Școlile din județele Constanța, Ialomița și Călărași vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, din cauza codului roșu de ploi


5 comments
  1. Imchideti scolile si gradinitele si in Bucuresti si Ilfov. Ce tot analizati ? Nu pierdem daca suntem precauti. Cati copii vor absenta maine de la ore dupa anuntarea codului rosu ? E simplu. Foarte multi. Hai sa gandim sa oprim scolile si gradinitele cand trebuie si sa invatam cand conditiile sunt propice.

  2. Bun ar fi cand da Daniel David o ba..sina sa nu se mai faca deloc ore. Ati innebunit, bah? Ati ajuns sa faceti online cand ploua torential afara in Bicuresti? Sunteti penibili. La tara batem noroaiele si baltile zilnic si voi va plangeti ca ploua

  3. Si noi, profesorii care avem copii care nu vor face scoala maine? Noi cu cine ii lasam in cazul asta? E inteligent domnul prefect, sunt sigur ca ne putem baza pe el in orice situatie.

    1. J, ti-a spus clar: părinții care nu pot ține copiii acasă vor gasi o soluție alternativă. Si te-a lamurit beton. La el doar astfel de raspunsuri gasesti. Acolo unde nu este infrastructura pt remediale, autoritatile locale si directorii sa gaseasca solutii, el e pus ca ministru doar sa vina cu idei…idioate… N- ai cu cine lasa copiii? Iti gasesti singur alternative. O fiinta mai neasumata politic si administrativ ca acest ministru eu n-am pomenit. Deja mi se pare ca trebuie sa-mi fac griji, pare din sfera patologica. Nu poti gandi asa nici macar ca om, nu mai zic ministru cu viata unor oameni si educatia tarii in maini. Sa se caute, ca ceva nu se-nvarteste bine la motorasele si rotitele alea…

    2. Angajează o dădacă sau cheamă o rudă, să stea cu plozii și gata, ai rezolvat problema. Ce mare brânză!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Fetelor, dar cum vă suportă soții voștri acasă, că vorbiți cam mult“ – replica deplasată a unui secretar de stat de la Ministerul Educației către reprezentantele unei asociații care au mers în audiență să-i prezinte un proiect

La întâlnirea cu un secretar de stat din Ministerul Educației, când au vrut să își prezinte seria de podcasturi despre educația de mediu, reprezentantele unei asociații de educație digitală „au…
Vezi articolul

Este neomenesc să plătești un profesor la plata cu ora, așa cum este astăzi el plătit, nici măcar atât cât primește un muncitor necalificat, spune profesoara Maria Manea: Plata cu ora ar trebui să revină măcar la nivelul anterior

Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit despre tariful pentru plata cu ora…
Vezi articolul

Șeful Inspectoratului de Poliție Dolj, către elevi: Dacă vreun coleg sau prieten vă roagă să faceți ceva cu care voi nu sunteți de acord, refuzați categoric, indiferent de promisiunile sau amenințările primite

„Dacă vreun coleg sau prieten vă roagă să faceți ceva cu care voi nu sunteți de acord, refuzați categoric, indiferent de promisiunile sau amenințările primite”, a transmis elevilor Laurențiu Dumitrescu,…
Vezi articolul