Premierul Ciucă să trimită copii după teza de doctorat membrilor CNATDCU, Agenția Universitară a Francofoniei și Consiliul Rectorilor să-l schimbe pe Cîmpeanu de la conducere – printre cererile din “decalogul” profesorului Preda pentru “un plus de credibilitate a lumii universitare”

4.493 de vizualizări
Cristian Preda la conferința Humanitas / Foto: INQUAM Photos – George Călin
Premierul Nicolae Ciucă ar trebui să trimită copii ale tezei sale de doctorat membrilor CNATDCU pentru a o verifica, miniștrii acuzați de fraude universitare ar trebui să fie chemați la audieri în parlament, iar ministrul de Externe ar trebui să-i ceară lui Sorin Cîmpeanu demisia de la conducerea Agenției Universitare a Francofoniei – acestea sunt trei dintr-un total de zece „cereri” formulate sâmbătă de Cristian Preda, decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, pentru „un plus de credibilitate a lumii universitare”.

El și-a prezentat „decalogul” măsurilor necesare pentru creșterea credibilității mediului academic în cadrul unei dezbateri organizate de Humanitas, cu ocazia începerii noului an universitar și a demisiei lui Sorin Cîmpeanu, în urma acuzațiilor de plagiat.

Cristian Preda și-a reluat „decalogul” pe pagina sa de Facebook, după cum urmează (intervențiile sale la dezbaterea Humanitas – în materialul video de la final):

„Zece cereri pentru un plus de credibilitate a lumii universitare

1. Dlui Nicolae Ciucă: faceți o copie a tezei Dvs. de doctorat și trimiteți-o celor 13 membri ai comisiei CNATDCU, spre verificare! Doar așa se poate ocoli decizia CCR, care a blocat sesizarea CNATDCU de către oricine suspectează că un cetățean român, inclusiv un premier, a furat când a semnat o teză.

2. Membrilor Consiliului Național al Rectorilor: puneți urgent pe agenda Dvs. alegerea unui alt președinte al acestui for! Nu-l puteți menține pe Cîmpeanu, dacă vreți să fiți credibili în fața celor care v-au ales și, în general, în fața societății.

3. Comisiilor de educație din Parlament: chemați-i la audieri pe miniștrii acuzați de fraude universitare, inclusiv din actualul guvern. Veți spori în acest fel reputația legislativului de apărător al drepturilor, inclusiv al drepturilor de proprietate intelectuală.

4. Rectorilor și decanilor din Universități: penalizați-i pe profesorii care, din diverse motive, inclusiv din superficialitate, au girat teze copiate neatribuindu-le, timp de zece ani, noi locuri la doctorat! Iar în caz de recidivă, suspendați-le dreptul de a îndruma doctoranzi.

5. Dlui. Adrian Cioroianu, dir. Bibliotecii Naționale, depozitara legală a lucrărilor de doctorat: digitalizați tezele! Azi, ele nu pot fi consultate decât în sală și e complet interzisă copierea lor. Desființați procedurile care limitează sever libertatea cercetării!

6. Dlui. Bogdan Aurescu: solicitați-i lui S. Cîmpeanu demisia din funcția de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei și cereți-le rectorilor din AUF scuze pentru că ați susținut un plagiator.

7. Dlui Vasile Dâncu: desființați Colegiul Național de Apărare! Această pseudo-instituție de educație, moștenitoare serviciului de propagandă al armatei ceaușiste a creat o rețea de control militar asupra instituțiilor civile, diminuând în mod grav calitatea democrației din România.

8. Viitorului ministru al Educației: faceți o consultare veritabilă în privința legislației privitoare la educație și, în locul unei noi legi, abrogați dispozițiile stupide în vigoare!

9. Guvernului: dublați alocația de bază pentru un student! Azi ea e de 100 de euro pe lună, de trei ori mai puțin decât decontează tot guvernul pentru un loc la o grădiniță.

10. Dlui președinte Iohannis: anunțați luni, la deschiderea anului universitar, că până la încheierea mandatului Dvs., nu veți mai semna decrete de numire în funcție pentru vreun ministru cu probleme de integritate, inclusiv academică.”

Dezbaterea Humanitas, la care au participat Cristian Preda, Emilia Șercan, Radu Paraschivescu și Doru Căstăian:

Citește și:
VIDEO Doru Căstăian: Ca profesor, a nu reacționa, a te închide în cancelaria ta, a te face că nu vezi frauda ministrului, impostura inspectorului înseamnă a te expune răului, laolaltă cu copiii tăi. Efectele: Copiii copiază, profesorii plagiază


3 comments
  1. Bine punctat Popa Tanda.

  2. Ha, ha, ha ! Degeaba cereti Domnului Adrian Cioroianu sa digitalizeze tezele, cred ca mai corect ar fi sa scaneze tezele, si sa le puna la dispozitia nu stiu cui deoarece cartile deja digitizate nu se pot consulta decat pagina cu pagina, nu mai pot fi consultate sub forma unui fisier pdf . Ura, Ura, acum inteleg de ce nu mai merge Biblioteca Digitala fosta Dacoromanica. FELICITARI DOMNULE CRISTIAN PREDA !! Mai citeam si eu cate un ziar Adevarul din perioada interbelica, eu locuind in provincie. AVEM DIGITIZATE MII DE PERIODICE SI CARTII VECHI dar nu le putem citi sub forma unui fisier PDF !! Traiasca digitizarea si Directorii Bibliotecilor Nationale. Ba puteti publica adresa de mail, poate imi trimite cineva un link nou, securizat sa pot intra normal si legal in Biblioteca Digitala. Multumesc . Vulcan , hd, 04 octombrie

  3. renunțați la școală online din universități. este un nonsens . demotivează , instraineaza , detașează , anuleaza orice demers și orice conexiune umană REALA. indiferent de motivul invocat de universități , in spate se afla lenea și comoditatea profesorilor pe deoparte și intenția de „supraviețuire” , inclusiv prin fraudarea evaluărilor online.. de cealaltă parte . adică unii se fac , că predau ceilalți se fac, că învață . și împreună se fac că evaluează , că dau examene cinstite ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Care este diferența funcțională dintre un doctorat profesional și unul științific, în afara diferențelor de nume?” / „Schimbările adoptate de guvern prin OUG nivelează diferențele” – Marius Ghincea, cercetător postdoctoral din Elveția, după ultimele modificări legale privind doctoratele din România

„Schimbările adoptate de guvern prin OUG nivelează diferențele dintre doctoratele profesionale, care devin regula deși reprezentau excepția în versiunea originală a legii, și doctoratele științifice”, apreciază, într-un comentariu publicat joi…
Vezi articolul

Noul concept de Matematică fără raționament sau cum ratează Ministerul Educației să testeze competențele din programă la examenele naționale pe care le organizează – analiza profesorului Ovidiu Șontea

Subiectele de Matematică de la examenele naționale din ultimii 20 de ani ratează să testeze o parte din competențele prevăzute în programa pentru această disciplină după care profesorii predau și…
Vezi articolul

Jumătate din elevii care au susținut simularea la Logică – BAC 2025 nu au făcut diagramele Venn și un silogism valid la subiectul III / Întrebarea din grilă la care au răspuns corect cei mai puțini elevi – analiză rezultate pe itemi

La simularea Bacalaureatului 2025 la Logică, argumentare și comunicare, aproape jumătate dintre elevi nu au reușit să rezolve corect exercițiile care presupuneau validarea unor silogisme și construirea de definiții, potrivit…
Vezi articolul