Premierul Dăncilă contrazice ministerul Educației, Matematica și chiar pe ea însăși

6.960 de vizualizări
Subiectul rectificării bugetare de la Educație a fost din nou abordat de premierul Viorica Dăncilă. Aceasta a declarat că, după rectificarea făcută săptămâna trecută, Educația rămâne cu „o alocare bugetară cu 45,4% mai mare decât anul trecut”, potrivit antena3.ro. Procentul folosit de premierul Dăncilă contrazice însă comunicatul oficial al ministerului Educației, propria-i declarație făcută în ședința de Guvern din 12 august, când a aprobat rectificarea respectivă, precum și calculul matematic.

Viorica Dăncilă a vorbit despre rectificarea bugetară de la Educație, de unde Guvernul a tăiat 1,03 miliarde lei, aceasta fiind cea mai mare sumă rectificată dintre toate cele de la celelalte 22 de ministere. „Am văzut atacurile apărute în spațiul public. În primul rând, vreau să fac o precizare: această rectificare este o rectificare pozitivă. Pentru că foarte mulți au discutat doar despre reducerile de buget de la anumite ministere, dar am văzut foarte puțini care au discutat de rectificare buge… ăă… pozitivă. Mai mult decât atât, au luat în calcul numai faptul că s-a tăiat în anumite ministere și o să iau ministerul Educației, pentru că este un minister de interes. Că s-a tăiat pe ministerul Educației, dar nimeni nu a spus că anul acesta avem o alocare bugetară cu 45,4% mai mare decât anul trecut,” a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Informația contrazice propria declarație făcută de premier pe data de 12 august, în ședința de Guvern în care a anunțat rectificarea. Aceasta spunea atunci public că ”Educația va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42,4% față de anul 2018”. 

În plus, comunicatul Ministerului Educației de pe 7 august, când proiectul rectificării bugetare a fost pus în dezbatere, preciza că „după rectificarea bugetară, bugetul Ministerului Educației Naționale continuă să beneficieze de fonduri mai mari cu 42,4% faţă de anul 2018”.

Din punct de vedere matematic, bugetul alocat pe 2018 a fost de 21.011.310.000 lei, potrivit ministerului Finanțelor. Bugetul alocat pentru 2019 a fost de 30.969.261.000 lei, arată aceleași date de la Finanțe.
Față de 2018, alocarea din 2019 a fost cu 9.957.951.000 lei mai mare, asta înseamnă o creștere cu 47,4%.

Scăderea bugetului cu 1,03 miliarde lei la rectificare înseamnă că procentul respectiv scade la 42,4, și nu la 45,4% cum a declarat premierul duminică seara.

Revenind la declarația făcută de premierul Viorica Dăncilă despre rectificarea bugetară de la Educație, aceasta a spus din nou că tăierea programului prin care statul oferea vouchere de 250 de lei elevilor pentru rechizite, manuale, cărți, echipament sportiv, a fost făcută pentru că ministerul nu a făcut demersurile necessare pentru ca acest program să fie implementat: „Legat de anumite reduceri, la anumite ministere, ministere de interes. Au fost bani care nu au fost cheltuiți. Și-o să mă refer din nou la ministerul Educației Naționale. Avem programul „Merg la școală” – un program care încă nu a fost implementat. Nu au făcut demersurile necesare pentru ca acest program să fie implementat. Și-atunci ce era să facem? Să lăsăm fondurile acolo, pe care nu le puteau cheltui, în loc să le direcționăm către alte ramuri unde aveam chiar nevoie de fonduri?

În urmă cu doar 3 zile, vineri, premierul Viorica Dăncilă susținea că a discutat cu „mulți părinți” care i-ar fi spus că nu au nevoie de rechizite pentru că ei au posibilități și că i-ar fi solicitat să nu dea aceste vouchere tuturor elevilor: „Nu trebuie să le dăm tuturor, ci copiilor din familiile defavorizate, iar acest lucru a fost solicitat și de părinți. Am discutat cu mulți părinți care au spus „noi avem posibilități, degeaba ne dați nouă rechizitele, mai bine să le dăm familiilor care au într-adevăr nevoie, mai bine să ajutăm copiii din familiile defavorizate”,” potrivit explicațiilor premierului Dăncilă.

Programul de vouchere pentru elevi, în valoare de 250 de lei, prin care aceștia își puteau cumpăra rechizite, cărți, manuale, auxiliare sau echipament sportiv a fost pus în dezbatere publică pe 30 iulie, după care a fost retras după doar câteva zile fără nicio explicație. Potrivit surselor Edupedu.ro, retragerea proiectului ar fi fost făcută la cererea Ministerului Finanțelor, pe motiv că nu mai sunt bani pentru acest proiect.

Revenind la declarația făcută la Antena 3 despre rectificarea bugetară, premierul a mai spus că „nimeni nu a spus că este pentru prima dată când Produsul Intern Brut depășește 1.000 de miliarde de lei. Și încă ceva – depășim estimarea pe care am făcut-o, noi am făcut o estimare de 1.022 de miliarde și ne ducem la 1.031 de miliarde, deci mult, mult mai mare. Deci au luat fiecare cum le-a convenit aceste cifre.”

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanță pentru rectificarea bugetară, publicat de ministerul Finanțelor, creșterea nominală a estimării valorii PIB a fost provocată și de creșterea prețurilor în prima parte a anului 2019, nu doar de rezultatele economice: „rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei valori nominale a produsului intern brut de 1031 miliarde lei, față de 1022,5 miliarde lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului pe acest an. Plusul de 8,5 miliarde lei se datorează unui deflator al PIB majorat de la 2,1% în prognoza de iarnă la 3,5% în prognoza de primăvară ca urmare a evoluţiilor preţurilor în anul 2019. (…) În primul semestru al anului 2019 comparativ cu perioada corespunzătoare a anului anterior prețurile de consum au înregistrat o creștere de 3,87%. Creșterea cea mai pronunțată s-a înregistrat la mărfurile alimentare (4,66%), urmată de tarifele la servicii (3,56%) şi de prețurile mărfurilor nealimentare (3,50%). De asemenea şi deprecierea monedei naționale din primul semestru, de 1,85%, a contribuit la creşterea preţurilor de consum,” se mai arată în documentul oficial.

FOTO: gov.ro/captura Antena 3


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Articol susținut de ROMANIA TECH NATION

Roboțeii didactici NextLab și educația la sat. Ștefan Chimsac, profesor de TIC: Dacă te-ai angaja la roboți industriali, atunci folosirea din școală a acestor roboței te familiarizează de mic cu termenii specifici ai roboticii și îți formează gândirea algoritmică

Robotica le deschide copiilor orizontul spre o tehnologie care e din ce în ce mai căutată pe piață, spune Ștefan Chimsac, profesor de TIC la o școală de sat în…
Vezi articolul