Președinte ARACIP, agenția care acreditează școlile și grădinițele, va fi ales astăzi, la sediul Ministerului Educației

1.299 de vizualizări
Concursul de directori la București
Foto: Pexels.com
Președintele Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) urmează să fie ales astăzi, potrivit unui ordin de ministru privind constituirea Consiliului acestei instituții, obținut de Edupedu.ro. Amintim că Edupedu.ro a scris ieri că noul Consiliu ARACIP a fost desemnat și că printre membri se numără un comisar-șef de poliție, un colonel, dar și președintele Asociației Școlilor Particulare.

Articolul 3 al ordinului de ministru stabilește că „ alegerea președintelui Consiliului ARACIP, dintre membrii acestuia, se realizează în data de 15.03.2022, ora 13,00, la sediul Ministerului Educației.”

Potrivit documentului, membrii permanenți sunt numiți, cu drept de vot, pentru un mandat individual de patru ani, cu posibilitatea de reînnoire pentru încă un mandat de patru ani. Pe de altă parte, membrii observatori sunt numiți pentru un mandat individual de un an, fără drept de vot.

Amintim că Guvernul a aprobat noul regulament de organizare al ARACIP pe 2 februarie 2022. Actul normativ care reorganizează Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, a abrogat hotărârea prin care instituția a fost organizată în 2005 și a instituit o nouă organigramă, noi reguli pentru stabilirea conducerii, pentru noi direcții, un număr mai mare de angajați și o cu totul altă abordare în privința acestei agenții, care până în ianuarie 2022 a fost una specializată.

Reamintim că Tatiana Tutunaru, fosta președintă interimară ARACIP, și-a dat demisia în data de 28 februarie, după cum aceasta a confirmat atunci pentru Edupedu.ro. Tutunaru fusese numită în funcție în ianuarie 2022 și este al patrulea președinte al ARACIP în ultimul an, al treilea consecutiv care își dă demisia.

Ea a precizat că demisia nu are legătură cu articolul publicat de Edupedu.ro în care arătam că președinta ARACIP a folosit o diplomă care „nu poate fi echivalată cu diplomă românească de licență în drept” pentru a se angaja consilier juridic la o primărie, la Casa de Pensii București și pentru înscrierea la master.

Acesta a preluat funcția după demisia lui Silviu Iordache. Silviu Iordache a fost numit la șefia ARACIP pe 12 septembrie, după ce fosta președintă interimară, Alina Paraschiv, și-a dat demisia acuzând apariția, în minister, fără consultarea sa și a Agenției, a unui proiect de hotărâre de guvern pentru reorganizarea acesteia. Înaintea ei fusese președinte Șerban Iosifescu, pentru un mandat din 2005 până în iulie 2021. Acesta a fost dat afară după un control al ministerului în urma căruia ministrul a anunțat că a descoperit o serie de nereguli. Iosifescu a contestat în instanță decizia.

Edupedu.ro a scris în exclusivitate că Iordache a fost și manechin de lenjerie intimă pentru Botezatu, profesor de religie și geografie, fondator Pro România Iași, director al Casei Corpului Didactic; și-a pus în CV că a organizat timp de nouă ani „Balul Bobocilor” la două licee.

Ministrul Educației a explicat, despre numire faptul că a fost făcută „strict pe criterii de competență profesională și managerială”. Sorin Cîmpeanu, apropiat al lui Silviu Iordache încă din 2015, susținea după numire că Iordache a prezentat uniformele create de Cătălin Botezatu pentru compania națională TAROM și nu alte “obiecte vestimentare”.

Pe 3 august 2021 ministrul Educației anunța într-o conferință de presă că a fost emis ordinul de eliberare din funcție a președintelui ARACIP, Șerban Iosifescu, cel care a ocupat funcția de președinte de la înființarea acesteia. Sorin Cîmpeanu a declarat atunci că Parchetul a fost sesizat de Ministerul Educației în legătură cu o serie de nereguli constatate la agenția care autorizează și acreditează grădinițele și școlile, ARACIP.

În replică, Ștefan Iosifescu a declarat, la acea vreme, pentru Edupedu.ro că eliberarea sa din funcție a fost făcută într-o manieră ilegală și, drept urmare, o va contesta în instanță.

Ordinul privind constituirea Consiliului Agenției Româna pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar

Citește și:
DOCUMENT Noul Consiliu al ARACIP, agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, a fost desemnat. Printre membri: președintele Asociației Școlilor Particulare, un comisar de poliție și un colonel din Armată / Președintele va fi ales marți

3 comments
  1. Care o fi fost criteriile de selectie a expertilor membri in acest consiliu….? Inafara de un nume recunoscut.. (Mama incompetentei ARACIP), restul o fi proaspat adusi…
    Cu siguranta ii recomada experienta din invatamant, asa cum scrie si in noul Regulament.

  2. Bravos, unul si unul! Exemplu o Mateescu, cu studii de inginerie si care nu a lucrat macar o zi in invatamant. Si altii. Super

  3. Având în vedere că niciunul dintre membrii nominalizați nu are EXPERTIZĂ în domeniul managementului calității (în educație), chiar dacă unii dintre ei au (ceva) experiență în activitatea (fost)ARACIP, rezultatele vor fi similare cu cele ale războiului de lângă noi… Pe tărâm educațional, evident!
    PS. A nu se confunda Expertiza cu Experiența! Sau, cine știe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Gérard Mourou, părintele științific al laserului de la Măgurele, în ziua atingerii puterii maxime de întreg sistemul de laseri: „România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”

„În momentul de față, România este la vârful cercetării. Este un moment istoric”, a declarat astăzi Gerard Mourou, laureatul premiului Nobel pentru Fizică 2018. Supranumit „părintele științific al laserului de…
Vezi articolul
Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, despre laserul de la Măgurele care a atins azi puterea maximă cu tot echipamentul: „Pentru prima dată în istoria sa, România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței. De acum încolo ține de noi să fructificăm acest avantaj competitiv uriaş”

„Pentru prima dată în istoria sa, România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței”, a declarat Daniel Funeriu pentru Edupedu.ro. „Mai departe depinde de noi dacă vom frunctifica acest…
Vezi articolul

BREAKING Comisia de etică a UBB constată mai multe exemple de plagiat și citare defectuoasă în teza de doctorat a ministrului Lucian Bode: “Teza este profund viciată” / E cerută retragerea cărții publicate pe baza tezei / Conducătorul de doctorat, Adrian Ivan, a cerut stoparea oricărei analize

Teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode ester “profund viciată”, a decis Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai după a doua analiză a acestei teze, prin care “confirmă…
Vezi articolul

Mihaela Popa, fostul secretar de stat din Educație responsabil cu fondurile europene, replică la Funeriu: Școli verzi înseamnă educație pentru mediu curat, schimbarea mentalității copiilor, sănătate și eficiență energetică

Fostul secretar de stat din Ministerul Educației responsabil cu fondurile europene, Mihaela Popa, îi dă replica lui Daniel Funeriu pe tema școlilor verzi. “Școli verzi înseamnă educație pentru mediu curat,…
Vezi articolul