Președintele Federației Părinților militează pentru o salarizare mai bună a profesorilor: Altfel ne vom duce rău de tot în următorii 10-15 ani / Salarizarea trebuie să conțină și un mecanism de control al calității activității la catedră

4.089 de vizualizări
Iulian Cristache / Foto: Facebook.com
Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, militează pentru o salarizare mai bună a profesorilor: „Dacă Guvernul României nu va gândi o grilă corespunzătoare importanței acestei profesii, ne vom duce rău de tot în următorii 10-15 ani”, a scris acesta pe pagina de Facebook.

„Deja nu mai sunt profesori de științe exacte – am prevăzut asta acum 7 ani – și probabil că în sistem vor intra cei care nu gândesc în perspectivă”, spune Cristache.

Acesta vorbește despre un mecanism de control în privința salarizării profesorilor: „Și da, salarizarea trebuie să conțină un mecanism de control care să ia în considerare calitatea activității la catedră. Dacă nu îți îndeplinești rolul, trebuie să ți se taie din salariu.”

Redăm mesajul lui Iulian Cristache:

Salariul mediu net pe economie sare puțin peste 4000 de lei.

Există profesori cu grad didactic 1, cu 25 de ani vechime, care câștigă 4000 de lei. Profesorii debutanți au un salariu net de 2400 de lei.

Dacă Guvernul României nu va gândi o grilă corespunzătoare importanței acestei profesii, ne vom duce rău de tot în următorii 10-15 ani.

Deja nu mai sunt profesori de științe exacte – am prevăzut asta acum 7 ani – și probabil că în sistem vor intra cei care nu gândesc în perspectivă.

Ce adult poate trăi în chirie cu un salariu net de 2400 de lei, indiferent de profesie? Să nu-mi spuneți că starea de bine este legată doar de vocație sau de visele de copilărie.

Nu vreau să par sindicalist – chiar nu sunt – dar puteți vedea unele „războaie” pe care le port aici pe Facebook cu unii profesori, să nu mai vorbim de unele grupuri de profesori. Așadar… spun ceea ce ar trebui să spun.

Trebuie să ne trezim – mă refer la Guvern și la Ministerul Educației.

Și da, salarizarea trebuie să conțină un MECANISM DE CONTROL care să ia în considerare calitatea activității la catedră. Dacă nu îți îndeplinești rolul, trebuie să ți se taie din salariu.

Altfel, țineți minte că va fi vai și amar de noi în viitor.

Informații de context

Din proiectul legii învățământului preuniversitar a fost eliminat articolul privind salarizarea profesorilor debutanți, cel care ar fi dus la o creștere cu 60% a salariilor cele mai mici din învățământ.

A fost eliminat articolul 129 alin. (2) care prevedea că „în conformitate cu principiul importanței sociale a muncii, salarizarea întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic“. Acest articol ar fi avut un impact bugetar de peste 8 miliarde de lei, iar Edupedu.ro a scris recent că salariile profesorilor debutanți ar fi fost crescute cu circa 60% dacă s-ar fi aplicat.

La sfârșitul lunii februarie, Ligia Deca spunea că salarizarea pe criterii de performanță nu este posibilă: „Din discuțiile pe care noi le-am avut până acum cu specialiști din Ministerul Educației, este foarte greu, câtă vreme evaluările de la clasă nu sunt bine standardizate, să condiționezi salarizarea cadrelor didactice de performanțele elevilor, adică este foarte variabilă această performanță și cred că am duce și la o inflație a notelor, adică ca să nu fie o problemă în zona de salarizare, s-ar putea crește artificial notele de la clasă.”

În iunie 2022, Marcel Ciolacu spunea că ar trebui introduse criterii de performanţă pentru o mărire de salariu: „Nu sunt adeptul sporurilor, sunt adeptul, în schimb, al criteriilor de performanță, cum s-au introdus cele de la PNRR. În cazul în care ai performanță, vei primi o mărire de salariu. Eu aș introduce toate sporurile în salariul de bază”.

Citește și:
DOCUMENTE Proiectele de legi ale Educației au ajuns în Parlament și au împreună 500 de pagini / Salarizarea profesorilor a fost eliminată / Proiectele vor intra în procedură de urgență, cum anunța Ligia Deca
Salarizarea pe criterii de performanță nu este posibilă, spune Ligia Deca / Ministra spune că „evaluările de la clasă nu sunt bine standardizate“
Salarizarea concurențială a profesorilor, “pe bază de reușite, astfel încât să existe o competiție permanentă”, susținută de Natalia Intotero (PSD), președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților


12 comments
  1. Cele 2 mari probleme in educație sunt într-adevăr salarizarea dar mai ales programa greoaie și încărcată. Avem nivel la matematica șpre ex lla clasa 8 de anul 2 sau 3 de liceu , iar la liceu de anul 2-3 de facultate fata de toate școlile din. Europa. Asta înseamnă părinți terorizați de meditații, elevi extenuați și anxioși și lipsiți de încredere. De aici și lipsa lor de dorința de a învăța și de aici și explozia meditațiilor. Daca am da salarii mai mari la profesori nu ar mai da meditații, iar daca am avea o programă mai normală și educație bazată pe talentul și opțiunile copiilor ar crește și interesul pt școală.

  2. Soluția este sa vina indienii sa predea! Să vedeți ce parlamentari negri o sa avem. Vai de noi, ne zgârcim la bani pentru profesori, alocație creștere copil, indemnizație mamici….și o să ajungem dintr-o țară alba una cu o alta culoare.

  3. Cred ca sindicatele ar putea sa faca mai mult, aceasta postare a ajuns in toate publicatiile in timp ce mesajele trimise de sindicate sunt foarte putin mediatizate.

  4. Sint gradatii de merit si acum la cei de la isj cei de la tara ioc .Performanta cu cine ? 25 ani vechime doar cu def ore supl. cit incape salar mai mare ca unul cu 25 cu toate grd luate daca ai priza politica la ore vii cind vrei pleci la fel.Verifica cineva real cum se plateste in educatie?.Sa nu mai vb de nedidactic sofer cu cite o norma si jumatate sau o norma din care efectiv se lucreaza 2 3 ore secr. cont. onorma si jumate chiar credeti ca stiti real ce este in scoli?

  5. Dacă nu îți îndeplinești rolul, ondiferent pe ce funcție ai fi, chiar și președintele României, premier, ministrul educației, parlamentari, etc trebuie să ți se taie din salariu.

  6. Este bine ca ne sustin parintii dar sindicatele trebuie sa-si faca treaba si sa negocieze o grila corecta pentru cei care lucreaza in educatie.

  7. Domnul sef de parinti cred ca e in necunostinta de cauza. Deja exista un control al calitatii. In functie de valoarea sa, un cadru didactic pregatit poate primi mult mai mult decat unul nepregatit atata de bine sau mai plafonat. Ia bani frumosi din gradul 1(cam 10 procente din salariu), ia gradatie de merit. Un profesor debutant, def sau gradul 2 iau mult mai putin si cu siguranta nu au salariu de merit, deci ffff putin fata de gradatul 1 si de merit.

  8. eeee si uite asa mai profilor si profelor tb ca un parinte sa militeze pt drepturile voastre.. in loc sa si vada de trebulica lui si de odrasla lui….incredibil ce au putut sa faca idiotii care au condus ministerul si tara asta….incredibil ce societate
    inversa au construit…trist dar adevarat….

  9. Da, corect, sa se scada din salariu celor care nu isi fac treaba in toate domeniile, doctori,avocati, politicieni etc. De ce numai profesorilor care probabil ca li se va acorda o crestere de 30 lei si poate nici aia pentru care ar trebui sa mai demonstreze ce?! Nu sunt suficiente examenele anuale si atâtea facultăți si cursuri pe banii si timpul propriu? Majoritatea profesorilor lucreaza pe perioada determinata de un an, o sa ajunga in curând zilierii României, munciti cu ziua ca profesori…halal învățământ!

      1. In plus mulțumesc părinților pentru ceea ce noi profesorii nu facem, ne cer ei drepturile. Așa că nu va mai legați de părinți. Ei chiar vor binele general pt educație. Multumim și respect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de APRIL

VIDEO Propunerile inspectorilor, directorilor de școli și profesorilor pentru modernizarea programului Laptele Școlar: Este nevoie de oameni care să preia sarcinile legate de distribuire, depozitare tocmai pentru a lăsa spațiu profesorilor pentru educație, pentru actul didactic

Implementat încă din 2002, programul „Laptele Școlar” a fost un reper important în alimentația zilnică a elevilor din România, scopul său fiind promovarea unei alimentații sănătoase în rândul acestora. După…
Vezi articolul

Discuții despre salarizarea diferențiată a profesorilor în funcție de performanță, la începutul lunii aprilie, la o întâlnire a sindicatelor din Învățământ cu Ligia Deca, informează FSLI

Discuții despre identificării unor criterii pentru salarizarea diferențiată a profesorilor pe criterii de performanță au avut loc în cadrul unei întâlniri a sindicatelor din Învățământ cu ministrul Educației, potrivit unei…
Vezi articolul

Universitatea Politehnica București cumpără, de aproape 800.000 de euro, publicitate la metrou, pe mașinile STB, panouri stradale și prin SMS pentru postul de știri Euronews România, o direcție dintr-un departament al instituției de învățământ

Universitatea Politehnica București, condusă de rectorul Mihnea Costoiu, vrea să promoveze postul TV de știri Euronews România, pe care îl deține, printr-o campanie estimată la peste 3,8 milioane de lei.…
Vezi articolul

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 au fost publicate joi, 3 iulie, până la ora 12. Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații în zilele de 3, 4 și 5 iulie – model de cerere

Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025 vor fi afișate joi, 3 iulie, până la ora 12, potrivit calendarului oficial. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2023 la Limba română. Sfaturi pentru elevi de la profesorul Cătălin Zaman: Să se întoarcă la texte pentru informații ori de câte ori e nevoie, când se simt nesiguri, pentru că timp este suficient

Elevii de clasa a VIII-a care urmează să susțină proba de Limba română ar trebui să citească cu atenție și fără grabă cele două texte date, pentru a nu pierde…
Vezi articolul
CIVIS Open Lab

UPDATE Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată de Universitatea de București la începutul anului, după acuzații de comportament abuziv, trebuie reîncadrată în funcție – decizia Tribunalului București / Universitatea va face recurs

Profesoara de suedeză Carmen Vioreanu, concediată disciplinar de Universitatea din București, la începutul anului, după ce a fost acuzată de comportament abuziv la adresa studenților, trebuie reîncadrată în funcție, după…
Vezi articolul