Președintele Iohannis a promulgat legea referitoare la transportul gratuit pentru elevi

2.955 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, prin decret legea de modificare a Legii educației prin care se asigură transport gratuit pentru elevi. Proiectul a fost adoptat în iulie de Camera Deputaților și la începutul acestei luni de Senat, care l-a transmis spre promulgare pe 13 octombrie.

Proiectul introduce noi prevederi în Legea Educației Naționale, potrivit cărora elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autoritzat beneficiază de transport local și județean gratuit, pe parcursul anului calendaristic.

Decontarea cheltuielilor în acest sens se face de la buget, prin transfer către unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile locale subvenționând operatorul de transport conform legii serviciilor publice de transport. Decontarea se face de către școală.

Foto: Pexels.com


1 comment
  1. În alte țări într-adevăr europene elevii dețin legitimații de elevi și se bucură de reduceri de 50 % la cumpărarea biletelor. Nu este nevoie de efectuarea controalelor rigide de către nimeni, este un lucru evident și acordat cu acoperire de la stat fără intervenția vreunui guvern interimar. Și funcționează de mulți ani. Întrebarea este cum de domnul președinte Iohanis nu știe acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Profesorii care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi verificați de Autoritatea pentru inspecție școlară, dacă sunt semnalări, „nu va funcționa principiul autosesizării” – ministrul Educației

Cadrele didactice care fac meditații cu elevii de la clasă vor fi verificate de către Autoritate Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calității (ANISAC), „atunci când aceste situații vor fi…
Vezi articolul

Ședință publică a sindicatelor profesorilor, pe tema grevei din școli, organizată miercuri, la ora 16, în prezența presei. Premierul Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Marius Budăi și Adrian Câciu au fost invitați de la ora 17

Miercuri, 24 mai, are loc o ședință a sindicatelor din Educație, pe tema grevei profesorilor, la care sunt invitați reprezentanții Guvernului, după cum au anunțat ieri liderii de sindicat. Angajații…
Vezi articolul