Președintele Klaus Iohannis organizează o ceremonie cu invitați pentru a semna promulgarea Legilor educației, pe 4 iulie – surse

2.242 de vizualizări
Klaus Iohannis / Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei
Președintele Klaus Iohannis, inițiator al proiectului “România Educată”, intenționează să marcheze procedura de promulgare a legilor educației printr-o ceremonie care să aibă loc pe 4 iulie, la Cotroceni, potrivit surselor Edupedu.ro, care menționează că în acest sens au fost trimise și unele invitații. 

Semnarea decretelor de promulgare a legilor, atribut al președintelui, este o procedură marcată, de obicei, prin simple note de informare ale președinției (ex.: decretele de promulgare semnate pe 28 iunie). Situația urmează să fie diferită în cazul legilor educației: acestea, promovate de guvern și adoptate de Parlament, s-au întemeiat pe un raport din 2021 al Președinției, neasumat de nicio persoană. Proiectul descrie o “viziune strategică” pentru  educație până în 2030, legile fiind în mod declarativ rezultatul proiectului “România Educată”, lansat cu șapte ani în urmă.

  • “România Educată” a fost declarat de președintele Iohannis drept principalul său proiect ca șef al statului, pentru care a dedicat șapte ani din cele două mandate ale sale. Proiectul a fost anunțat la doar cinci ani de ce o lege a educației fusese adoptată și propunea o serie de reforme, dintre care multe nu au fost nici până acum puse în practică. Proiectul a început cu o dezbatere publică derulată în 2016-2018, în 2018 a fost publicată o viziune de țară pentru educație cu orizontul anului 2030, după care s-au scurs încă trei ani până când, în 2021, a fost publicat raportul final. Proiectul “România Educată”,  a cărui “operaționalizare” e prevăzută în Strategia Națională de Apărare a Țării, după cum spune Președinția, trebuia transformat rapid în lege, dar a mai durat un an și jumătate și două runde separate de consultări până când cele două proiecte de lege, inițiate de Sorin Cîmpeanu și continuate de Ligia Deca, au fost trimise de Guvern în Parlament în prima parte a acestui an. Acolo, procesul de dezbatere și aprobare a durat foarte puțin, legile fiind votate în Senat, cameră decizională, pe 22 mai, chiar în ziua în care a început prima grevă generală a profesorilor din ultimii 18 ani. În timpul grevei, președintele Iohannis a reproșat public că nu s-a vorbit mai mult despre legile educației

Amintim că legile au fost criticate pe tot parcursul procedurilor de dezbatere și adoptare – atât proiectul Legii învățământului superior, cât și proiectul Legii învățământului preuniversitar – pentru problemele legate, între altele, de examenul de admitere la liceu, chestiunea diversității, mandatele rectorilor, prevederile privind plagiatul etc..  

  • După ce Curtea Constituțională a decis că legile sunt respectă Constituția, iar acestea au mers la promulgare, mai multe entități politice sau din societatea civilă (ex: PLUS , asociații ale elevilor, Consiliul Național al Elevilor) s-au adresat președintelui fie să retrimită legile în parlament, fie să susțină corectarea legilor prin legislație ulterioară.

6 comments
  1. MEMORIU ADRESAT CURTII CONSTITUTIONALE A ROMANIEI SI PRESEDINTIEI ROMANIEI “Având în vedere prevederile Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, prin prezenta vă sesizez faptul că și ambele proiecte privind învățământul (preuniversitar și superior) în versiunile lor finale rezultate din procesul legislativ în Comisiile pentru învățământ din Parlament, nu respectă prevederile constituționale ale art.1, alin (3) și (5), privind „principiul securității juridice, previzibilității și clarității normelor”…
    DOVEZI:
    1. SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITATII EDUCATIEI introdus de OUG 75-2005 (de fapt doar o incredibilă și originală colecție de grave erori conceptuale, numeroase confuzii, prejudecăți, inadvertențe și lacune, dar cu autori cunoscuți), desi a fost initial abrogată (de ce?) în dispozițiile finale ale ambelor noi legi ale învățământului (în versiunile Ministerului și Guvernului!), a avut cele mai importante dispoziții și definiții ….. reintroduse prin copy-paste in cuprinsul a numeroase articole ale acestor noi versiuni ale proiectelor de legi transmise de Minister și Guvern Parlamentului… După solicitările mele adresate celor două Comisii în aprilie 2023 (aici atașate), din dispozițiile finale ale noilor versiuni a fost … eliminată abrogarea OUG 75-2005, deși mai toate dispozițiile acesteia sunt atât de contestate și contestabile nu numai în România, inclusiv de cercetători români și străini… Totul, fără transparență, dezbateri, discuții chiar și fără alte răspunsuri scrise din partea Comisiilor solicitate !!! Pentru mine, acest comportament a reprezentat o clară batjocură !!! ….”Smecherie” juridică, ignoranță la cub, suficiență, iresponsabilitate, aroganță ? Din toate câte ceva…
    2. Noile versiuni ale proiectelor de legi ale învățământului totalizează în prezent PESTE 650 PAGINI (Legea Educației nationale nr.1/2011 avea doar câteva zeci de pagini clare, concise și pertinente), consultarea, cunoașterea, înțelegerea și chiar aplicarea lor corecte devenind REBARBATIVE, dificile sau chiar imposibile mai ales că noile generații de tineri și chiar adulți obosesc rapid citind abia cîteva pagini! Cunoscând din proprie experiență concepțiile și practicile unor juriști ministeriali, mi-am dat seama că aceste proiecte de legi au inclus intenționat numeroase dispoziții din vechi Hotărâri de Guvern și Ordine de Ministru (ce pot fi modificate relativ ușor oricând!) în Legi care nu pot fi modificate fără voturile Comisiilor din Parlament, deci mult mai dificil!
    3.Ambele versiuni ale textelor celor două proiecte de legi sunt pline de erori gramaticale, ortografice, incoerențe, confuzii, inadvertențe, etc. – așa cum a remarcat în avizele sale și Consiliul Legislativ, dar aparent degeaba – rezultate din aplicarea prea frecventă și incoerentă a tehnicii copy-paste pe textele prelucrate… Vă trimit atașat un proiect de lege a asigurării calității educației – în redactarea și tehnoredactarea subsemnatului – clar, concis, pertinent, aplicabil, eficient și mai ales concordant cu standardele și preacticile internaționale privind asigurarea calității, etc…Eventualele critici privind absența diacriticelor sunt nule și neavenite…
    Consecința esențială și gravă a promulgării versiunilor parlamentare ale proiectelor de legi privind învățământul preuniversitar și superior, cu menținerea simulacrului de asigurare a calității, va consta menținerea CALITĂȚII REDUSE/ CVASI-NULE – adică a NON-CALITĂȚII – EDUCATIEI în România!!! Această problemă a fost și a rămas cea mai gravă problema a educatiei din Romania – nefiind sesizată și discutată in amploarea ei (cu toate contraperformanțele rușinoase bine cunoscute – unele chiar recunoscute – ale educației în România și cu toate numeroasele conflicte de interese și în instanțe între milioanele de persoane fizice și juridice implicate în educație) si cu toate cauzele si efectele sale, din păcate, atât în mass media cât și în social media.
    Personal consider că această CALITATE A EDUCAȚIEI este un interes public/ național esențial, opus anumitor interese de grup și personale, din păcate prevalente uneori…De aceea acest interes ar fi trebuit să aibă prioritate absolută, nu să fie simulat/ mimat în interesul unora, puțini și în defavoarea altora, mult mai mulți!!
    Cunoscătorii Managementului au identificat deja CERCURILE/ CICLURILE VICIOASE existente, generatoare de regres general și speră să le poată înlocui – prin sperata deblocare legislativă – și în educație cu CERCURI/ CICLURI VIRTUOASE generatoare de progres general …
    Dar, așa cum se întâmplă de 18 ani, este foarte probabil ca să trebuiască să mai suportăm SIMULACRUL DE ASIGURARE A CALITĂȚII EDUCATIEI timp de alte … decenii!
    De remarcat că doar majorarea salariilor profesorilor nu poate REALIZA CALITATEA EDUCAȚIEI întrucât această calitate depinde de mulți alți factori determinanți, mai ales de voința/ putința/ știința tuturor actorilor implicați.
    Calitatea nu se creează prin celebrele evaluări externe și interne realizate (mai mult sau mai putin formal) de ARACIS si ARACIP, doar in scopul justificării birocratice a finanțării de la buget!!
    Cu atat mai mult, ASIGURAREA CALITĂȚII EDUCATIEI – concept implicând INCREDEREA – nu poate fi obținută prin majorarea salariilor profesorilor – asa cum au demonstrat alte majorări precedente, inclusiv în alte sectoare…
    Deci CALITATEA EDUCAȚIEI și ASIGURAREA CALITĂȚII EDUCATIEI vor rămâne probabil la noi doar niste concepte PUBLICITAR-EXOTICE (care “dau bine pe sticlă” si la ignoranți/ suficienți !!!) fără corespondențe in realitate intrucât toți cei implicați (inclusiv profesorii cu salarii majorate!) vor continua să se prefacă că fac ceva, asa cum impune OUG 75-2005 redivivus!….
    Cu mulțumiri anticipate pentru atenția pe care veți binevoi s-o acordați acestui memoriu. 21.06.2023

  2. Si Premierul Ciuca, se umfla si el in pene la ceremonia de la Cotroceni, de Promulgare a LEGII care adopta Planul National de Prevenire si Combatere a cancerului:
    “Premierul Ciucă: Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna o schimbare de paradigmă. Două cifre îmi dau fiori – aproape 100.000 de cazuri de cancer pe an, 50.000 de decese. Vom trece la medicină personalizată.
    “Două numere din statisticile de profil îmi dau fiori: aproape 100.000 de noi cazuri anuale de cancer şi aproximativ 50.000 de decese ale celor diagnosticaţi cu această necruţătoare boală. Dincolo de statistici, aproape toţi avem prieteni sau persoane dragi care luptă din răsputeri să supravieţuiască în lupta cu cancerul şi fiecare dintre noi şi-ar dori ca ei, cei care sunt greu încercaţi, să vi se alăture dumneavoastră, supravieţuitorilor bolii cât mai curând. Mi-aş dori ca toţi să reuşească. Angajamentul meu ferm este că această strategie de luptă împotriva cancerului va fi operaţionalizată, că Ministerul Sănătăţii îşi va face datoria şi că Ministerul Finanţelor va găsi resursele necesare pentru a finanţa implementarea noilor programe care pot salva atât de multe vieţi. Bugetul va reflecta aceste angajamente ferme pe care le iau astăzi în faţa dumneavoastră”, a declarat Nicolae Ciucă. Premierul a spus că punerea în aplicare a Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament uneori rigide spre o medicină personalizată.”

    Azi, Iohannis, Ciuca, Ciolacu, TOTI politrucii tac chitic, Planul National de Prevenire si Combatere a cancerului,(care a transpus in legislatia romaneasca Planul European de Prevenire si Combatere a cancerului) e la sertar, incuiat, bine mersi!!!
    Rafila “lucreaza” la alt Plan, inca vreo 20 de ANI!
    Pacientii bolnavi de cancer il asteapta degeaba!

    Legile educatiei vor avea aceeasi soarta: vor ramane pe hartie!!!

  3. “Ceremonii” degeaba, marca Iohannis, altceva nu stie!
    O ceremonie din asta simandicoasa, marca Iohannis a fost in Ianuarie 2022 la Palatul Cotroceni cand Iohannis a lansat in prezenta intregului Guvern, Planul National de Prevenire si Combatere a cancerului!
    „Vă asigur că mă voi implica, ori de câte ori voi considera că este nevoie, în corectarea unor situații incorect gestionate, care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare a României”, a subliniat Iohannis!
    Apoi, in 2 Noiembrie 2022 la o ceremonie din asta, tot in prezenta intregului Guvern, Presedintele Iohannis a semnat promulgarea LEGII care a adoptat Planul National de Prevenire si Combeatere a Cancerului, gasiti poze cu mandrii nostri guvernanti la momentul ala fetsiv!
    Azi, aceasta LEGE NU are nici o sansa sa intre in aplicare, dl Rafila si Guvernul Romaniei nici NU vor sa auda de aceasta LEGE, desi au VOTAT-o in Parlamentul Romaniei!
    Iar dl presedinte Iohannis tace chitic, cum tac toti politrucii nostri!
    De ce?!
    COSTA bani multi, Legea transpune in legislatia romaneasca Planul European de Prevenire si Combatere a Cancerului si inseamna proceduri inovative, medicamente de ultima generatie pentru tratarea cancerului, terapii PERSONALIZATE in functie de ADNul fiecarui bolnav de cancer, adica BANI cat TOT Bugetul alocat Sanatatii!

    Conform acestei LEGI, “Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate centrală în domeniul sănătăţii publice, este RESPONSABIL de planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi combaterea cancerului. CNAS şi Ministerul Finanţelor sunt responsabile de îndeplinirea măsurilor din plan”, stabileşte legea. Îndeplinirea tuturor obiectivelor şi a măsurilor cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului constituie o obligaţie a tuturor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.” a subliniat si Presedintele Iohannis!!
    Azi, Legea e data uitarii, desi TREBUIE sa intre in vigoare la 1 Iulie 2023, la 6 Luni de la promulgare, dar dl Rafila NU o vrea, NU a intocmit Normele de aplicare a Legii, in absenta carora LEGEA nu va deveni aplicabila!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like