Presiuni să se revină la manualul unic. Ministrul Educației: Eu nu fac lucrul acesta. Competiția aduce manuale mai bune

1.240 de vizualizări
Metodologia de achiziționare a manualelor școlare
Metodologia de achiziționare a manualelor școlare Foto: Pexels.com
Presiuni la Ministerul Educației pentru revenirea la manualul unic, au declarat pentru Edupedu.ro surse politice. Potrivit acestora, după ce Ecaterina Andronescu a lansat în dezbatere o metodologie care prevede renunțarea la monopolul deținut de Editura Didactică și Pedagogică și cumpărarea de manuale prin licitație, oamenii apropiați de fostul ministru Liviu Pop, susținuți de Liviu Dragnea, ar fi încercat să obțină o întoarcere a deciziei ministrului.

Contactată de Edupedu.ro, Ecaterina Andronescu a declarat “să se întoarcă el, eu nu fac lucrul acesta. Astăzi [luni, 15 ianuarie – n.red.] a trecut prin comisia de dialog social metodologia în forma pe care ați văzut-o pe site”.

“Eu cred că în orice activitate competiția aduce plusvaloare și aduce manuale mai bune pe băncile elevilor, asta îmi doresc. De aceea, dacă ați văzut, am umblat foarte mult la criteriile de calitate și am crescut foarte mult punctajul pe calitate”, spune Andronescu, pentru Edupedu.ro.

Amintim că ministrul Educației a pus în dezbatere publică, în urmă cu o săptămână, un ordin care prevede revenirea la procedura cumpărării de manuale școlare prin licitație pe SEAP. Procedura propusă de Andronescu prevede că vor fi maximum 3 manuale școlare la fiecare materie, iar contractele cu câștigătorii ar urma să fie încheiate pe 4 ani.

Anul trecut a fost singurul în care Ministerul, la inițiativa fostului ministru Liviu Pop, a renunțat fără nicio bază legală la cumpărarea de manuale prin licitație publică și a centralizat editarea la Editura Didactică și Pedagogică, din subordinea Ministerului Educației.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Estimez că în următorii doi ani, maximum 3 ani, în România nu va mai exista nici o școală care să aibă un grup sanitar neconform, spune ministrul Educației / Sorin Cîmpeanu dă vina pe autoritățile locale care nu folosesc banii alocați de Guvern pentru a face toalete în școli

În cadrul conferinței de presă, Sorin Cîmpeanu a fost întrebat de numărul de școli care nu au autorizații, în contextul în care școala începe în mai puțin de 2 săptămâni.…
Vezi articolul

Anunț în debutul anului școlar 2022-2023: Costul standard primit de școli pentru bunuri și servicii “nu acoperă, în condițiile în care au crescut utilitățile, nici măcar cheltuielile materiale”, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu – VIDEO

Costul standard primit de școli „nu acoperă (…) nici măcar cheltuielile materiale”, în contextul în care prețurile la energie și alte utilități au crescut considerabil în această perioadă, a declarat…
Vezi articolul

Cine sunt miniștrii propuși de Ludovic Orban în guvernul PNL: Anisie – Educație și Cercetare, Turcan – vicepremier, Cîțu, Violeta Alexandru, Costel Alexe, Virgil Popescu, Cătălin Predoiu, Bogdan Aurescu, Nicolae Ciucă

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a definitivat lista miniștrilor pe care îi va propune în Guvernul monocolor PNL pe care intenționează să îl conducă dacă va obține votul de învestitură al…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă din partea unei profesoare suplinitoare calificate către ministrul Daniel David: Regândiți structura deciziilor luate, pentru că, în cele din urmă, nu poți vorbi despre reformă reală dacă primul pas este excluderea celor competenți

„Ce model transmitem copiilor dacă tocmai cei care își asumă responsabilitatea educației fără statutul protejat al titularului sunt excluși în tăcere?” – este întrebarea care deschide apelul public lansat de…
Vezi articolul