Primele de carieră didactică au fost deblocate de Comisia Europeană, anunță Roxana Mînzatu, vicepreședinta CE / Care sunt criteriile și câți profesori primesc banii

21.925 de vizualizări
Foto: CE – Service audiovisuel / Xavier Lejeune
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat că 220.000 de profesioniști din educație vor primi câte 1.500 de lei din fonduri europene, sub formă de voucher. Anunțul a fost făcut pe Facebook și vine după aprobarea unei realocări de 65 de milioane de euro în cadrul Programului Educație și Ocupare (PEO), finanțat prin Fondul Social European Plus.

Potrivit Roxanei Mînzatu, „Cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de 1.500 de lei per persoană, sub formă de voucher”. Oficialul european a precizat că măsura este posibilă „după ce am aprobat o realocare de 65 de milioane de euro în cadrul Programului Educație și Ocupare”.

Condițiile de utilizare a voucherelor sunt mai stricte decât în forma inițială a schemei adoptate de Guvernul României în 2023, după greva generală a profesorilor. Conform anunțului, minimum 65% din sumă trebuie alocată participării la cursuri de formare profesională stabilite de Ministerul Educației și Cercetării. Restul banilor poate fi folosit pentru achiziționarea de cărți și materiale de specialitate sau pentru alte cheltuieli necesare desfășurării activităților educaționale, direct legate de procesul de predare.

„Uniunea Europeană investește în calitatea educației. Pentru a face față transformărilor rapide din societate, este esențial să ne asigurăm că profesorii care formează generațiile viitoare au acces la resurse moderne și competențe actualizate”, a mai transmis vicepreședinta Comisiei Europene.

Noua formulă anunțată de Roxana Mînzatu ridică pragul la minimum 65% pentru cursuri, ceea ce arată o înăsprire a condițiilor față de propunerile inițiale ale autorităților române.

Calculat la cei 1.500 de lei ai primei, 65% ar însemna că minimum 975 de lei ar trebui cheltuiți pentru cursuri de formare profesională, iar restul de 525 de lei ar putea fi utilizați pentru cărți, materiale de specialitate sau alte cheltuieli eligibile.

De asemenea, numărul beneficiarilor este estimat acum la 220.000 de profesioniști din educație, față de estimarea anterioară a Ministerului Educației de aproximativ 267.000 de beneficiari. Numărul din anunțul oficialului CE este cu aproximativ 47.000 de beneficiari mai mic decât cel al autorităților române, adică o scădere de aproape 18% față de estimarea inițială.

Reamintim că prima de carieră didactică aferentă anului 2025 nu a fost încă plătită profesorilor, deși fostul ministru al Educației, Daniel David, anunța că plățile vor începe în ianuarie 2026. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis într-un răspuns pentru Parlament citat de Edupedu.ro că, deși Programul Educație și Ocupare 2021–2027 a fost modificat pentru a include măsura, este necesară și modificarea Ordonanței de Urgență nr. 58/2023 pentru a corela legislația națională cu noile condiții europene.

Potrivit MIPE, fără aceste modificări legislative, mecanismul de decontare din fonduri europene nu poate fi operaționalizat. Ministerul a precizat că în primul trimestru al anului 2026 ar urma să fie elaborat un proiect de modificare a OUG 58/2023, care să includă noile reguli privind eligibilitatea cheltuielilor și utilizarea voucherelor. Deocamdată un astfel de proiect nu se află în transparență decizională la MIPE.

Inițial, potrivit OUG 58/2023, suma de 1.500 de lei trebuia acordată anual cadrelor didactice și didactice auxiliare, începând cu luna octombrie, fiind utilizabilă pentru cursuri de formare, echipamente IT, cărți, aplicații educaționale și alte nevoi didactice. Schema inițială permitea o utilizare mai flexibilă a banilor.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a explicat recent, într-un răspuns oficial către Parlament, că forma inițială a măsurii nu a fost acceptată de Comisia Europeană, care a cerut condiționarea clară a cheltuielilor și orientarea predominantă către formare profesională. În acel moment, Comisia impunea ca minimum 50% din sumă să fie utilizată pentru formare.

Realocarea celor 65 de milioane de euro din PEO deblochează practic finanțarea europeană a măsurii, după ce în 2025 plata a fost amânată în lipsa acordului formal al Comisiei și după ce prin „ordonanța trenuleț” Guvernul Ciolacu a impus acordarea primelor de carieră didactică și a celor de carieră profesională doar dacă sunt decontate integral din fonduri europene. Niciun anunț până acum despre momentul virării banilor sau despre calendarul măsurii, la fel cum nu există niciun anunț despre prima de carieră profesională, destinată personalului administrativ din școli și universități.


5 comments
  1. Astea nu sunt prime. Sunt fumigene electoralele din bani europeni.

    Sunt vouchere electorale prin care politicienii încearcă să manipuleze opinia publică simulând ideea de recompensă denumită pompos PRIMĂ.

    Realitatea

    Vor fi cheltuiți pe la firmele de casă ale partidului si ale Ministerului care oferă cursuri care se vor scumpi cât să se încadreze in cei 975 lei.

    De restul banilor ?
    Coli si markere ca oricum școala nu oferă nimic pt. consumabile.

    Acești 110 lei pe lună, greu de folosit, nu pot compensa tăierile directe sau indirecte pe legea 141 Boclojan.

  2. Aceste „prime” sunt pomană pentru eMag și alți importatori. Se poate plăti întreținerea cu prima asta? Este esențial pentru cariera unui profesor să poată plăti întreținerea. Profesorii au nevoie de salarii corecte, calculate pe norme corecte, nu de vauchere cu pomeni pentru comercianți.

  3. Pentru banii ce mai raman si la cat cheltuiesti ca sa faci UN SINGUR CURS( nu mai spun mai multe), ma lipsesc. Ca profesor am destui bani sa-mi cumpar si singur o carte daca-mi trebuie. Un curs sacrifica: orar, nervi, sanatate, curent electric, gaz, linistea sufleteasca personala si bunastarea familiei. Nu mai suntem in epoca in care eram scosi la culescs sfecla de pe campuri cu arcanul. Cu alte cuvinte, sa-si tina sanatosi cardurile acestea, ca nu le mai ia nici naiba stiind ce presupune folosirea lor. Asa au facut si cu cele de vacanta: au pus conditii imposibile si restrictii de decontare ca sa descurajeze lumea.

  4. În sfârșit! Desigur, vreau să cred în neretroactivitatea legii. Modificarea cu 65% cursuri formare va intra pentru 26-27. Cei care au fost activi până la 31august 2025 și s-au pensionat pentru limită vârstă vor beneficia de asemenea…( nu de alta, dar se vor declanșa litigii, clar!). Pe legislația din 2023, că nu mai pot participa la cursuri… Altfel, e binevenită modificarea cu cursuri de formare. În special pe formare în domeniul digitalizării, în special pentru zglobiii de 65++ care consideră că pot citi fără grijă la catedra

  5. O diferență de 47.000 de profesori.
    Asta e realitatea cruntă rămasă in urma lui david și a raportului sau chiX!

    Pt Hancescu și Purcaru: ăștia sunt 47.000 de foști cotizanți la fondurile voastre de pensii. Mai vine un val în câteva luni, în timp ce voi faceți sondaje printre membrii pe care nu ii mai aveți…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Lavinia Betea: Nu pot să-i cer elevului să muncească mai mult decât muncește adultul, pentru că îl demotivez. În gimnaziu nu mai vrea să știe de nimic / Muzica, desenul și educația fizică sunt niște discipline extraordinare, care îl pregătesc pe copil să devină un adult echilibrat psihic

Profesoara Lavinia Betea a declarat că „nu pot să-i cer elevului, cum spuneam, să muncească mai mult decât muncește adultul, pentru că îl demotivez”. Aceasta este de părere că „în…
Vezi articolul