Profesoara Alina Nițu: Dincolo de o reformă din temelii a Școlii românești, se impune o lege a lustrației intelectuale care să producă efecte asupra impostorilor din educație care au produs, la rându-le, generații de impostori

Se pare că luna decembrie, în anii de cumpănă, vestește o iarnă a vrajbei noastre, măcar că începe cu Ziua Națională. An de an, batjocorită cu discursuri deșănțate, biata noastră Zi Națională a mai fost în anul Domnului 2024 unsă și ca zi de alegeri, oricum proaste, în disprețul a tot ceea ce e ar trebui să fie neprețuit. Și iată cum, în loc să fim noi, un popor, am redevenit noi, voi și ei. 

Noi, cei care avem dreptatea de partea noastră și considerăm că nu mai avem nimic de învățat, voi, cei care nu ne împărtășesc opinia, dar ne amintesc și că noi înșine avem păreri, ei, cei împotriva cărora asmuțim întotdeauna câinii urii, doar după ce le vom fi scos colții. 

În răstimpul dintre anii de cumpănă, decembrie este despre târguri de Crăciun, despre ospețe și vacanțe, despre risipă consumeristă și efuziuni umanitare care ne mai spală din păcate. 

În curând va bate ceasul celor treizeci și cinci de ani de la Revoluție și nu cu mult timp în urmă, în Piața Universității, mi-a răzbătut în creier și în suflet vocea lui Valeriu Sterian, sfâșietor învăluitoare, ca un giulgiu care acoperă trupuri, idealuri, destine sfârtecate pe care s-au urcat cu nerușinare ei, până ne-au sufocat și ne-au făcut să uităm cine suntem, devenind recurent, în momente de hotar, noi și voi, prinși în blestemul neputinței de a fi un popor.

Și cum cred că aceste zile au făcut ca până și cel mai înrădăcinat agnostic să simtă în ceafă răsuflarea diavolului, iminența răului, dar și protecția divină picurând liniștitor până în străfundurile ființei, m-am întors în dimineața culturii noastre, cu doar câteva secole în urmă – că pentru poporul român se face că s-a luminat mai târziu de ziuă, dacă s-o fi luminat?! – și mi l-am închipuit pe Miron Costin, buchisind, slovenind, bâjbâind în întunericul cugetului acestui neam. Mi s-a făcut rușine de truda bătrânului cărturar strivit de vremi și de toți cei care s-au căznit să facă lumină în noaptea ce pare veșnică a acestui neam.

 Mi s-a făcut rușine că așteptăm să iasă în stradă, după treizeci și cinci de ani tot Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Stere Gulea și vă întreb: Oare oamenii aceștia nu și-au făcut datoria cu prisosință față de poporul lor? Mi s-a făcut rușine de cei care au murit în `89 și de cei cărora le-au rămas oasele în toate iernile aprige ale istoriei pentru ca noi să avem ce să batjocorim peste timp. O țară. 

 Scria profesorul Daniel David: „Să ne fie rușine și să nu se mai întâmple!”. Da, să ne fie rușine! Doar că ceea ce am trăit nu ni „s-a întâmplat” decât în măsura în care avem onestitatea de a recunoaște că lăsăm întotdeauna lucrurile la voia întâmplării.

Și pe lângă rușine, m-a scos din minți în acest început buimac de iarnă, imposibilitatea de a găsi argumente, căci a spune că un prost poate învăța, iar un smintit, nu, ei bine, nu e un argument de natură nici să convingă, nici să liniștească. Proștii nu vor învăța niciodată nimic, cât despre smintiți…?! Și asta ar trebui să se cheme „alegere”?! M-am întors în minți, dar am rămas cu rușinea de a aparține unei „bresle” care poartă o mare vină, ca să nu spun, cu toate că o cred,  întreaga vină, pentru această stare de lucruri. Și iată c-o spun! O breaslă pe care o iubesc, o prețuiesc, am apărat-o mereu, dar care m-a dezamăgit și continuă s-o facă. N-am a le imputa nimic celor ce nu pot vedea, ci doar celor care se fac a nu vedea. Primii sunt orbi, ceilalți sunt ticăloși. Spuneți-mi în ce tabără alegeți să ne situăm căci mă voi întoarce la noi și la neputința de a găsi argumente chiar în fața unora de-ai noștri, care s-au dezis de propria condiție și au dat pacea pe gâlceavă și cinstea pe rușine prin cancelarii și pe rețelele sociale. Am spus-o în repetate rânduri că Școala românească nu a fost niciodată ce trebuie, că suntem toți produsul ei și că ceea ce n-am făcut sau am făcut prost ori superficial, în disprețul valorilor pe care ar trebui să le cultivăm, se va întoarce împotriva noastră. Și cine ar putea să vină cu argumente că un popor tâmpit sau des tâmpit, nu poate fi destâmpit?! Așa că în toată perioada aceasta, amărăciunea nu mi-au provocat-o eroii noii Țiganiade care au făcut legea pe TikTok. E limpede că fie nu au dat pe la școală – că avem din belșug și din ăștia, iar unii chiar au primit diplome pentru asta – fie au dat, însă nu i-a învățat nimeni ce le făceau Antonescu, legionarii sau naziștii unora ca ei. 

Da, știu, se vor găsi unii care vor spune că nu poți face sită de mătase din coadă de câine, dar ce te faci dacă or fi avut neșansa să nimerească profesori de istorie care neagă existența Holocaustului, a nazismului sau a Mișcării Legionare și care nu le-au spus că istoria se repetă, profesori de științe care neagă orice credeam axiomatic, că profesori de educație sexuală nu avem, că cine știe ce le-ar fi putut spune?! Ori pur și simplu profesori care nu le-au spus nimic?! Ce vină au săracii cu duhul când luminații se fac a nu vedea? Poate c-ar trebui să nu ne mai mirăm cum de cască gura copiii noștri la idoli falși, câtă vreme nu i-am învățat cu adevărat să gândească critic. Suntem într-o țară care supraviețuiește gândind exclusiv magic sau mistic. Doar am văzut cum am întors-o din condei, am presărat praf de stele să nu se imprime pe partea cealaltă, nu cumva să rămână urme și gata, răul s-a dus! Nu plătește nimeni și suntem fericiți, numai buni pentru sărbători. Nu e asta gândire magică? Am văzut și cum ne-am rugat la Dumnezeul nostru – că al lor era în altă parte – să ne ajute și încă o dată salvați, am răsuflat ușurați, pregătiți să întâmpinăm Nașterea Domnului și instalați confortabil în credința neabătută că pentru tot restul existenței noastre, Dumnezeu ne va băga în traistă, că doar suntem un popor ales și plin de virtuți, doar că nefericit lăsat, tot de Dumnezeu – dar n-aș ști să vă spun de care (?) – la răspântia dintre Apus și Răsărit, în bătaia tuturor vânturilor. Nu e asta gândire mistică? 

V-ați gândit, toți cei ferecați în turn de fildeș, că locul vostru e în cetatea față de care aveți o datorie dacă ați ales să fiți profesori și că în cetate trebuie să fim mereu deștepți, să nu mai lăsăm să treacă amar de vreme peste noi, cât să ajungă să ne vestească lumina chipuri cioplite, jumătăți-de-oameni-călare-pe-jumătăți-de-iepuri-șchiopi?

Așa că da, să ne fie rușine pentru că îngăduim printre noi oameni care ne întinează profesia și pentru că în mod arogant și discreționar aruncăm vina pe oricine și pe orice ne poate exonera, cât să ne simțim împăcați! Să ne fie rușine pentru că perpetuăm și validăm impostura și pentru că am făcut din instituțiile de învățământ universitar privat, de stat, la grămadă, pepiniere de „cadre”, care au întrecut cu mult în nocivitate, universitățile populare  ori hulita „Ștefan Gheorghiu”, pentru că așteptăm comod ca în stradă să iasă doar unii dintre noi, însă acceptăm beneficiile paușal, cum de altfel, decontăm și ticăloșia și prostia și nepăsarea! 

Da, și noi suntem rodul năuc și hibrid al unui sistem educațional veșnic în afara timpului, dar sigur ne-au mânat cândva în luptă niște dascăli luminați. Așa că stați strâmb și judecați drept! Poate că a venit vremea să deveniți pentru copiii noștri asemenea acelor dascăli! Sau găsiți-vă altceva de făcut, pentru că educația înseamnă cuget, onoare, conștiință, asumare, iubire, suflet, vocație, energie, imaginație, adică gândire critică și magică și mistică la un loc, ceea ce nu-i ușor de dus și nici pentru oricine! Altminteri, nu se mai poate, iar Școala românească trebuie să înceteze să fie o oaste de strânsură, când tolănită într-o rână, la adăpost, când orbecăind bezmetic, vrând să câștige toate bătăliile și pierzându-le întruna. 

Dincolo de o reformă din temelii a Școlii românești, se impune o lege a lustrației intelectuale care să producă efecte asupra impostorilor din educație care au produs, la rându-le, generații de impostori. Iar efectele să fie cel puțin la fel de devastatoare pe cât cele produse asupra acestui popor, căci e îndeajuns să scormoniți în CV-urile politicienilor noștri și veți înțelege poate de ce ni „se întâmplă”. Și apoi, întrebați-i pe cei care i-au făcut „intelectuali” cum au putut să-și calce în picioare condiția! Întrebați-vă de ce suntem aici, în an de cumpănă și încercați să nu vă mai lăsați seduși de gândire magică și mistică, chiar dacă suntem în pragul sărbătorilor de iarnă! Vor trece și ne vom afunda iarăși în noroi, că nici zăpezile nu mai sunt ca altădată. Poate doar în Siberia. 

Și abia după ce și dacă vom găsi de cuviință să facem această igienizare, acolo sus, unde se acordă diplome la voia întâmplării, oricărui nătâng, ne putem întoarce și la regândirea programelor școlare de jos în sus. Căci cine să le gândească dacă doar neghiobii au rămas să aibă în această țară putere de decizie? Așa că, adevărata provocare va fi să găsim oamenii care să conceapă o asemenea lege, pentru că de promulgat l-am avea pe perpetuul întâi stătător al țării, păstor al acestui popor o preaîndelungată „peroadă”, el însuși „de-ai noștri”, artizan al „României educate”, investit cu și învestit din speranța noastră veșnic flămândă într-un conducător providențial.

 Am văzut că a fost rău, am văzut că putea fi și mai rău. 

Ce-ar fi să facem să fie bine?  

Biruit-au gândul!

_____________

Despre autor:

Alina Karina Nițu este profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială “Mircea Sântimbreanu”, din sectorul 5 al Capitalei, doctor în filologie al Universității din București.

Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.