Cercetare Editoriale Știri Universitate

Un nou concept în viața academică: promovarea. Drept sau privilegiu?

Citire în 8 min
Pe 23 august 2018 a fost promulgată Ordonanța 9 (publicată în Monitorul Oficial nr 744 din 28 august 2018), ordonanță care aducea mai multe modificări la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Între numeroasele articole modificate, unul face obiectul discuției de aici: articolul 294/1, care spune: ”Personalul didactic titular prevăzut la art. 291 alin. (5) are dreptul de a promova în cariera didactică, pe bază de examen, într-una dintre funcţiile didactice prevăzute de art. 285 alin. (1) lit. b)-d), în limita posturilor didactice vacante aprobate, anual, de către senatul universităţii, în acest scop.

Cuvântul cheie aici este ”promovare”. În versiunea inițială din Legea 1/2011 acest articol arăta astfel: ”Art. 294. (1) Angajarea pe un post didactic sau de cercetare se face, după intrarea în vigoare a prezentei legi, pe perioadă determinată sau pe perioadă nedeterminată. Angajarea pe perioadă nedeterminată, pe orice funcţie didactică sau de cercetare este posibilă numai prin concurs public, organizat de instituţia de învăţământ superior, după obţinerea titlului de doctor”.

Deci era vorba de concurs public, la care poate participa orice persoană care îndeplinește condițiile legale. Când spunem promovare, spectrul celor care pot participa la aceste concursuri se restrânge, incluzând numai cadrele didactice deja angajate în sistemul universitar (excluzând, spre exemplu, cercetătorii din diverse instituții sau savanții români care se reîntorc în țară din străinătate). Deși există un sistem de echivalențe între gradele didactice și gradele din cercetare (cercetător principal 1 = profesor universitar), OUG 9/2018 nu spune nimic în acest sens – să însemne aceasta că cercetătorii din institutele afiliate Academiei nu au dreptul să participe la acest tip de concurs, dar cei din institutele afiliate unei universități pot da concurs de promovare??? Ordonanța sugerează deci că promovarea, care apare aici ca un drept exclusiv al personalului didactic, ar permite cadrelor didactice deja titulare să concureze contra lor-înșile/însele, fără concurență din afara mediului academic, pentru a ocupa posturile râvnite.

În mod benefic, atât Ordonanța, cît și proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) care conține ”Metodologia-cadru referitoare la organizarea și desfășurarea examenului de promovare în cariera didactică, pentru învăţământul superior” aduc mai multe precizări, care impun anumite stavile împotriva posibilei limitări a concursurilor în favoarea cadrelor deja angajate.

În primul rând, este important faptul că promovările trebuie să respecte standardele CNATDCU; proiectul de HG începe chiar cu această precizare: ”Prin examenul de promovare se asigură exclusiv evoluția în carieră a personalului didactic dintr-o instituție de învățământ superior, prin trecerea pe o funcție didactica imediat superioară, cu respectarea standardelor minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, stabilite conform art. 219 alin. (1) lit. a) și a reglementărilor legale în vigoare”.

Interesantă este aici sintagma ”a personalului didactic dintr-o instituție de învățământ superior”. Ea aduce o limitare în plus față de textul OUG 9/2018, indicând faptul că de promovări beneficiază numai cadrele didactice din interiorul unei anume universități. Dar textul OUG 9/2018 nu face nicăieri asemenea precizări, sugerând posibilitatea ca orice cadru didactic titular în învățământul superior să beneficieze de acest drept; ceea ce înseamnă (să zicem) că pe un post de promovare de la o universitate din Cluj să poată candida un cadrul didactic titular de la o universitate din București. Altfel spus: cât de deschis este concursul de promovare? Este o confruntare între cadre didactice în care primează expertiza și performanța, sau este o sinecură pentru cei dintr-o anumită instituție?

Un alt exemplu: OUG 9/2018 precizează că promovarea se face ”în limita posturilor didactice vacante aprobate, anual, de către senatul universităţii, în acest scop”. Ce dilemă! Cum să fie împărțite posturile? Jumate concursuri publice și jumate promovări?! Ce criterii vor fi folosite? Cele ale resurselor financiare par mai la îndemână – o promovare costă mai puțin decât un concurs public, pentru că în primul caz trebuie plătită doar diferența dintre salariul postului inițial și cel al postului pe care se promovează (pe când la un concurs de titularizare trebuie plătit noului intrat în universitate un nou salariu). Sau criteriile performanțelor: în acele departamente și facultăți unde performanțele științifice (lucrări ISI, brevete, indice Hirsh ridicat etc) sunt mai mari, se oferă mai multe șanse de promovare!

Cum vor fi repartizate? Sa fie posturile ne-costisitoare (lector) ofertate spre concurs public și cele costisitoare (conferențiar și profesor) hărăzite promovărilor? Si cum să se poziționeze etic senatul? Colegial este să sprijini colegii și să le oferi cât mai multe posturi la promovare… moral pare mai firesc să oferi șanse egale tuturor, indiferent de apartenența sau non-apartenența la familia universitară. Toate acestea și multe alte aspecte trebuie fixate prin metodologii specifice fiecărei universități – și sunt convins că elaborarea lor va naște dezbateri aprinse, iar aplicarea lor controverse, și în buna tradiție universitară, contestații și chiar procese în instanță.

Un alt aspect interesant: proiectul de HG introduce (de fapt re-introduce) prin art 10 faimoasele cote de vechime (pe lângă standardele de performanță). Acestea au tronat atot-puternice în multe legi ale educației, dar în LEN/2011 conceptul de ”concurs public”, corelat cu standardele de performanță fixate de CNATDCU, a permis excluderea lor, atât din textele legilor si regulamentelor, cât și din practica universitară. Ideea că cineva nu s-ar putea înscrie la un concurs de profesor pentru că nu a acumulat un anumit număr de ani de ”rodaj” în universitate ar fi făcut, să zicem, ca Nicolae Iorga să fi îmbătrânit, în ipostaze marginale, pe culoarele facultății de istorie, indiferent de opera si gloria sa.

Poate că pentru o promovare ideea vechimii (3 ani pentru lector, 6 ani pentru conferențiar si 9 ani pentru profesor) să aibă un anume sens, pentru că recompensarea, din partea instituției angajatoare, trebuie să fie susținută și de o anume fidelitate față de aceasta. Dar poate că un tânăr cadru didactic remarcabil să o considere un obstacol, pentru că performanțele sale îl îndreptățesc, după numai 1 an de activitate ca lector, să aspire la statutul de conferențiar – accesibil ca promovare după încă 5 ani (sau 2 prin cumularea vechimii)! O să se re-inventeze cotele de reducere a vechimii? Sau, mai logic, grupul numeroaselor cadre didactice tinere și cu performanțe excelente în cercetare, o să solicite mai multe concursuri publice și mai puține promovări???

Și un subiect de perplexitate – în OUG 9/2018, în articolul amintit, se mai scrie, la alineatul 2:Consiliul de administraţie al universităţii aprobă cererile privind înscrierea la examen în vederea promovării în cariera didactică.” Este drept că în LEN/2018, la art 213, pct 13, unde sunt definite atribuțiile Consiliului de administrație al unei universități, la litera c), se precizează că acesta ”aprobă propunerile de scoatere la concurs a posturilor didactice şi de cercetare”. Dar atenție – este vorba de ”posturi” și Consiliul de administrație care răspunde de bugetul instituțional trebuie să verifice sustenabilitatea noilor concursuri, adică existența pe termen mediu și lung a resurselor fiannciare pentru plata noilor salarii (dar oare așa se întâmplă în realitate?).

Acum însă Consiliul de administrație va verifica cererile (cu sau fără dosarul care atestă îndeplinirea standardelor de către acel candidat???), una câte una și le va aproba! Pe ce bază? Dacă verifică legalitatea lor, se substitie departamentelor juridice, mandatate prin LEN 1/2018 să facă acest lucru. Mai grav: daca face o analiză a îndeplinirii standardelor academice se substituie comisiilor de concurs și se ante-pronunță – ceea ce ar putea fi interpretat ca obligarea acestora să acorde promovarea, indiferent de analiza lor asupra respectivului dosar!

Dacă aprobă doar ”cererile”, indiferent de calitatea dosarelor de concurs, se condamnă la formalism sau la ilegalități (dosarul e un ”fake”, dar împricinatul va cere înscrierea la concurs, chiar cu încălcarea standardelor, pentru că are aprobarea Consiliului de administrație). Sau poate că sunt naiv si idealist! Dacă acest articol implică faptul că se scoate la concursul de promovare postul X pentru cadrul didactic si colegul Y!!! – si atunci totul are sens, iar aprobarea cererii în consiliul de administrație asociază ideea de promovare cu promovarea cuiva – adică scoaterea la concurs a unui anume post, cu o anumită dedicație.

Și, în încheiere, un mic detaliu (poate distopic) – până în 23 ianuarie 2019 Parlamentul trebuie să aprobe OUG 9/2018. Între timp trebuie aprobat HG cu metodologia de aplicare (nu am informații că ar fi fost deja publicată în Monitorul Oficial) și apoi trebuie elaborate metodologiile fiecărei universități. Și dacă în Parlament nu se aprobă acest articol? Sau dacă se aduc multe modificări, atât de importante, încât nici HG si nici metodologiile specifice nu mai sunt valide? Se reia procesul…. care s-ar prelungi pînă în și tocmai în anul univeristar 2019-2020 în care au loc în toate universitățile alegerea noilor conduceri, de la rector la directorii de departamente, de la senate la consiliile facultăților. Sau poate sunt din nou naiv – OUG va fi validată fără probleme și în anul universitar premergător alegerilor, vom fi martorii unui val de promovări!

Prof univ dr Mihai Coman

Profesor Emerit al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare: Fără cozi și liste la învățătoare, regula care a revoluționat județul Timiș după o decizie a CNCD

Raluca Pantazi

Culmea ipocriziei. Ministerul Muncii justifică creșterea alocațiilor ca pe o inițiativă proprie: Deținem președinția UE și protecția socială trebuie să fie aliniată modelului european

Redacția

Primele lecții inteligente din România furnizate de NEXTLAB.TECH (Advertorial)

Redacția

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.