Profesorii aleg manualele pentru anul școlar 2023-2024, inclusiv dintre cele 11 ale Editurii Booklet / Profesoara Andreea Coroian Goldiș, coordonatoarea manualului de Limba și literatura română, clasa a VI-a: Pentru niciun profesor nu e ușor să aleagă un manual, este vorba de un sprijin pentru tot anul școlar (P)

4.929 de vizualizări
Anul școlar 2023-2024 începe cu manuale noi! Editura Booklet s-a numărat printre cei 22 de participanți la licitația publică pentru manuale organizată de Ministerul Educației. Toate cele 11 manuale Booklet pentru clasele I, a II-a și a VI-a au fost declarate câștigătoare. Anul acesta, aproximativ 450.000 de manuale vor ajunge în ghiozdanele elevilor, începând din septembrie. Din 11 iulie, cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial le revine un rol extrem de important – acela de a alege manualele noilor generații de elevi de pe site-ul Ministerului.

De peste 20 de ani, manualele și auxiliarele editurii Booklet au susținut performanța și au fost alături de atâtea generații, fiind prieteni de încredere în atingerea succesului la Evaluarea Națională și la Bacalaureat. Licitația organizată de Ministerul Educației a oferit prilejul echipei redacționale și autorilor Booklet de a crea 11 manuale la cele mai înalte standarde de calitate în educație, adresate în primul rând nevoilor elevilor de astăzi.

Întreaga echipă redacțională Booklet a înțeles că 2023 este un an al schimbării pozitive în educație, în lumina evenimentelor din ultimii ani, și de aceea s-a dedicat întru totul realizării unor proiecte educaționale de excepție. Fiecare manual este rezultatul unui lung proces de simbioză și metamorfoză, în care creativitatea și rigoarea, corectitudinea științifică și nevoia de adaptare la receptor, seriozitatea și spiritul jucăuș au fuzionat pentru a ajunge la forma cea mai potrivită.

Manualele Booklet sunt instrumentele didactice ideale pentru cadrele didactice și „punțile” educaționale care fac legătura dintre părinte și copil. Începând cu anul școlar 2023-2024, manualele noi pentru clasele I, a II-a și a VI-a se vor așeza pe băncile a sute de mii de elevi și îi vor călăuzi pe calea cunoașterii.

Manualele sunt însoțite de variante digitale (care conțin videoclipuri, benzi audio, exerciții interactive și planșe educative), planificări calendaristice și pe unități de învățare (organizate în funcție de modulele aferente anului școlar), auxiliare clar organizate, ce conțin exerciții cu grade diferite de dificultate și numeroase alte resurse didactice.

Concepute în acord cu rezultatele cercetărilor științifice recente, adecvate nevoilor cognitive ale copilului anului 2023, redactate după ultimele norme ortografice și ortoepice (conform DOOM3), create după cele mai moderne standarde grafice, manualele Booklet au fost apreciate de evaluatorii Ministerului Educației și reprezintă suportul ideal atât pentru profesori, cât și pentru elevi.

Zilele acestea, cele peste 100 000 de cadre didactice decid soarta a sute de mii de elevi, alegând manualele pentru anul școlar 2023-2024 care începe la 11 septembrie. Profesorii interesați de manualele Booklet le pot răsfoi pe site-ul booklet.ro, în secțiunea Manuale.

Anunț manuale câștigătoare 2023, Editura Booklet

Manualele de top ale editurii Booklet, cu punctaje de peste 96,60, îi așteaptă pe profesori să le aleagă și să-i însoțească în aventura cunoașterii din anul școlar 2023-2024:

Clasa I

Comunicare în Limba română clasa I – punctaj calitativ 99,00

Comunicare în limba modernă 1 (engleză) clasa I – punctaj calitativ 97,40

Matematică și explorarea mediului clasa I – punctaj calitativ 98,40

Clasa a II-a

Comunicare în limba română clasa a II-a – punctaj calitativ 99,60

Matematică și explorarea mediului clasa a II-a – punctaj calitativ 98,20

Clasa a VI-a

Limba și literatura română clasa a VI-a – punctaj calitativ 99,40

Biologie – clasa a VI-a – punctaj calitativ 100

Geografie – clasa a VI-a – punctaj calitativ 99,20

Consiliere și dezvoltare personală clasa a VI-a – punctaj calitativ 98,00

Matematică pentru clasa VI-a – punctaj calitativ 97,60

Istorie clasa a VI-a – punctaj calitativ 96,60

Radu Vancu, Andreea Coroian Goldiș și Gabriela Roșa vă prezintă un manual al zilelor noastre, adresat tuturor celor implicați în procesul de cunoaștere:

Profesoara Andreea Coroian Goldiș, doctor în Filologie, coordonatoarea Manualului de Limba și literatura română pentru clasa a VI-a, Editura Booklet: Pentru niciun profesor nu e ușor să aleagă un manual. Este vorba de un sprijin pentru tot anul școlar. Elevul este în centrul conceperii manualului: elevul vine spre școală cu o întreagă percepție asupra lumii sale și este mai ușor să-i formezi competențele pornind de la specificul lumii sale.

Radu Vancu, conferențiar universitar, referent științific pentru Manualul de Limba și literatura română pentru clasa a VI-a, Editura Booklet: Este esențial ca un manual să ducă literatura contemporană și literatura clasicilor, în aceeași măsură, înspre copii. Literatura este una dintre principalele căi de investigare a realității. Studiind literatura contemporană vor fi mai bine antrenați pentru a reacționa la prezent și la viitor, iar studiind literatura clasicilor vor învăța cum să se raporteze la lumi diferite de cea în care trăiesc ei, vor învăța cum să abordeze limbaje pentru care nu au deocamdată cheile.

Gabriela Roșa, profesoară de Limba și literatura română, autoare de manual și de auxiliare didactice: Cuvântul care mi-a venit în minte când am deschis Manualul de Limba și Literatura Română pentru clasa a VI-a de la Editura Booklet a fost Caleidoscop. Pentru că am văzut oglinzile – cele 5 unități de învățare, câte module are și anul școlar – în care se regăsesc texte vechi și noi, literare și nonliterare.

Manualul de Comunicare în limba română pentru clasa I, Editura Booklet
Comunicare în Limba română clasa I – punctaj calitativ 99,00

Manualul de Comunicare în limba română pentru clasa I este centrat pe elevul în plin proces de alfabetizare și e cel mai bun instrument pentru învățători. Conceput în conformitate cu exigențele actuale ale cadrelor didactice, manualul Booklet vine cu o structură metodică bazată pe învățarea progresivă. Lecțiile sunt structurate evolutiv: secțiunea „Descoperă” îi pregătește pe elevi pentru nou, secțiunea „Exersează” lansează provocarea testării cunoștințelor recent dobândite, iar în secțiunea „Aplică” elevul folosește deja noile informații în contexte reale. Roboțica, personajul manualului, prinde viață în versiunea digitală, învățându-i pe copii literele și sunetele limbii române, precum și cuvinte din universul lor de cunoaștere.

Manualul de Comunicare în limba modernă Engleză pentru clasa I, Editura Booklet
Comunicare în limba modernă 1 (engleză) clasa I  – punctaj calitativ  97,40

Pentru manualul de Comunicare în limba modernă I engleză, echipa Booklet a creat un univers de poveste, în care personajul principal, micul dragon Drago, alături de prietenii lui, elevi tot în clasa I, abia așteaptă să-i însoțească pe școlari în deslușirea tainelor limbii engleze. Manualul este centrat pe elev și pe învățarea prin experiment (learning by doing) și abundă în activități care-i vor fermeca pe copii, de cântecele simpatice, de poezioare și de jocuri amuzante. Un excelent instrument pentru profesori, manualul are și o versiune digitală, care cuprinde numeroase animații cu Drago și prietenii lui, planșe, jocuri și activități interactive.

Manualul de Limba și literatura româna pentru clasa a VI-a, Editura Booklet
Limba și literatura română clasa a VI-a – punctaj calitativ 99,40

Manualul de Limba și literatura română: clasa a VI-a se recomandă drept „un manual al zilelor noastre, adresat tuturor celor implicați în procesul de cunoaștere”, conceput după un set riguros de principii, marcate în Ghidul profesorului care însoțește manualul.

Având în centru elevul, manualul a fost construit după principiul „lumea mea întâlnește cunoașterea”, care înseamnă că toate conținuturile din programă sunt organizate pornind de la specificul societății contemporane și de la specificul lumii elevului de clasa a VI-a. Familia, migrația, intersecțiile generaționale, modelele, educația, limbajele iubirii, ecologia, plagiatul, consumatorul media, bullyingul și cunoașterea de sine sunt câteva dintre temele de discuție, pornind de la care profesorul poate forma competențele din programă. Un alt principiu care a stat la baza organizării manualului a fost transparentizarea proceselor cognitive de care elevul are nevoie pentru rezolvarea unor sarcini de lucru specifice disciplinei (sau învățarea conștientă). În acest sens, manualul propune pași necesari pentru rezolvarea unei sarcini de lucru (comprehensiunea și interpretarea unui text literar, scrierea unor texte de diferite tipuri, realizarea unor proiecte ș.a.), precum și secțiuni de autoevaluare care servesc la o atentă reflecție asupra învățării.

Cum structura anului școlar se face, începând cu anul 2022, pe module de învățare, manualul propune organizarea conținuturilor în cinci unități, calibrate după durata modulelor. Varianta digitală a manualului este disponibilă aici.

Manualul este însoțit de un ghid al profesorului, ce urmărește să sprijine activitatea cadrului didactic, oferindu-i chiar sugestii de texte/activități de extindere.

Manualul de Biologie pentru clasa a VI-a, Editura Booklet
Biologie – clasa a VI-a – punctaj calitativ 100

Bazat pe observare, actualizare, descoperire, sistematizare și evaluare, manualul de Biologie pentru clasa a VI-a este structurat coerent și progresiv și reprezintă un instrument de studiu modern. Manualul, care a obținut un punctaj calitativ de 100 de puncte, stârnește interesul elevilor prin sarcini de lucru care îi implică direct, le dezvoltă creativitatea și gândirea independentă și îi încurajează să adopte un stil de viață sănătos. Fișele de portofoliu, lucrările practice și situațiile-problemă încurajează dezvoltarea spiritului de observație și de investigație, interpretarea critică a faptelor observate în mediul înconjurător, servind la formarea unor valori precum respectul față de adevărul științific, grija față de propria sănătate și a celorlalți, protejarea mediul înconjurător, cooperarea.

Manualul de Geografie pentru clasa a VI-a, Editura Booklet
Geografie – clasa a VI-a  – punctaj calitativ 99,20

Manualul de Geografie pentru clasa a VI-a este conceput într-o manieră inductivă și intuitivă. Este ușor de parcurs, fiind caracterizat de un stil schematic de prezentare în secțiunile specifice, iar materialul cartografic, grafic și imagistic este bogat și variat. Notat cu 99,20 de puncte din 100, manualul pune la dispoziția profesorilor resurse didactice numeroase și diverse și îi poartă pe elevi într-o adevărată călătorie în jurul lumii, din vremuri istorice și până în prezent, cu destinația finală Europa.

Manualul de Consiliere și dezvoltare personală pentru clasa a VI-a, Editura Booklet
Consiliere și dezvoltare personală clasa a VI-a – punctaj calitativ 98,00

Manualul de Consiliere și dezvoltare personală pentru clasa a VI-a a fost conceput de Oana Popescu-Argetoia, o reputată specialistă în psihoterapie cognitiv-comportamentală. Fiind creat pentru a răspunde intereselor specifice vârstei unui elev de clasa a VI-a, manualul transpune noțiunile și conceptele abstracte într-un limbaj adecvat. Acesta reprezintă suportul ideal pentru un diriginte implicat și atent la problemele cu care se confruntă elevii săi. Textele-suport variate și temele propuse spre experimentare cu colegii şi familia stimulează explorarea și autocunoașterea. Manualul digital cuprinde numeroase informații utile, clipuri video și exerciții destinate completării cunoștințelor într-un mod plăcut.

Manualul de Istorie pentru clasa a VI-a, Editura Booklet
Istorie clasa a VI-a – punctaj calitativ 96,60

Demersul pedagogic coerent, progresiv și limbajul accesibil fac din manualul de Istorie pentru clasa a VI-a un instrument excelent care permite o abordare actuală și atractivă a istoriei. Structura lecțiilor, bazată pe descoperire, sistematizare, evaluare, studii de caz, le oferă elevilor reperele spațio-culturale necesare înțelegerii fenomenelor istorice și le stârnește interesul prin activități care le dezvoltă gândirea critică și creativitatea. Manualul vine în întâmpinarea nevoilor profesorilor de a-i implica activ pe elevi în contextualizarea și definirea evenimentelor istorice și le oferă toate instrumentele necesare pentru activitatea din clasă, dar și o îndrumare atentă pentru proiectele individuale sau de grup.

Echipa Editurii Booklet, pregătire participare la licitația pentru manualele școlare
Echipa Booklet

Întreaga echipă a Editurii Booklet a contribuit la licitația pentru manuale organizată de Ministerul Educației și, după luni întregi de muncă intensă, discuții pătimașe, dezbateri creative cu autorii, eforturile depuse au dat roade: toate cele 11 manuale Booklet pentru clasele I, a II-a și a VI-a au fost declarate câștigătoare și așteaptă acum să fie selectate de către profesori.

Scurtă biografie

Andreea Coroian Goldiș este doctor în Filologie cu o teză despre statutul studiilor literare în contemporaneitate. Este profesor titular de Limba și literatura română în Cluj-Napoca. A scris studii de specialitate în domeniul filologiei și educației.

Radu Vancu este scriitor, redactor, traducător, președinte al asociației PEN România și conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. În 2012, a fost distins cu premiul „Tânărul poet al anului”. Este organizatorul primei ediții a Festivalului Internațional de Poezie „Poets in Transylvania” (2012).

Gabriela Roșa este profesoară de Limba și literatura română în Cluj-Napoca și autoare de manual și de auxiliare didactice. A susținut lecții televizate pentru minoritatea maghiară, iar în prezent activează ca trainer, voluntar și coordonator al unui club IMPACT în cadrul Fundației Noi Orizonturi.


1 comment
  1. Când vom avea și la franceză un manual de clasa a VI-a de la Booklet? Îl așteaptă de vreo 5 ani. Manualele de la clasele 5, 7 și 8 sunt foarte bune. Poate cel de a opta se poate modifica un pic, în rest cel de a cincea și cel de a șaptea sunt foarte bine organizate. Acum sperăm că va apărea și mult așteptatul manual de clasa a șasea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Analiză MediaTrust: Ligia Deca, cel mai mediatizat ministru al cabinetului Ciolacu. Clasarea în top, după suspiciunile de fraudă la Bacalaureat și ancheta de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, când mai multe lucrări au fost anulate

Ligia Deca este cel mai mediatizat ministru al cabinetului Ciolacu, conform unui studiu mediaTRUST care prezintă studiul complet al vizibilității partidelor politice generate de miniștrii cabinetului Ciolacu, în presa scrisă,…
Vezi articolul

Articol susținut de ROMANIA TECH NATION

Robotica la gimnaziu și liceu, proiect-pilot lansat de primăria Reșița. „Vrem să devenim un centru pentru domeniul tehnician operator roboți industriali și începem cu robotica, cu Nextlab.tech, de la copiii de vârste mici” – Ildiko Pataki, consilier pentru politici educaționale

Primăria Reșița a lansat un proiect pilot de robotică în școli, printr-o investiție în roboți educaționali cu tehnologie Nextlab.tech, ca parte a strategiei de relansare a orașului. Iar în această…
Vezi articolul

Dispozitivele digitale în procesul de învățare la grădiniță: Educatorii le pot arăta copiilor scurte videoclipuri sau imagini cu teme relevante și pot folosi aplicații adaptate vârstei – scrisoare metodică pentru educatori

Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare în Scrisoarea metodică pentru anul școlar 2024-2025 pentru educație timpurie câteva sfaturi pentru educatori legate de folosirea tehnologiei la grădiniță, în procesul de învățare: „Educatorii…
Vezi articolul

Admitere la Arhitectură 2025. Proba portofoliului ar putea fi eliminată, spune rectorul Universității „Ion Mincu” din București. Marian Moiceanu: Nu putem controla originea lucrărilor. Fără a face procese de intenție, vedem că există o industrie a portofoliilor cumpărate

Proba portofoliului de desene și schițe, care în acest an a avut o pondere de 10% în calculul mediei de admitere la Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură și…
Vezi articolul

OFICIAL Termenele limită până la care trebuie aprobate actele normative pe noile legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial – listă / Sunt aproape 400 de ordine de ministru și hotărâri de guvern

Lista cu cele aproape 400 de acte normative care să pună în aplicare prevederile din legea educației în învățământul preuniversitar și legea educației în învățământul universitar a fost publicată în…
Vezi articolul