Protest al studenților de la Universitatea de Medicină Târgu Mureș faţă de noul sistem de examene

7.798 de vizualizări
FOTO: Facebook.com-UMFTM
Aproape trei sute de studenţi de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST) au protestat vineri seara împotriva noului sistem de examene care a fost introdus recent, potrivit Hirado.hu. La protest au participat studenți de la secțiile cu predare în română, maghiară și engleză.

Cu două săptămâni înainte de sesiunea de examene care a început luni, la universitate a fost introdusă o nouă regulă, conform căreia examenele de la secţiile cu predare în limba maghiară, română şi engleză să aibă loc în baza aceloraşi subiecte şi a aceluiaşi sistem de punctare, a declarat, sâmbătă, pentru agenţia ungară de presă MTI, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Maghiari de la Târgu Mureş, László Márton. Senatul universităţii a adoptat noul regulament în absenţa reprezentanţilor secţiei maghiare.

Problemele reclamate de studenți, potrivit unui mesaj remis redacției, sunt:

  • schimbarea regulamentelor examenelor scrise cu două săptămâni înaintea începerii sesiunii,
  • comunicarea aproape inexistentă cu studenții,
  • faptul că numărul burselor a scăzut dramatic după fuziunea cu fosta Universitate Petru Maior din Târgu Mureş (deşi nu acest lucru a fost promis înaintea fuziunii),
  • catastrofalul imn UMFST apărut pe YouTube.

Studenţii consideră că drepturile lor au fost încălcate în mai multe rânduri, iar vocea lor nu este ascultată, ba chiar ignorată de conducerea instituţiei.

Participanţii la demonstraţia studenţească de vineri seară au formulat, prin intermediul unui comunicat citat de MTI, faptul că rezultatele examenelor de rezidenţiat reflectă scăderea calităţii educaţiei de la unitatea de învăţământ din Târgu Mureş. Dacă se compară universităţile de medicină din România, la examenul de rezidenţiat, cele mai proaste rezultate au fost cele ale absolvenţilor de la universitatea din Târgu Mureş.

Anterior, rectorul Leonard Azamfirei a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, luni după-amiază, conducerea universităţii va discuta cu reprezentanţii secţiei maghiare despre problemele educaţiei în limba maghiară.

Reamintim că în luna mai 2012, Guvernul Ungureanu a promovat o hotărâre de guvern care înfiinţa, în cadrul universităţii, o facultate maghiară. Din acest motiv, opoziţia PSD a depus o moţiune de cenzură în Parlamentul României, care a fost votată de majoritatea aleşilor şi executivul a căzut. Acum, UDMR este aliat cu PSD.


8 comments
  1. Eu am inteles ca nu le place imnul, perfect, sa-l schimbe. Apoi nu le place ca nu mai au atatea burse, sa invete mai bine, si sa nu-l mai urasca pe Soros, ca el le dadea burse, dar l-au alungat din Ungaria.
    Inca un lucru, rezultatele de la rezidentiat sunt cele mai slabe – sa invete mai mult, si sa aiba medii mai mari.
    Nu le place si faptul ca la cele 3 sectii, subiectele au exact aceeasi structura si numar de puncte, ce e gresit aici? Sunt sectii ale aceleiasi facultati, au de dat la examen aceeasi materie, mi se pare cat se poate de normal.

  2. Dacă și medicina se face după criterii etnice, de limbă și politice ne mai mirăm că avem un sistem de sănătate în pragul colapsului. Cum adică programa este diferită în funcție de limba de predare ? Viitorul pacient are anatomie diferită în funcție de etnie și limba vorbită ?!?

    1. Romania e in colaps din cauza prostilor ca tine! Nu, nu e pe criterii etnice, ci limba. Romanasii care plec in Franta ca medic, in ce limba au invatat medicina? Lasa prostia asta cu „criterii etnice”.

      PS Lina engleza de ce nu va deranjeaza?

      1. Ba e chiar pe criterii etnice. Ungurii sunt mereu nemultumiti. Limba romana n-o cunosti. In 3 fraze ai 3 greseli. Cum sa aiba increde un pacient, ca-i vei scrie corect un diagnostic si o reteta?

      2. De ce jignesti, mai Zoli? Ia poarta-te frumos, daca vrei sa-ti dam mana de ajutor, respecta si vei fi respectat! Si nu ne deranjeaza deloc, ca daca ne deranja, n-ati fi avut sectie si in limba maghiara.

      3. Me Zoli, me fi atente la mine cand vorbeste la tine, me…..

        Romanasii care plec in Franta ca medic, in ce limba au invatat medicina? Au invetat in limbe romana, dar si in limbe franceze. Ca in Franta nu se vorbeste la tine limbe romana. Si trebe limbe franceze….

        Ai inteles???? Vrei limbe maghiare? Budapeste sunt aproape!

        PS. Eu nu stie bine vorbeste romaneste si de aceea incercat traducere libera limbe maghiara la tine.

    2. Nu veni cu etnie si limba vorbita, nu ai inteles ideea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Valoarea tichetelor de creșă

Curtea de Conturi recomandă recuperarea sumelor plătite „necuvenit” ca prime de carieră didactică în 2023 – raport / Primele promise de Guvernul Ciucă pentru închiderea grevei generale a profesorilor au fost acordate în fals dintr-un program european, fără să fie aprobată vreo finanțare pentru acestea de către Comisia Europeană

Curtea de Conturi recomandă recuperarea unor sume acordate necuvenit ca prime de carieră didactică în 2023, pentru peste 1.800 de angajați personal administrativ, potrivit unui comunicat de presă. Asta după…
Vezi articolul

Apel către profesori al primarului Emil Boc, după ce s-a oferit să dea meditații gratuite de istorie, în programul „Mentorat pentru Bacalaureat” lansat de Primăria Cluj-Napoca: Le recomand tuturor profesorilor care au disponibilitatea necesară să se implice și să ajute

Primarul Emil Boc a anunțat recent că poate acorda elevilor ore de pregătire pentru disciplina istorie, ”dacă timpul îi permite”, în cadrul programului de mentorat inițiat de primărie cu scopul…
Vezi articolul

UPDATE „Cadoul” Guvernului României pentru elevii sportivi legitimați la cluburi – blocarea voucherelor de 150 de lei pe lună pentru echipament și transport, abia aprobate printr-o lege în urmă cu două săptămâni. Prevederea apare într-un proiect de ordonanță de urgență

UPDATE ianuarie 2023 Guvernul a adoptat amânarea legii cu un an, până în 2024, prin care se acordă tichete sportive pentru elevii legitimați la un club sportiv, cu care pot…
Vezi articolul