Introducerea uniformelor școlare nu elimină bullying-ul, pentru că fenomenul are cauze mai profunde și se poate transfera către accesoriile purtate de copii, vacanțele în care merg sau modelele de telefoane pe care le au, a declarat Daniela Dumulescu, psiholog și lector universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, la Prima News, pe 25 septembrie.
- Reprezentanții elevilor au anunțat că vor protesta luni, 28 septembrie, împotriva proiectului de introduce a uniformelor obligatorii, vor purta negru în timpul programului de școală – vezi pe larg pozițiile în acest sens aici, aici, aici sau aici.
- Proiectul de lege a fost votat de senatori pe 21 septembrie, dar camera decizională este camera deputaților. Atât reprezentanți USR, prin senatorul Ștefan Pălărie, cât și UDMR, prin Kelemen Hunor se opun inițiativei. Nici Ministerul Educației și Cercetării nu susține proiectul.
Daniela Dumulescu atrage atenția și asupra unui profil mixt, în care copilul care agresează este sau a fost, la rândul său, victimă, și subliniază că bullying-ul este întreținut atunci când colegii și adulții din jur nu intervin.
„Da, am urmărit și eu discuțiile legate de uniforme. Sigur, datele din literatură sunt inconsistente și, spre exemplu, fenomenul de bullying e mult mai complex și nu se reduce, într-adevăr, la uniformă”, a declarat Daniela Dumulescu.
Psihologul a explicat că introducerea uniformei nu elimină fenomenul, ci îl poate muta către alte diferențe vizibile dintre copii.
„Chiar sunt studii care spun că, într-adevăr, dacă există bullying care are alte cauze, el se poate transfera spre alte aspecte, spre exemplu spre accesoriile pe care le poartă copiii, spre, nu știu, vacanțele în care merg, spre telefoanele, modelele de telefoane pe care le au. Adică nu se reduce doar la felul în care te îmbraci. Sigur, sunt, pe de altă parte, și câteva studii care ne spun că, în unele situații, crește complianța față de reguli dacă se poartă uniformă sau crește apartenența la școală. Dar, așa cum am spus, fenomenele sunt mult mai complexe în ceea ce înseamnă bullying-ul.”
Redăm dialogul despre uniformele școlare
Moderator: Daniela, în același registru, întrebarea merge și către tine, legat de bullying, pentru că tot elevii au un mesaj pe care l-au gândit: „Educația nu se repară la croitor”. Pornind de la propunerea legată de uniforme, au extins într-un cadru mai complex, pentru că discuția nu este despre a ne îmbrăca cu toții la fel, ci a apărut în contextul în care ne gândim cu toții că aceasta este doar o problemă de vârf de aisberg. În esență, sunt mult mai multe situații, mult mai profunde, care țin de bullying și de reducerea bullying-ului. Cum vezi acest aspect și cum poate fi el combătut cu adevărat?
Daniela Dumulescu: Da, am urmărit și eu discuțiile legate de uniforme. Sigur, datele din literatură sunt inconsistente și, spre exemplu, fenomenul de bullying e mult mai complex și nu se reduce, într-adevăr, la uniformă. Chiar sunt studii care spun că, într-adevăr, dacă există bullying care are alte cauze, el se poate transfera spre alte aspecte, spre exemplu spre accesoriile pe care le poartă copiii, spre, nu știu, vacanțele în care merg, spre telefoanele, modelele de telefoane pe care le au. Adică nu se reduce doar la felul în care te îmbraci.
Sigur, sunt, pe de altă parte, și câteva studii care ne spun că, în unele situații, crește complianța față de reguli dacă se poartă uniformă sau crește apartenența la școală. Dar, așa cum am spus, fenomenele sunt mult mai complexe în ceea ce înseamnă bullying-ul.
Din ce am observat, într-adevăr, cei care fac bullying sunt adesea și cei care primesc bullying sau au primit bullying. Adică asta am observat și noi în studiul pe care l-am făcut semestrul trecut, atât în rândul elevilor, cât și al studenților. Există și un profil mixt, care este destul de frecvent sau poate cel mai frecvent, în care o victimă a fost sau este și agresor ori invers.
Deci trebuie să avem în calcul și aspectul acesta. În spate se află acest deficit de competențe de reglare emoțională, dar se află și toate relațiile deficitare pe care le au acasă sau nesiguranța transmisă cumva în mediul școlar per ansamblu, toleranța la bullying și așa mai departe.
Știm că un fenomen interesant este și faptul că bullying-ul crește dacă cei din jur nu intervin. Până la urmă, fenomenul acesta al martorilor bullying-ului, inclusiv al adulților care nu știu să reacționeze, este un fenomen care întreține foarte mult bullying-ul. După aceea, mai vorbim și despre faptul că tendința este să pedepsești agresorul, când, de fapt, și agresorul poartă cu el o suferință. Așa cum am spus și cum zicea și Oana, până la urmă sunt emoțiile disfuncționale și aceste competențe nu se dezvoltă dacă pedepsești.
Sigur că vrem să ne uităm la faptul că, cel puțin la adolescenți, dar sigur și în cazul studenților, sunt o serie de alternative prin care, inclusiv practic, putem să le oferim alte opțiuni copiilor. Spre exemplu, se cunoaște faptul că adolescenții se implică în mai puține acțiuni de bullying dacă sunt direcționați spre cluburi de un anumit fel, sunt direcționați să-și cultive poate hobby-uri sănătoase.
Sigur, asta presupune o monitorizare și o implicare atentă și din partea părinților și a școlii. În universitate, fenomenul de bullying este mai scăzut decât în preuniversitar și pentru că studenții reușesc poate să-și găsească „tribul”, să spun așa, mai ușor, implicându-se în organizații studențești, în diferite proiecte pe care le fac ca studenți și atunci își găsesc acei colegi ca ei, cu care se pot înțelege și pot să evite poate mai ușor situațiile de bullying.
1 comment
Așa este, dar când intră profesorii în clasă nu văd un talcioc de prost gust: blugi rupți, pantaloni scurți gen chiloți, bluză tip bustieră, decolteu până la buric, chiloți la vedere.. ..
Oare d-na este profesor? Dacă da! intră și în clasă sau stă în cancelarie și pune doar note de 10, să fie toți mulțumiți?