Rafila: Pragul de 60% nu este suficient să avem școli sigure, trebuie măsuri combinate. În plus, nici pragul de 70% propus de OMS nu mai este suficient acum, având o tulpină mai contagioasă

4.795 de vizualizări
Alexandru Rafila / Foto: Facebook.com
Nu e suficient că avem 60% din angajații din școli vaccinați, trebuie întotdeauna măsuri combinate, a atras atenția Alexandru Rafila, senator PSD și şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi al Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. În plus, pragul de 70% vaccinare într-un colectiv de muncă nu mai este suficient acum, acesta fiind înaintat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) la începutul pandemiei, când circula o variantă de coronavirus mai puțin agresivă și contagioasă ca tulpina Delta, a atras atenția Rafila în cadrul conferinței „Consecințele pandemiei asupra copiilor”, organizată marți de Salvați Copiii.

„Acest principiu legat de proporția de vaccinare nu ar trebui să funcționeze în localitățile în care incidența permitea oricum funcționarea față în față a școlilor, dar înțeleg că s-a căutat un indicator care să permită reluarea școlii și să stimuleze într-un fel sau altul vaccinarea cadrelor didactice, dar o școală sigură este o școală în care părinții copiilor sunt vaccinați în proporție cât mai mare pentru că și atunci riscul de îmbolnăvire al copiilor la domiciliu este mai mic. Bineînțeles, o școală sigură trebuie să aibă și un procent destul de mare de angajați vaccinați. Acea țintă legată de imunitatea de grup de 70% enunțată de OMS la începutul pandemiei nu prea mai este în vigoare pentru că discutăm de o tulpină mult mai transmisibilă decât cea inițială și, în momentul de față, sunt necesare nivele mai mari ale vaccinării încât să reduci în mod substanțial transmiterea”, a spus Rafila.

  • Amintim că, în prezent, școlile se pot deschide cu prezență fizică doar dacă cel puțin 60% din personalul angajat este vaccinat împotriva Covid-19, indiferent de incidența din localitate. Pragul a fost introdus de autorități săptămâna trecută, înainte de revenirea elevilor pe 8 noiembrie, din vacanța forțată de două săptămâni în care au fost trimiși ca măsură de încetinire a valului 4 al pandemiei în România, ce a atins procente record de bolnavi și de decese de Covid-19.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că, spre finalul acestei săptămâni, CNSU ar putea lua o hotărâre ca școlile – care se află în localități unde incidența este sub 3 la mia de locuitori – să poată funcționa cu prezență fizică chiar dacă nu se atinge pragul de 60% personal angajat vaccinat în unitățile de învățământ respective.

Declarațiile, de la minutul 1:14:00, în video-ul de mai jos:


4 comments
  1. Cred că vom reuși să scăpăm de pandemie, atunci când indivizii care fură, mint și duc de râpă țara, vor dispărea de pe fața pământului. Aceste mizerii consideră că pandemia este datorată profesorilor, ei sunt vinovații care ne îmbolnăvesc copiii. Refuz să cred că aceste mizerii au trecut pe la școală în această viață. Cred că este umilitor că părinte să ai asemenea copii.

    1. Eu nu inteleg cum se poate sa obligi doar profesorii si medicii nimic? Sunt pentru vaccinarea obligatorie. Sunt vaccinat. Dar de ce doar o categorie? Ca si cum am fi ciumati sau leprosi??

  2. Cui spune asta? PSD-istului Campeanu? Sau e un mesaj pentru guvernul superman, le spune ca sunt cam prosti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Toți membrii boardului Fulbright, cel mai cunoscut program de burse al guvernului SUA, au demisionat în semn de protest față de „amestecul politic” al Administrației Trump / Mircea Dumitru, Fulbright Romania: Activitatea comisiei nu este afectată, așteptăm oficial lista finaliștilor noștri

Toți membrii boardului ce coordonează prestigiosul program american de burse internaționale Fulbright, al Departamentului de Stat, a demisionat, miercuri, acuzând amestecul politic din partea Administrației Donald Trump, potrivit Reuters. Demisionarii…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Iași, despre tergiversările în cazul învățătorului acuzat că a bătut o elevă de a II-a și că își terorizează clasa: „La acest moment este în curs de desfășurare cercetarea disciplinară”. Pe 1 martie, inspectorul general spunea că va solicita urgent încetarea contractului de muncă

Inspectoratul Școlar Județean Iași justifică, într-un răspuns pentru Edupedu.ro, menținerea în activitate a învățătorului pensionar acuzat că a bătut o elevă de a II-a și că își terorizează clasa. Este…
Vezi articolul

Detașare în interesul învățământului 2025. Până pe 16 mai se înregistrează acordurile pentru detașare la școală și la inspectoratele școlare / Model de acord

Până pe 16 mai are loc înregistrarea acordurilor pentru detașare în interesul învățământului, la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026. Probele…
Vezi articolul