Raport al Comisiei Europene despre școala românească în pandemie: bogații au devenit mai bogați, iar săracii mai săraci. Concluzii și recomandări după un an în care deciziile medicale au dictat soarta educației

9.858 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ultimul an școlar a fost marcat mai ales de decizii luate pe loc de autoritățile din domeniul medical, în mod centralizat, și în mult mai mică măsură de decizii determinate de nevoile educaționale. Aceasta este concluzia unui raport tehnic de țară publicat recent de Comisia Europeană, cu tema “Anul școlar 2020-2021 în România, în pandemie”. Raportul, bazat pe aproape 30 de interviuri cu reprezentanți ai mediului educațional, elevi, părinți și ONG-uri, arată că aceștia sunt în general de acord că au existat progrese în sensul digitalizării în sistemul școlar, dar situația e departe de a fi ideală, iar situația ar fi descrisă cel mai bine în termeni precum “bogații au devenit și mai bogați, iar săracii și mai săraci”.
  • În vederea acestui raport semnat de cercetătoarea Anca Velicu, expertă în sociologie, 29 de interviuri au fost realizate în perioada martie-aprilie a.c., iar alte studii similare au fost realizate în Danemarca, Estonia, Spania și Ungaria, în vederea unei analize internaționale ce va fi publicată ulterior.

Potrivit documentului, faptul că deciziile ce au influențat educația, în pandemie, au fost mai degrabă luate ad-hoc de către autoritățile medicale decât de decidenți din domeniu înseamnă că, în acest an școlar, a dominat învățarea la distanță, însemnând o trecere a orelor tradiționale în noul mediu în care ecranele au fost interfața. Deși discuția principală în sfera publică, abordată doar parțial de autorități, a ținut de inegalitățile accesului la dispozitive conectate la Internet, chestiuni mai puțin vizibile, dar importante au fost neglijate în mare măsură: lipsa conținutului digital educațional, a pregătirii pedagogice digitale, a unor schimbări curriculare și a unei abordări profunde, sistemice și eficiente pentru elevii vulnerabile, arată documentul.

Acesta notează că sistemul hibrid încercat în această perioadă, deși promițător, a fost implementat neadecvat, din cauza unor diverse probleme de infrastructură.

Raportul notează, între altele, pe baza interviurilor cu profesori, decidenți din educație, elevi, părinți și ONG-uri:
  • “În ceea ce privește pregătirea profesorilor, aceasta a stat sub semnul alegerii individuale (nu a existat obligativitatea urmării vreunui curs) și avut loc mai ales prin webinarii (care au abundat în vara lui 2020) și mai puțin prin cursuri de lungă durată, care au fost disponibile în proporție mult mai mică. Problemele cu acest tip de instruire au fost următoarele: formatul general (…), lipsa de comunicare și informare din jurul lor și plasarea responsabilității de a căuta și decide pe umerii profesorilor. (…)”
  • “Consensul printre respondenți a fost că nu a existat o adaptare reală a profesorilor și a practicilor de predare și evaluare la oportunitățile și constrângerile mediului online, ci am asistat la o translatare a vechilor practici la noul mediu.”
  • “Printre lucrurile care au lipsit profesorilor în noul mediu online se numără: adaptarea reală a pedagogiilor dincolo de folosirea unor instrumente sau aplicații digitale, suplinirea “atingerii umane” și a “ghidajului” în diferite etape ale învățării (un exemplu în acest sens a fost învățarea scrierii literelor în primii ani de școală) sau lucrul în echipe, o facilitate despre care doar trei dintre profesori știau.”
  • “Evaluarea elevilor (…) a fost una dintre provocările profesorilor în acest an școlar, mai ales în timpul școlii la distanță. Cel mai frecvent profesorii s-au plâns de încercările elevilor de a frauda în aceste evaluări.”
  • “Mulți profesori au spus că există o subraportare a ratei de absenteism.”
  • Printre riscurile care îi vizau pe profesori trebuie menționat pierderea controlului asupra clasei la diferite niveluri. (…) Au fost raportate de asemenea situații în care străini au intrat în clasa online și au folosit limbaj licențios sau au proiectat imagini neadecvate. Toate aceste situații au fost trăite de către profesori ca forme de cyberbullying.”
  • Pentru elevi, unele dintre riscurile internetului cu care aceștia s-au întâlnit în această perioadă au fost cyberbullying-ul și expunerea la conținuturi neadecvate, mai ales la conținutul pornografic (la care au fost expuși în multe cazuri și elevi foarte mici, de ciclul primar).”
  • “Unul dintre rezultatele îngrijorătoare ale studiului este acordul cvasi unanim asupra pierderilor educaționale pe care copiii cu CES din școlile de masă le-au acumulat în perioada acesta.”
Principalele concluzii și recomandări ale raportului:
  • Digitalizarea sistemului educațional românesc a început. Accesul școlilor și al elevilor la tehnologie, deși nu în întregime rezolvat, a fost totuși adresat în bună măsură. Majoritatea școlilor au acum o platformă online care și-a dovedit eficacitatea și funcționalitatea dacă situația a impus folosirea ei. Cei mai mulți profesori folosesc uneltele digitale și unii s-au dovedit chiar inovativi în predarea online. Dar este încă loc suficient de îmbunătățiri în acest domeniu. Dincolo de ceea ce respondenții noștri au menționat ca posibilități de îmbunătățire a educației într-o situație similară (vezi secțiunea anterioară), cunoașterea, înțelegerea și folosirea tuturor oportunităților pe care învățământul online le oferă ar fi dezirabilă. De exemplu, a pregăti copiii pentru un demers mai autonom în învățare și a îi încuraja în acest sens, împreună cu reconsiderarea rolului profesorului (și) ca facilitator al învățării (nu doar depozitar al unor conținuturi) ar face posibilă o educație online de calitate. Aceasta ar trebui să balanseze proporția de muncă individuală (în diferite etape ale învățării) cu întâlnirile online și nu să se reducă la acestea din urmă. Din păcate, așa cum unii dintre respondenți au sesizat, elevii români nu sunt pregătiți pentru un astfel de demers, lipsindu-le nu doar dispozitivele digitale, ci competențele de studiu individual și autonomia în învățare.” 
  • “Din toate interviurile a reieșit în mod clar că principala grijă a profesorilor români este de a își ‘termina’ materia și de a se asigura că elevii au note. Ambele aspecte au fost puse la încercare de mutarea educației în mediul online. De puține ori profesorii au menționat starea de bine a copiilor ca fiind o prioritate, la fel cum nici directorii sau inspectorii intervievați nu au menționat starea de bine a profesorilor ca fiind o prioritate pentru sistem. Ajustarea curriculei sau ajustarea evaluării și favorizarea evaluării formative nu au fost adoptate la nivel de politici de ajustare în această perioadă, deși ar fi fost nevoie de ele pentru a fi siguri că asistăm la o reală evoluție a elevilor în timpul școlii la distanță. Lipsa de flexibilitate și adaptare a sistemului educațional din România, precum și centralizarea excesivă a deciziilor a făcut pe mulți dintre intervievați mai degrabă pesimiști cu privire la progresul educațional al elevilor în acest an școlar, în ciuda consensului general că cei mai mulți dintre profesori au făcut tot ce le-a stat în putință la nivel individual.” 
  • “Unul dintre câștigurile situației pandemice a fost întărirea parteneriatelor dintre părțile implicate în educație. În cele mai multe cazuri părinții au fost implicați în susținerea copiilor în școala la distanță și acest lucru a fost foarte util mai ales pentru elevii vulnerabili. Dar nu trebuie neglijat faptul că (fie din cauza lipsei timpului, a competențelor sau din alte varii motive), uneori părinții nu își pot sprijini copiii. În acest caz sistemul educațional trebuie să cunoască și să recunoască acele situații și să fie gata să își asume responsabilitatea și să îi sprijine pe acești copii. Astfel, o abordare sistemică a elevilor vulnerabili și ai familiilor acestora de la nivel de politici la nivel practic trebuie avute în vedere. Acest an școlar a arătat că în lipsa acestor abordări sistemice și concertate, elevii vulnerabili riscă să se vulnerabilizeze și mai tare.” 
  • “Deși anumiți pași înainte în abordarea elevilor vulnerabili au fost făcuți în anul școlar 2020-2021, acești pași sunt mai degrabă insuficienți când îi comparăm cu dificultățile cărora acești copii trebuie să le facă față și care, neadresate, duc la rămâneri în urmă și mai mari. Pentru mulți dintre acești copii, școala înseamnă mai mult decât accesul la informații care într-adevăr pot fi transmise și în mediul online. Înseamnă de asemenea rezervarea unui timp și a unui spațiu pentru educație, timp și spațiu care nu le sunt întotdeauna garantate acasă. Astfel, înțelegerea adevăratelor nevoi ale copiilor vulnerabili și elaborarea de soluții pentru asigurarea dreptului la educație ar trebui să fie un pilon de bază în politicile incluzive în educație.” 
  • “Mai mult, un parteneriat real al decidenților cu elevii și reprezentanții acestora este necesar în continuare. Profesorii, de asemenea, simt că vocile lor nu sunt ascultate la nivel decizional. Acest lucru face ca, de multe ori, chiar politici și programe bine intenționate să eșueze la nivel de implementare. Întărirea acestor parteneriate în continuare, precum și consultarea cu toate părțile implicate este de dorit în general și cu atât mai mult în situații speciale ca cea din acest an școlar, când o permanentă monitorizare a situației și o adaptarea rapidă la evoluția ei sunt foarte importante.” 
  • “Nu în ultimul rând, trebuie înțeles faptul că utilizarea noilor tehnologii în educație este o țintă în permanentă mișcare. Interviurile noastre au arătat de altfel o înțelegere foarte diversă a ceea ce înseamnă noi tehnologii și cum pot fi ele utilizate în educație. În consecință, profesorii trebuie informați și pregătiți în permanență pentru din ce în ce mai noile tehnologii. Înțelegerea adecvată a oportunităților și riscurilor pe care aceste tehnologii le oferă educației (sub aspect pedagogic, juridic sau etic) este la fel de important ca învățarea folosirii lor. Este strict necesar astfel ca profesorilor să li se ofere cursuri de perfecționare la un nivel mai complex decât simpla inițiere în folosirea noilor tehnologii de comunicare, cursuri care nu doar să le prezinte soluțiile tehnice ci și integrarea lor în practicile pedagogice sau folosirea lor critică. Acest lucru presupune însă înțelegerea faptului că școala online este, dincolo de folosirea uneltelor digitale, folosirea unei pedagogii digitale.”

Raportul integral poate fi consultat aici.

Foto: 190496912 © Golib TolibovDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comentarii
  1. In ceea ce priveste profesorii nu se spune ca s-au descurcat cu ce au avut. In ce domeniu se mai intampla asta?
    Din pacate elevii fara posibilitati au fost victime colaterale, nici ei nu au primit tabletele promise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ București: 3,11 sau 2,69? Scandalul ratei de infectare și de ce autoritățile comunică pentru români date diferite față de cele raportate de România la OMS și Centrul European pentru Controlul Bolilor

Rata de infectare cu noul coronavirus, în București, în ultimele 14 zile are două valori diferite comunicate oficial de către autoritățile din România. Prima este de 3,11 la mia de…
Vezi articolul