Regulile pentru evaluarea profesorilor, amânate de Ministerul Educației până pe 31 august, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Rezultatele evaluării activității cadrelor didactice stau la baza acordării calificativului anual și a gradației de merit

16.071 de vizualizări
elaborarea curriculumului de liceu
Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com
Metodologia de evaluare a activității profesorilor ar urma să fie aprobată până la data de 31 august 2024, conform ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024, document publicat în Monitorul Oficial. Conform anunțului anterior, metodologia ar fi trebuit să fie gata până pe 1 aprilie 2024, ceea ce înseamnă o întârziere de peste 4 luni.

Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior. Documentul este semnat la Ligia Deca, ministrul Educației.

Ordinul ministrului educației privind aprobarea metodologiei de evaluare a activității personalului didactic de predare și didactic auxiliar ar trebui aprobat până pe 31 august 2024.

Foto: Captură ordin nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că rezultatele evaluării activității profesorilor stau la baza hotărârii consiliului de administrație privind acordarea calificativului anual și a gradației de merit:

Articolul 179 – „(1) La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar și instituții din sistemul național de învățământ preuniversitar, se realizează anual evaluarea activității personalului didactic de predare și didactic auxiliar. Metodologia de evaluare se stabilește prin ordin al ministrului educației.

(2) Rezultatele evaluării stau la baza hotărârii consiliului de administrație privind acordarea calificativului anual și a gradației de merit.”

Edupedu.ro a scris că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Standardele naționale de evaluare a elevilor de către profesori ar trebui să fie gata până pe 30 august, cu o întârziere de 8 luni față de anunțul precedent
OFICIAL Noul calendar pentru aproape 300 de acte normative care pun în aplicare legile educației. Pentru învățământul superior, ultimul termen este septembrie 2024, în timp ce metodologia pentru Definitivat din învățământul preuniversitar este prevăzută pentru 2027
Ministrul Educației ar putea încălca Legea învățământului preuniversitar. Regulamentul pentru portofoliul educațional ar urma să fie gata până pe 31 august 2025, deși legea prevede că portofoliul este obligatoriu pentru copiii care intră în grupa mijlocie și în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025
OFICIAL Noile reguli de predare a Religiei și de participare la aceste ore ar urma să fie gata până pe 31 decembrie 2024, ceea ce înseamnă o întârziere de peste 10 luni, față de termenul inițial
OFICIAL Noile planuri-cadru pentru liceu, întârziate de Ministerul Educației cu încă o lună, adică până la finalul lunii martie
Ordinul cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educației
OFICIAL Termenele limită până la care trebuie aprobate actele normative pe noile legi ale educației, publicate în Monitorul Oficial – listă / Sunt aproape 400 de ordine de ministru și hotărâri de guvern

6 comments
  1. Nu am sa înțeleg chestia cu publicarea de cărți. pentru a accede la gradație de merit trebuie sa scrii câteva cărți…..Oare toți profii care iau gradație sunt mari scriitori? Săraca țară bogată!

  2. Ca de obicei, stricam ceva si ne prefacem ca il reparam.
    Pana acum cativa ani aveam gradatie de merit ( obtinuta la inspectorat), salariu de merit ( dat de consiliul profesoral ) si 2% lunar (aflat la dispozitia directorului). Era o remunerare diferentiata. Dar nu puteau profesorii sa manance cu ” doua guri ” asa ca au fost eliminate doua din trei.

  3. Cred că cel mai bine ar trebui verificate și paraverificate Universitățile. După 8 sau 12 clase, nu ieși profesor ci numai după cd faci o facultate, aici este BUBOIUL PLIN CU PUROI, LA FACULTATE. Examene date de ochii lumii, știu că nu sunt felicitați și trași la răspundere și trec studenții chiar dacă nu știu nimic că să nu rămână fără posturi.
    PROBLEMELE DIN EDUCAȚIE PLEACĂ DE LA FACULTATE, DACĂ EXAMENELE SUNT CORECTE ȘI CEI CARE AJUNG PROFESORI SUNT COMPETENȚI.
    DEGEABA EVALUAȚI ȘI PARAEVALUAȚI PROFESORII DIN PREUNIVERSITAR.
    Gradațiile de merit se dau pe pile, ar trebui scoase, sunt mulți elevi care fac meditații pentru examene, olimpiade……cu alte cadre didactice iar gradația este luată de cine nu merită.
    Pe de altă parte când nu ai cu cine lucra nu ai cum să obții rezultate. Este nedrept.

  4. Să sperăm ca vor schimba criteriul dosarelor cu diplome și certificate fără legătură cu munca cu elevul cu aprecierea eforturilor unor colegi de a aduce plus valoare în destinul fiecărui elev ,obiectiv ignorat din toate acordările de merite
    Unii colegi gradați uită și de menirea lor în școală utilizând resursele strict pt cultul personalității

    1. Colegi dedicati, cu educatie remediala, pregatire pentru examene gratuita nu iau nimic. Iar altii, cu voluntariat si impartit corn si lapte iau gradatie. Penibil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Veniturile făcute în străinătate ar putea fi luate în calculul indemnizației pentru creșterea copilului, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Modificarea s-ar aplica din 1 ianuarie 2023

Veniturile realizate în străinătate ar putea fi luate în calculul pentru indemnizația de creștere a copilului, după cum apare într-un proiect de Ordonanță de Urgență aflat pe ordinea de zi…
Vezi articolul

Salvați Copiii cere un ghid care să ajute școlile la toamnă: Toți elevii trebuie să revină la școală, în condiții egale de siguranță sanitară. 46% din elevii români au accest limitat la educația online

Este nevoie de norme metodologice clare, pentru ca toate școlile să permită reîntoarcerea elevilor, în condiții de siguranță și non-discriminare, atrage atenția Organizația Salvați Copiii într-un comunicat de presă. În…
Vezi articolul