Reprezentanții studenților, reacție la documentul transmis de minister universităților: Este apanajul comunităților universitare să stabilească dacă vor continua activitățile didactice din acest an universitar în format fizic sau online

2.861 de vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a reacționat la documentul transmis vineri de minister universităților, în care a anunțat că va permite opțiunea studiilor online. Reprezentanții studenților salută decizia spunând că „perspectiva studenților, cei care sunt principalii afectați de o decizie care să implice mutarea în centrele universitare, trebuie să fie esențială” atunci când universitățile vor decide cum vor continua cursurile, fizic sau online. Pe viitor, ANOSR propune „discuții în vederea stabilirii unui procent maxim de activități didactice care se pot desfășura în mediul online, în caz contrar putându-se genera excese.”

Mai jos, mesajul integral al ANOSR, postat pe Facebook:

„După aproape 3 săptămâni, Ministerul Educației cedează în fața inevitabilului și în fața solicitărilor studenților: recunoașterea posibilității desfășurării activității didactice și în format online, chiar după ridicarea stării de alertă!

Astăzi, ministerul educației a transmis o notă prin care a anunțat universitățile că va emite o Ordonanță de Urgență prin care va confirma posibilitatea desfășurării în continuare în modul online pe durata acestui an universitar. Astfel cum ANOSR a repetat în nenumărate rânduri, și Curtea de Conturi a confirmat Ministerului Educației că OUG 99/2021 este în vigoare! Prin urmare, este apanajul comunităților universitare să stabilească dacă, conform circumstanțelor fiecărei universități și ale programelor de studii, vor continua activitățile didactice din acest an universitar în format fizic sau online.

Ministerul Educației a stabilit ca termen 29.03.2022 ca universitățile să comunice ministerului modalitatea de desfășurare. ANOSR consideră acest termen ca fiind extrem de scurt și nerezonabil!

Având în vedere Ordonanța de Urgență ce va fi adoptată, este cu atât mai clar că universitățile care au decis trecerea la activități didactice față în față pe motive nefondate cum ar fi că legea (sau Ministerul Educației) ar impune această soluție, trebuie să reconsidere decizia și, în cadrul Senatelor, să stabilească pe baza unor argumente temeinice, de fond, dacă vor continua fizic sau online.

Din acest punct de vedere, perspectiva studenților, cei care sunt principalii afectați de o decizie care să implice mutarea în centrele universitare, trebuie să fie esențială. Se anunță că OUG prevede că ARACIS va stabili standarde de calitate pentru organizarea învățământului hibrid. Solicităm ca aceste standarde să fie aprobate cu celeritate. Considerăm că pentru desfășurarea activităților în mod online, până la aprobarea standardelor universitățile pot fructifica experiența acumulată pe perioara pandemiei. Nu în ultimul rând, pe termen lung și după finalizarea acestui an universitar, propunem discuții în vederea stabilirii unui procent maxim de activități didactice care se pot desfășura în mediul online, în caz contrar putându-se genera excese.”

Amintim că Ministerul Educației a transmis, vineri, o notă prin care a anunțat universitățile că va emite o Ordonanță de Urgență ca să se poată continua predarea online, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. „În contextul clarificărilor aduse de Curtea de Conturi, Ministerul Educației a decis emiterea unei Ordonanțe de Urgență prin care să fie susținută digitalizarea în învățământul superior, prin includerea în definiția formei de învățământ cu frecvență a unor activități online dezvoltate prin utilizarea de resurse electronice, informatice și de comunicații specifice. Aceste activități vor fi prevăzute în standardele specifice de calitate ARACIS, elaborate diferențiat pentru formele de organizare a învățământului superior în funcție de specificul domeniului de studii și de ciclul de studii (licență/master/doctorat)”, se arată în document. Adresa ministerului vine după ce majoritatea universităților au anunțat revenirea fizică la cursuri a profesorilor și studeților. Mai multe detalii aici.

De asemenea, amintim că, la începutul lunii martie, Ministerul Educației emisese o notă potrivit căreia, începând de miercuri, 9 martie, universitățile urmau să revină la predarea cu prezență fizică, iar dacă acest lucru nu era posibil imediat, ele puteau decide, în baza autonomiei universitare, o perioadă de tranziție. Ministrul a menționat, în cazul optării pentru o astfel de tranziție, “obligativitatea recuperării activităților didactice” – detalii aici

Ministrul a optat pentru această alternativă după riposte ale studenților, ale unor universități (exemplu) și ale unor politicieni. Marți, după nota ministerului privind perioada de tranziție, alianța organizațiilor studențești ANOSR a acuzat “incoerența inexplicabilă” a Ministerului, legată și de precizarea că există “obligația de recuperare a activităților” în universitățile care continuă cursurile online – detalii

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pe 10 martie că, pentru ca forma de învățământ online să poată fi introdusă în afara stării de urgență, aceasta trebuie introdusă mai întâi în legislația primară, după care trebuie introduse standarde. El a arătat că susține digitalizarea în educație, dar trebuie urmați mai mulți pași, iar statul român oferă sprijin financiar doar pentru învățământul cu frecvență, pentru care este nevoie de prezență fizică.

Cîmpeanu a mai afirmat, referindu-se la necesitatea revenirii la predarea față în față, că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești”. Miercuri, întrebat despre predarea online, președintele ARACIS a spus că nu are ”capacitatea profesională a unui jurist” pentru a lămuri ceea ce impune legea în această situație, iar întrebat despre ce presupune recuperarea activităților, el a arătat că “ARACIS nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară”. 

Pe 10 martie, ministrul a spus, la B1TV, că “va trebui să modificăm legea Educației în așa fel încât să vedem și o formă de învățământ hibrid prin care să valorificăm aceste progrese, din perspectivă digitală. Și asta vrem să facem la nivelul unei noi legi a Educației”.

Tot miercuri, Mădălin Bunoiu, președintele ARACIS, agenția care evaluează calitatea în învățământul superior, arăta că aceasta “nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară” pentru revenirea de la predarea online la predarea față în față, în universitățile românești – detalii aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Există trei ani de școală diferență între bogați și săraci, între București și Giurgiu, între rural și urban. Asta este foarte îngrijorător! – Alina Sava, expert în educație al Băncii Mondiale: Următorul program va fi unul de remedial de Matematică pentru clasele V-VIII

Decalajele majore din sistemul educațional românesc, dintre mediul rural și urban, dintre „bogați și săraci” și abandonul școlar ridicat, în special în zonele defavorizate sunt cele mai mari probleme pe…
Vezi articolul

Examenele de admitere la colegiile naționale și chestiunea limbii române la Bacalaureat sunt “subiecte deschise”, reafirmă ministrul Cîmpeanu, după valul de critici și amendamente legate de aceste teme. El invocă și o a treia posibilă probă în cadrul examenelor de la Colegii

Colegiile Naționale ar putea să organizeze și o a treia probă de admitere la liceu, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul Forumului Educației la Iași 2022. El…
Vezi articolul

Universitatea din București și KPMG în România anunță că lansează Programul David Mitrany, care are ca obiectiv introducerea operei sale în circuitul cultural și academic românesc

Universitatea din București și KPMG în România anunță lansarea Programului David Mitrany ca proiect definitoriu și prioritar pentru anul 2021 al parteneriatului dintre cele două instituții, potrivit unui comunicat primit…
Vezi articolul

Andreas Schleicher, fondatorul PISA: Calitatea educației nu o poate depăși niciodată pe cea a profesorilor / Într-un sistem educațional performant, fiecare profesor ar trebui să aibă un mentor și să fie mentor pentru altcineva

„Capacitatea sistemului de a atrage cei mai talentați profesori în cele mai provocatoare săli de clasă și de a aduce la conducere cele mai competente persoane în cele mai dificile…
Vezi articolul

SRI racolează viitori angajați în sediul Facultății de Litere de la Universitatea din București. Mai mulți studenți au primit broșuri cu mesajul „căutăm continuu ofițeri (…) suntem interesați în a selecta psihologi, lingviști, juriști, personal medical, personal logistic, financiar“ – FOTO

Mai mulți studenți ai Universității din București (UB) au primit astăzi pliante despre cariere în Serviciul Român de Informații (SRI) în culoarul principal al Facultății de Litere. Acestea au fost…
Vezi articolul