UPDATE Rezultatele de la Definitivat 2021 au fost publicate. Contestațiile pot fi depuse miercuri și joi

6.472 de vizualizări
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com
Rezultatele inițiale de la proba scrisă Definitivat 2021 au fost publicate astăzi de Ministerul Educației, potrivit calendarului oficial. După publicare urmează o perioadă de depunere a contestațiilor: 21-22 iulie.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Calendarul Definitivat 2021

Afișarea rezultatelor – 21 iulie 2021

Înregistrarea contestațiilor – 21-22 iulie 2021

Soluționarea contestațiilor – 22-28 iulie 2021

Afișarea rezultatelor finale – 28 iulie 2021

Transmiterea tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați către Ministerul Educației și Cercetării – 28 iulie – 2 august 2021

Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației și Cercetării – 2 august – 9 august 2021

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Tot codificat ati afișat rezultatele, ca pentru examenele elevilor?
    Elevilor puturosi nu trebuie sa le stie nimeni notele la examene, dar tot poporul trebuie sa cunoasca numele profesorilor tineri care au luat note mai mici poate din cauza ca au adevarate probleme(copii mici sau foarte mici, parinti batrani de ingrijit, bani insuficienti sa isi plateasca facturilr, dar si hrana etc) Nu e de ajuns ca nu mai au drept sa predea? Trebuie sa ranjeasca toti neispravitii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ați fost singurul ministru care a ignorat aproape toate mesajele profesorilor – încă un apel la dialog al cadrelor didactice pentru Ligia Deca / Cele 6 întrebări pentru noul calendar al mobilității personalului în învățământ

Grupul profesorilor suplinitori calificați „din România Educată” lansează un apel către ministra Educației Ligia Deca, pentru „un dialog constructiv și soluții reale în beneficiul sistemului educațional”, potrivit unei scrisori deschise…
Vezi articolul

Profesoara Antoaneta Luchian: E nevoie de mai multă practică pedagogică în formarea inițială / Examenul de titularizare să rămână, dar să fie însoțit de masterat didactic, de asistență la clasă și mentorat real, să treacă prin toate etapele a ceea ce înseamnă viața școlii

Profesorii trebuie sprijiniți să facă mai multă practică pedagogică în formarea inițială, a afirmat recent profesoara de Educație muzicală Antoaneta Luchian, la emisiunea Educația la putere, de la TVR 2.…
Vezi articolul

Naveta pentru funcționarii din primării se va deconta prin Consiliul Local de la 1 ianuarie 2024 – lege promulgată și publicată în Monitorul Oficial / Pentru profesori și angajații din școli transportul e decontat doar la nivel de abonament cu tarif minim

Funcționarii publici din administrația locală vor putea avea naveta decontată prin Consiliile Locale în subordinea cărora lucrează, potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial…
Vezi articolul

Ziua Profesorului de Franceză, sărbătorită pe 25 noiembrie printr-o serie de activități online, lansată de organizațiile francofone din țară și internaționale. Consultă programul evenimentelor online – dezbateri, ateliere, sesiuni video

În acest an, Ziua Internațională a Profesorului de franceză se sărbătorește pe 25 noiembrie, iar în acest sens Ministerul Educației alături de câteva organizații francofone organizează evenimente online pentru cadrele…
Vezi articolul