Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 înainte de contestații au fost afișate în data de 30 iunie, după ce inițial autoritățile spuneau că vor fi publicate „cel mai târziu la ora 12″ pe 1 iulie. Amintim, Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a scris într-un comentariu pe Facebook, că va solicita ca rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2026 să fie afișate mai devreme în ziua de 1 iulie, dacă va fi posibil din punct de vedere administrativ.
- UPDATE Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate deja de Ministerul Educației, cu o zi înainte de data anunțată inițial. Vezi listele cu notele și mediile absolvenților de clasa a VIII-a, pe județe
Știre inițială: Rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2026 vor fi publicate miercuri, 1 iulie, potrivit calendarului oficial. Acesta vor putea fi consultate pe site-ul Evaluarea Natională 2026.
Întrebat de Edupedu.ro la ce oră vor fi afișate rezultatele, secretarul de stat Sorin Ion a precizat că „cel mai târziu la ora 12”, în contextul în care tot pe 1 iulie se vor desfășura probele de Istorie și Matematică de la Bac 2026. Amintim ca Ministerul a modificat calendarul Bac 2026 din cauza codului roșu și a decalat cu o zi proba a doua.
Rezultatele definitive, după contestații, vor fi publicate pe 8 iulie. Elevii care nu sunt mulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații la centrele de examen sau le transmit electronic la adresele special indicate, în zilele de 1, 2 și 3 iulie, conform calendarului oficial.
Absolvenții de gimnaziu vor putea depune cereri de vizualizare a lucrărilor, înainte de a decide dacă contestă nota, doar în data de 1 iulie 2025, între orele 14:00-18:00.
Ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a va fi anunțată pe 9 iulie, repartizarea computerizată are loc pe 22 iulie, potrivit calendarului de admitere la liceu în 2026, publicat în Monitorul Oficial.
Vizualizarea lucrării/ lucrărilor nu obligă candidatul și la depunerea unei cereri de contestație a lucrării/ lucrărilor.
Depunerea unei cereri de contestație a lucrării/lucrărilor nu este condiționată de vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii.
Candidații care depun/transmit contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere (conform prevederilor art. 11 alin. (4) din O.M.E.C. nr. 6058/2025 privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2025-2026).
Calendar Evaluare Națională 2026
10-12 iunie 2026: Înscrierea la Evaluarea Națională12 iunie 2026: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
22 iunie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă24 iunie 2026: Matematică – probă scrisă26 iunie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 1 iulie 2026: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (14:00 – 18:00)
- 2-3 iulie 2026: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-7 iulie 2026: Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026: Afișarea rezultatelor finale
Calendar Admitere Liceu 2026:
Între 12 mai și 12 iunie 2026 au avut loc ședinţe/acțiuni de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de școlarizare. Acestea pot fi organizate atât la școală, cât și prin mijloace electronice – telefon, e-mail sau videoconferință.
- Pe 9 iulie 2026 va fi anunţată ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a, în funcție de media de la Evaluarea Națională.
- Între 13 și 20 iulie 2026 se completează fișele de opțiuni pentru liceu, în format electronic, cu sprijinul diriginților și al părinților.
- Pe 22 iulie 2026 are loc prima repartizare computerizată a candidaților.
- Între 23 și 28 iulie 2026 se depun dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizați.
A doua etapă de repartizare computerizată este programată să înceapă pe 31 iulie 2026, pentru candidații care nu au prins locuri în prima etapă sau nu și-au depus dosarele ori care sunt din serii anterioare, în vârstă de până la 18 ani.
Foto: © Len44ik | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
1 comment
notele