Roxana Rusin, profesoară de istorie: În programa școlară e loc de mai bine, dar cine dă sens și zvâc actului didactic rămâne profesorul

4.501 de vizualizări
riscul redeschiderii școlilor în context Covid-19
Foto: © Volodymyr Horyn | Dreamstime.com
Nu manualul sau catalogul te fac profesor, ci faptul că vezi în cei din bănci oameni cărora tocmai din pricina vârstei lor vrei să le explici anumite lucruri și apoi să crească frumos, pentru ei în primul rând. Iar pentru a face bine nu ai nevoie de manuale sau culegeri auxiliare, ci de disponibilitate și răbdare, pentru că orice depășire a unor granițe poate însemna cândva un teren minat. Din păcate, a nu folosi manualul la clasă începe să semene cu un soi de dizidență didactică, uneori sancționată chiar și de elevi pentru că și ei tot cu asta au fost obișnuiți.

Manualul nu este un instrument indispensabil în actul educațional, el poate fi înlocuit cu succes de alte materiale, doar că acesta este un efort suplimentar pe care nu toți suntem dispuși să-l facem.

Adesea blamăm programa școlară și conținuturile acesteia, dar de fapt ceea ce ne displace este modul în care este expusă copiilor. Noțiunile ce o alcătuiesc sunt bune și necesare, dar dacă nu există o curea de transmisie eficientă ele vor rămâne necunoscute elevilor. Devine fără justificare să acuzăm elevii că nu sunt curioși să citească, atâta vreme cât profesorii nu sunt dispuși să depășească teritoriul, nici măcar sigur uneori din pricina erorilor științifice, numit manual.

Manualul de istorie, de liceu cel puțin, nu-ți va spune că Ioan Slavici a fost antisemit. Cel mai probabil nici cel de limba și literatura română. La fel nici despre Octavian Goga. Nu îți va spune nici cine este actualul președinte al Parlamentului European, nu îți va spune nici măcar despre România în cadrul Uniunii Europene pentru că a fost scris înainte de 2007, dar noi îl folosim și în 2020. Tăcerea manualelor de istorie în privința unor subiecte de istorie națională nu face decât să pună în fața noastră o oglindă care mărește exagerat niște frustrări și vulnerabilități, iar rezultatul final va fi educarea generațiilor în sentimentul cetății asediate, unde românii au eșuat exclusiv din cauza puterilor străine care nu au făcut decât să-și urmărească interesul și atât.

Roxana Rusin / Foto: Arhiva personala

Dacă manualul nu îți oferă ceea ce consideri tu, profesorul, că ar trebui să cunoască elevul, ai libertatea să completezi acest vid din alte surse pe care se presupune că le cunoști. Tăcerea manualului nu înseamnă și tăcerea profesorului. Obediența în fața manualului descalifică profesorul și nefericește elevul care nu are ocazia să afle și altceva în afara unui discurs oficial. Îndrăznesc să spun cu umor că manualul e un sol fertil și pentru exerciții de istorie contrafactuală: copii, v-ați gândit vreodată dacă lucrurile au stat și altfel față de ce citim în manual sau cum ar fi fost dacă erau și altfel decât scrie în manual?

Copiii vin la școală să afle și să învețe meșteșugul curiozității de a descoperi lumea. Acest lucru nu se poate realiza într-un climat care nu implică dezbaterea, contradicția, confruntarea. Pe alocuri vor fi și personaje mai abrazive, căci fără ele nu ne-am da seama cum arată lumea în armonie. Vor fi și voci mai baritonale despre care am fi surprinși că pot fi atenuate fără un dozaj suplimentar, ci din contră. Lucrurilor nu trebuie să le scape proporția, altfel ele devin nefolositoare sau chiar nocive. Școala educă și este utilă în măsura în care ne prezintă lumea, la o scară micro, dar cu asperitățile intrinseci. Cred că este contraproductiv să vorbim despre profesorul ideal de vreme ce ne dorim la catedră un om care să-i înțeleagă pe ceilalți tocmai pentru că are același sistem de a recepționa realitatea, nu un scut sau calități supraomenești. În al doilea rând, dacă vorbim despre profesorul ideal ar trebui să vorbim și despre elevul ideal, iar lucrul acesta e piatra funerară a educației de vreme ce împărțim copiii în ideali și ceilalți.

Și toate acestea pentru că de câteva zile, în spațiul public se poartă discuția generată de elevul Andrei Șelaru, că școala românească actuală te pregătește pentru trecut, că noțiunile sunt predate în școală fără să se explice și utilizarea lor practică și programa trebuie regândită. Sunt de acord că programa școlară trebuie să fie mereu în atenția celor care o compun și trebuie să răspundă în proporție utilă și realităților de astăzi. Dar până și alegerea șefului clasei presupune un exercițiu politic al democrației – iată utilizarea practică a unei noțiuni pe care o înveți în clasa a noua atunci când faci sistemul politic din Grecia Antică. Faptul că există voci puternice în Consiliul Elevilor se traduce prin libertate de exprimare, spirit de frondă uneori, respectarea drepturilor. În caz că nu v-ați gândit, umanitatea s-a luptat de-a lungul ei să le obțină, ele nu sunt un dat al anului 2020 sau nu au venit la pachet cu măsurile de relaxare din criza coronavirusului.

În programa școlară e loc de mai bine, dar cine dă sens și zvâc actului didactic rămâne profesorul: dispus sau nu să fie ca la carte sau ca la manual; cu răbdare și tact sau nu ca să demonteze mituri; fără așteptări nerealiste cum că orice încercare de a face sau a spune altceva va produce doar un ecou fericit.

_________________________________________________________________________________________________

Despre autor:

Roxana Rusin este profesor de istorie la Liceul Teoretic Nichita Stănescu din București.

Predau istorie de 5 ani aproape, iar dacă la început aveam revolta tânărului justițiar, acum încerc să capăt luciditatea maturității și să-mi antrenez simțul măsurii. Uneori îmi iese, alteori doar am vrut. E prematur să spun că am o carieră în domeniul acesta, dar cel puțin am văzut realitatea și din interior. Nu pornesc de la ideea că elevul trebuie să rețină de la mine doar conținuturile prevăzute de programă, ci că după ce ne-am întâlnit se mai gândește la ceea ce am vorbit; rezultatele se văd mai bine în timp. Am simțul umorului pentru că râsul ne-a cam rămas singura formă de protest în fața lucrurilor pe care oricum nu le putem schimba.

Foto: © Volodymyr Horyn | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu
  1. Nu știam că pentru a descoperi lumea (la școală) elevii trebuie să învețe meșteșugul curiozității… Am fost elev și nu am auzit așa ceva! ,,Meșteșugul curiozității” este o nouă disciplină sau un conținut al disciplinei istorie? Nu cred că există așa ceva în programa școlară la istorie…
    Se pare că a devenit o modă în rândul profesorilor de a expune diferite articole fără noimă, sau este pentru a vă etala talentul de narator?
    Mai-nainte se afirmă doamna de fizică, acum cea de istorie, apoi cine mai urmează?
    Nu mai avem alte preocupări decât să facem pe deștepții și interesanții în mass-media? Este necesar să ne dăm atâta importanță cu articole gen copy-paste (sau parțial reformulate) din metodică și legile educației naționale?
    Și de fapt cui îi era adresat acest articol? Profesorii sunt deja cunoscători iar elevii nu cred că sunt interesați de articol! Nu pare motivant!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Andreas Schleicher, OECD, despre decizia României privind începerea școlii: Descentralizarea e bună, dacă e întărită capacitatea locală / Plus: Când are loc următoarea evaluare PISA

Descentralizarea aleasă de autoritățile române pentru începutul noului an școlar este strategia potrivită, dar ca să funcționeze e vitală întărirea capacității locale, spune, pentru EduPedu.ro, Andreas Schleicher, șeful Directoratului pentru…
Vezi articolul