Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere ministrului Educației să emită un nou ordin prin care și elevii de clasa a V-a și cei de liceu din mediul rural să aibă dreptul la bursă

8.509 vizualizări
Ștefan Pălărie / Foto: USR-PLUS
Senatorul USR Ștefan Pălărie i-a cerut ministrului Educației să rectifice, printr-un nou ordin, eliminarea burselor de merit pentru elevii de clasele a V-a și pentru liceenii din mediul rural care învață în altă localitate decât cea de domiciliu: „Elevii de liceu din mediul rural și cei de clasa a V-a care își pierd bursele, sunt pur și simplu sacrificați pentru a se face economii la buget”, a spus senatorul din opoziție.
  • Ieri a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru care prevede noile criterii de acordare a burselor elevilor în anul școlar 2022-2023 și care prevede că liceenii din mediul rural care învață în altă localitate decât cea de domiciliului nu mai primesc bursa de 200 de lei, iar elevii de clasa a V-a nu mai au dreptul să primească bursa de merit care se acorda în semestrul II pe baza notelor din primul semestru pentru că structura anului școlar prevede acum 5 module, nu două semestre.
  • Amintim că, tot ieri, Avocatul Poporului a spus că prin eliminarea burselor sociale pentru liceenii care învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată”.

Senatorul USR Stefan Pălărie i-a cerut azi public ministrului Educației să rectifice situația pentru ca toți elevii să aibă acces la burse în mod echitabil:

„Astăzi elevii de liceu din rural și cei din clasa V-a își pierd bursele. Sunt pur și simplu sacrificați pentru a se face economii la buget. Din păcate, când nu știe ce să facă, domnul ministru Sorin Cîmpeanu pur și simplu taie ceva. Taie burse, taie transport, taie personalul din creșe, taie teze, taie semestre și așa mai departe. Guvernul nu are bani, ne-am dat seama deja de acest lucru, însă ceea ce este cu adevărat tragic este că nu a început să taie din risipa administrativă, ci a început să taie de la copii. Întreaga motivație ascunsă de neputința ministrului este legată de faptul de bani.

Vă solicit public, domnule Cîmpeanu, așa cum ați dat ordinul de ministru prin care ați stipulat criteriile de acordarea burselor, să mai dați un ordin de ministru prin care soarta copiilor din învățământul rural liceal să fie corectată și în felul acesta să fie salvată. Dacă sunteți cu adevărat un om care ține cu tot prețul interesul suprem al elevului și nu sunteți mai degrabă interesat de alte lucruri mărunte, cum ar fi plagiatorii, pentru că deja în parlament ne-am lămurit de acest lucru în ultimele două zile, am avut tot circotecă, un spectacol fantastic în care ne-am dat seama că pentru politicienii de la partidele de guvernare e mai importantă salvarea domnului Ciucă și altor politicieni cu acuzați de plagiate, decât în realitate soarta copiilor din România”, a precizat senatorul USR Ștefan Pălărie.


2 comments
  1. Nu cereți doar pt elevii de clasa a 5-a !!!!Ce faceți cu cei de clasa a 9-a???Iar le aplicați lovituri, după ce au fost repartizați în licee mai puțin dorite pt că ați eliminat clase și pt că nu ați suplimentat locuri?!!Și cei de clasa a 5-a dar și cei de clasa a9-a sa primească bursa de merit după media celui de-al doilea semestru din anul anterior!!Nu au suferit destul ???De ce sunt marginalizați??Ori au toți aceleași drepturi ,ori niciunul!!

  2. Bunica nevoita sa stea cu 2 nepoți în chirie, sa– ihraneasca, sa le asigure cele necesare unui trai cât se poate de decent( cărți, caiete, art. de igiena etcaD0miciliul e la 35 km de școală Naveta zilnica e imposibil! Ei au noroc de a avea o bunica de 77 de ani! Oare ei nu au nevoie de acea bursa care se acorda celor din rural!!????E grav ca Ministru nu are habar de Problemele celui.de la sat! Ba, sa știe ca talpa tarii tot satul este!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE: Înscrieri deschise până pe 26 mai / Tema pentru elevi și profesori este “vehicul eco-friendly” la Concursul Național 3DUTECH din acest an, aflat în calendarul Ministerului Educației (P)

3DUTECH a anunțat prelungirea termenului de înscriere în Concursul național de 3D design & printing pentru toți elevii și profesorii din România. Cele mai creative proiecte care vor aplica modelarea…
Vezi articolul

UPDATE Mama aflată în greva foamei de cinci zile, în fața Ministerului Educației, a fost internată la Spitalul Universitar, apoi a reluat protestul. Reacția părintelui față de răspunsul MEC: Este profund dezamăgitor ca o instituție obligată să aplice legea alege, în continuare, să o relativizeze / Îmi reprezint fiica, un copil aflat în sistemul public de educație, nu într-un experiment

La cinci zile de la declanșarea grevei foamei în fața Ministerului Educației și Cercetării, Oana Corina Rogojanu, mama unei eleve de clasa a XII-a de la Colegiul Național „Samuel von…
Vezi articolul

Profesorii vor avea parte de formare și sprijin de la specialiștii EFdeN și experții din mediul academic. Programul EFdeTeach a început la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București cu primul curs opțional de sustenabilitate pentru liceeni

„SustenAbilitate 2.0” este primul curs opțional dedicat elevilor de liceu care explorează în mod aplicat și inovator conceptele de sustenabilitate, potrivit celor de la EFdeN. Organizația anunță că la Colegiul…
Vezi articolul

DOCUMENT Școala după școală poate fi organizată în Biserică. A apărut procedura de organizare a Programului: cum pot fi plătiți profesorii

Procedura de organizare a Programului “Școala după Școală” a fost publicată de Inspectoratul școlar București. Fiecare școală trebuie să discute până în luna februarie, în Consiliul de Administraţie, dacă este…
Vezi articolul