Simion Hăncescu, FSLI: I-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate. Nu prezintă nicio miză, pentru că tariful nu este deloc motivant

25.337 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei / G4Media
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate”. Luni, 11 august, sindicatele din Învățământ au avut o întâlnire cu premierul Bolojan și cu ministrul Daniel David. De la 1 septembrie 2025, plata cu ora pentru profesori se va raporta la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, potrivit Legii Bolojan.
  • Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
  • Edupedu.ro a scris că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.

O oră în regim la plata cu ora are același statul ca o oră din norma de bază, deci nu face profesorul care are la plata cu ora altceva la clasă cu elevii. Nu face profesorul ora de 25 de minute, în loc de 50, și nu face materia 45% din cât prevede programa. În spatele fiecărei ore, fie că e din norma de bază, fie că e din norma de predare, stă un timp pentru pregătirea acelei ore. Plus că la acele ore la plata cu ora se dau și teste care trebuie corectate. Calculele arată că – și mă refer acum la toate țările normale – pentru fiecare oră de predare un profesor are nevoie de 2,2 până la 2,5 ore suplimentare”, a spus Simion Hăncescu.

Acesta a explicat de ce orele la plata cu ora nu vor mai fi luate nici de profesorii pensionari, nici de cei activi în sistemul de învățământ:

„I-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate. Nu vor fi luate nici de pensionari, pentru că să lucrezi o lună pentru un salariu redus cu 55%. Nu vor fi luate aceste ore nici de profesorii care sunt activi, mă refer la titulari sau suplinitori. Nu prezintă nicio miză, pentru că tariful nu este deloc motivant, dacă plătesc doar 45% din tariful orar pe care-l aveam până acum.”

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți Cornelia Popa Stavri, președinte la Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4, la DC Edu.

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor exista situații în care unii colegi – asta e valabil în toată țara – să nu mai accepte acele ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore”, a spus acesta la dezbaterea de marți, 5 august, organizată de Ministerul Educației și Cercetării

Informații de context

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”. „Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

De remarcat că în contextul prezentării acestei măsuri de reducere a sumei pentru plata cu ora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Citește și:
Cornelia Popa Stavri, FSLI: Domnul ministru nu înțelege că ne va costa foarte scump această diminuare a cuantumului plății cu ora, din punct de vedere a pregătirii elevului, dar și a calității propriu-zise a actului de predare-învățare-evaluare
Vor exista situații în care unii colegi nu vor mai accepta ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore, spune un profesor reprezentanților Ministerului Educației: Să fie regândită puțin situația plății cu ora, adică să nu se reducă la jumătate
Avem informații din școli că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora, spune liderul sindical Marius Nistor: În momentul în care o oră plătită în regim de plata cu ora este echivalentul orei unui zilier din România, este clar că ea nu mai prezintă niciun fel de interes
Nu știu cine va mai lua plata cu ora la 22 de lei, spune directoarea Violeta Estrella Bontilă: Cine dorește să muncească pe extrem de puțini bani? Este un efort intelectual foarte mare
Un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat – ANALIZĂ pe baza Legii Bolojan
OFICIAL Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
Directoarea Violeta Estrella Bontilă, despre creșterea normei didactice: Nu e ca și cum eu curăț cartofi încă 2 ore pe săptămână. Nu așa se pune problema, pentru că munca din spatele pregătirii unei lecții este total diferită


14 comments
  1. Vom începe școala în 8 septembrie , ne-am săturat de gargara sindicatelor. Demisia liderilor sindicali care ne-au vândut de fiecare data! Orele se vor lua se către cei care au rămas fără ore , de către suplinitori , de către titulari sau de către pensionari , nu o sa rămână ore fără candidați.
    Succes domnule ministru , avem încredere că veți face ceea ceea ce trebuie ! Repet și eu ce ați repetat de infinit de ori : sunt masuri de CRIZĂ nu de REFORMĂ! Așteptăm cu nerăbdare și reforma și legea salarizării !

  2. Da,toată lumea ia PO.Nu se gândesc la suplinitori că poate rămân fără post.Daca se poate PO,chiar așa mizerabil plătite,de ce nu s-ar putea 22 de ore,anul viitor? Unora nu le mai ajunge,cum erau mulți directori cu PO cat o normă,dar când dădeau încadrările in scoală ascundeau ore.O fac și acum pentru pilele lor.Sindicatele? Niște parveniți cu multi,multi bani

  3. Profesorii adevarati nu sunt motivati doar de bani. A se vedea cat primeste un asistent universitar pe ora. Cam jumatate. Si nu se compara niciodata pregatirea… Multi profesori din preuniversitar ( si nu doar preuniversitar) pierd efectiv timpul. Atata de multi obtin salarii fara sa faca nimic!

    1. Daaa?! Sunteți asistent universitar?! Probabil că dumneavoastră cunoașteți din interior problema, nu?!…

    2. Elisabeta,
      ai dreptate, draga!!

      „Profesorii adevarati nu-s motivati doar de bani!”
      „Profesorii adevarati” sunt motivati de munca prestata gratuit, voluntar, din toata inima si cu sarg, pana la sacrificiul personal si sacrificarea familiei.

      Pe dvs, ELISABETA, CE VA MOTIVEAZA??
      Am banuiala ca NU LUCRATI in invatamant. Dar lucrati? Unde, in ce domeniu si DE CE?? Pt salariu decent sau „pe nasturi”?

  4. Sunt mulțumit de reacția sindicatelor, ce e drept tardivă.
    Vom vedea cum se va continua începând cu 8 septembrie.
    Strângerea de semnături pentru inițiativa legislativă de anulare a Legii bolojan este printre cele mai inspirate acțiuni.

    1. O reactie a unui LIDER SINDICAL, reactie care inseamna FOARTE FOARTE PUTIN si vine EXTREM DE TARZIU!!

      GREVA GENERALA!!

      DDavid DEMISIA!

  5. Nu știu de ce am impresia că iar se face grevă de plictiseală, așa că tot este vacanță și profesorii sunt în concediu.
    Sindicaliștilor! important este ce decizii veți lua începând cu 8 septembrie, abia atunci vedem de partea cui sunteți.
    Gargară de la voi am mai auzit, vrem fapte!

  6. Stați liniștit! Nu vor lipsi doritori să ia ore la plata cu ora. De fapt, exact asta se întâmplă: când s-a anunțat scăderea remunerației, pe grupul liceului unde sunt director toți profesorii se declarau revoltați, băteau cu pumnul în masă și spuneau că „nu mai iau ore în plus”. Numai că, după ce a apărut procedura și cererea pentru PCO, brusc aproape toată lumea mă caută în privat să îi ajut să completeze cererea și să-și facă dosarul. Aceasta e realitatea: multă vorbă, puțină verticalitate.

    Să fim sinceri: la liceele tehnologice, unde sunt foarte sute de ore libere la specialități precum estetică, alimentație publică, comerț, contabilitate sau mecanică, instalatori, tâmplărie, protecția mediului, mereu se găsesc profesori care să le ia la plata cu ora. Declarativ, refuză și par revoltați, dar când vine vorba să piardă bani, își schimbă tonul imediat.

    În schimb nu vin aproape deloc profesori din afara sistemului, e criză mare de profesori, de ingineri, de economiști și de maiștrii instructori.

    Problema e și mai gravă: foarte mulți dintre colegii mei nu sunt în stare să completeze o simplă cerere sau să își facă singuri un dosar. Ajung să caute direct conducerea școlii să-i „salveze”. Acesta este nivelul la care am ajuns în multe licee tehnologice: oameni care nu dau dovadă de minimă autonomie birocratică, dar care se plâng permanent de sistem.

    Iar peste toate, sindicatele tac. Au trădat profesorii și, în loc să organizeze grevă generală sau măcar să strângă semnături, mimează proteste ridicole cu 20-30 de oameni „de ochii lumii”. Este clar că nu vor să deranjeze puterea, iar profesorii sunt lăsați să se descurce fiecare cum poate.

    Nu doar că nu va exista criză de profesori la plata cu ora, dar întregul sistem continuă să funcționeze pe un amestec toxic de ipocrizie, frică și resemnare, întreținut și validat de sindicatele care ar fi trebuit să apere interesele oamenilor.

    1. Daca nu iau ore la PcO si raman, poate se gandeste onor guvernul cu o wlta ordonanta sa le imparta gratis si va cresre norma cu inca 2 sau 4 ore si atunci se vor ,,buluci,, dnii profesori sa le ia ca sa-si completeze norma.

      1. nu este adevărat…in toate școlile din Galați profesorii au făcut cereri pentru plata cu ora…liderii de sindicat de la centru sunt rupți de realitate….lupta lor sindicală este de fațadă…vor doar beneficii…ce se întâmplă cu cotizațiile membrilor de sindicat?…in buzunarele cui intră…n am văzut sa fi construit vreo grădinița sau vrei spital…nici măcar o casa de odihna pentru profesorii pensionari ajunși în situații dificile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii și manualele fac ca predarea să fie încărcată la gimnaziu, nu programa, spune Ligia Deca: Aici trebuie să intervenim, colaborativ în primul rând, adică în cancelarii

Profesorii sunt responsabili pentru predarea încărcată de la gimnaziu, la fel și modul în care sunt concepute manualele, a declarat Ligia Deca într-un interviu pentru stiripesurse.ro. Ministrul a explicat că…
Vezi articolul

Alexandru Nicolae, membru al grupului de lucru pentru programa de Limba și literatura Română: Profesorul este fundamental în cunoașterea elevilor săi, pentru că stă relativ mult cu elevii săi în sala de clasă. Dascălii buni se îndepărtează de manual și propun selecții proprii în antrenarea elevilor / Nu înseamnă că toată responsabilitatea e a profesorilor, spune coordonatoarea, Oana Fotache Dubălaru

Profesorii de Limba și literatura română trebuie să își cunoască elevii și să propună opere literare pe gustul acestora din afara programei, a declarat Alexandru Nicolae, cercetător la Institutul de…
Vezi articolul
Leonard Azamfirei

Rectorul Universității de Medicină din Târgu Mureș, senatorul PSD Azamfirei: Este nevoie de o probă unică de Limba și literatură română, independentă de celelalte probe, pentru toți elevii de liceu

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, senator PSD, consideră că la examenul de Bacalaureat este nevoie de o probă…
Vezi articolul