Sindicatele învățătorilor din Franța, apel la grevă în a doua săptămână de școală, după ce Ministerul Educației a decis ca toți copiii de ciclu primar să dea Evaluări Naționale: „O modalitate de a controla profesorii, fără a ține cont de specificul fiecărei clase”

861 de vizualizări
Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com
Sindicatele învățătorilor din Franța au făcut apel la grevă în a doua săptămână de cursuri, ca protest după ce Ministerul Educației a decis ca toți copiii de la Clasa pregătitoare la clasa a IV-a să dea Evaluări Naționale, generalizând aceste testări naționale la tot ciclul primar, notează Actu.fr.

Profesorii de învățământ primar au fost chemați la protest după ce ministra demisionară a Educației, Nicole Belloubet, a anunțat înainte să înceapă cursurile pe 2 septembrie că toți elevii din ciclul primar vor da, cel puțin în 2025, Evaluările Naționale. Până de curând, evaluările naționale în Franța se administrau la ciclul primar doar la clasa pregătitoare, CE1 (clasa I) și CM1 (clasa a III-a – introduse din 2023)

„Evaluările Naționale vor fi generalizate la școala primară – toți copiii vor avea testări, introducem deci și la clasa a II-a și la clasa a IV-a. Sunt instrumente prețioase pentru profesori căci completează testele profesorilor de la clasă. Ca toți elevii să progreseze trebuie să cunoaștem precis ce au achiziționat și nevoile lor și să punem în aplicare pedagogii diferențiate”, a anunțat Nicole Belloubet în conferința de presă transmisă LIVE TEXT de Edupedu.ro luni, 2 septembrie.

  • Ministra demisionară a continuat în discursul său tradițional: „Evaluările sunt prețioase, din nou, pentru că rezultatele vor fi analizate și întoarse către profesori ca să se adapteze realității elevilor lor, să-i cunoască mai bine, să-și adapteze tacticile pedagogice mai bine la copii”.

Sindicatul SNUipp, care adună 160.000 de membri profesori de ciclu primar, a făcut în pragul anului școlar apel la profesori să nu administreze testările. Săptămâna aceasta, sindicatele din Educația franceză au emis un comunicat în care au menționat că evaluările la toate clasele de ciclu primar reprezintă „o modalitate de a controla profesorii, fără a ține cont de specificul fiecărei clase”.

„Multiple cercetări în științele educației au arătat că cele mai benefice evaluări pentru elevi sunt cele administrate de profesorii sau profesoarele elevilor, pe care le construiesc ei înșiși sau ele însele în clasă. Evaluările construite de Minister, din contră, sunt departe de practicile de la clasă și provoacă un efect de stigmat asupra elevilor”, scrie în comunicatul FSU-SNUippp, semnat și de CGT Education și de sindicatul Sud Solidaires, pe care îl publicăm mai jos.

În Franța, Evaluări naționale mai dau și elevii de clasa a V-a și a IX-a (care este mai mult un test de orientare). Din septembrie 2023, Franța a extins Evaluările naționale anuale și la clasa a VII-a. În plus, și elevii de clasa a VI-a și a VIII-a vor avea evaluări naționale în anul școlar 2024-2025, pentru școlile care s-au înscris voluntar la o simulare a implementării.

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Evaluări Naționale la toate clasele primare, din septembrie, au fost anunțate de ministra Educației din Franța: Rezultatele vor fi întoarse către profesori ca să-și adapteze tacticile pedagogice mai bine la copii
VIDEO Ministra demisionară a Educației din Franța anunță măsurile pentru noul an școlar: Rescriem programele școlare la Franceză și Matematică pentru grădiniță și clase primare / Pilotăm în 200 de școli interzicerea telefoanelor pentru elevi

2 comments
  1. Este de înțeles de ce profesorii din Franța sunt îngrijorați de implementarea Evaluărilor Naționale la toate clasele de ciclu primar. Mă întreb, oare această măsură chiar aduce beneficii reale pentru elevi și profesori? Sau, așa cum sugerează sindicatele, evaluările naționale nu țin cont de specificul fiecărei clase și reprezintă mai mult o formă de control? Ar trebui să ne gândim cum putem adapta metodele de evaluare astfel încât să sprijine nevoile individuale ale fiecărui elev și profesor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Două tabele și 43 de rânduri fără citare – plagiatul lui Mircea Geoană în teza de doctorat, stabilit de Comisia de etică a ASE București – DOCUMENT / „Având în vedere procentul redus de plagiat constatat în cuprinsul tezei de doctorat (…) nu se impune luarea unor măsuri legale”

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a plagiat două tabele și are 43 de rânduri fără citare în teza de doctorat publicată acum 19 ani după studiile doctorale de la…
Vezi articolul

Procedura de gestionare a cazurilor de violență, doar pe hârtie, într-o școală din Teleorman: inspectoratul școlar a început o anchetă la aproape o săptămână după ce un elev a fost rănit la cap, îmbrâncit de un coleg / Tatăl victimei nu a fost contactat de școală nici până acum

Pe 2 octombrie un elev de gimnaziu de la Școala Gimnazială Siliștea, din județul Teleorman a fost rănit la cap după ce un coleg l-a îmbrâncit, scrie TotalImpact.ro. Tatăl elevului…
Vezi articolul