Sindicatele profesorilor se întâlnesc cu premierul Nicolae Ciucă, înainte de ședința de Guvern 

6.817 vizualizări
Foto: gov.ro
Sindicatele din Educație se întâlnesc cu premierul Ciucă, pentru a da răspunsul cadrelor didactice în privința grevei generale. Aseară, sindicatele și-au întrebat oamenii din teritoriu dacă propunerile acceptate de Guvern, la solicitarea lor, sunt acceptabile, în așa fel încât greva generală să fie închisă. Potrivit agendei premierului, la ora 9 sunt programate consultări cu reprezentanții sindicatelor din Educație. Ședința de Guvern începe la ora 10.

Guvernul ar fi acceptat o propunere a sindicatelor care conține o promisiune de majorare a salariilor pentru anul următor, cu 50% din diferența între salariul actual și cel care va fi în noua grilă a noii legi a salarizării unitare. „Condiția este de a fi mâine la ora 9 la Guvern pentru a anunța încheierea conflictului”, scrie unul din liderii sindicali în mesajul transmis.

Amintim că sâmbătă profesorii și angajații din Educație au respins oferta de vineri, 9 iunie, a Guvernului, făcută în a 12-a zi de grevă generală. Pe baza unui referendum făcut cu membrii de sindicat aflați în grevă, cele două federații au decis să respingă ultima propunere a Executivului, cea prin care angajații ar fi urmat să primească câte 1.500 lei net în luna octombrie și o creștere salarială cu 45% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă inclusă în viitoarea lege a salarizării.

Vineri, 9 iunie, peste 12.000 de profesori și de angajați din educație au protestat în București. În acel timp, liderii de sindicat Simion Hăncescu (FSLI) și Marius Nistor (FSE ”Spiru Haret”) au fost la negocieri cu reprezentanții Executivului. După întâlnirea de la Palatul Victoria, Hăncescu a spus că Guvernul nu poate acorda creșterile salariale solicitate și a explicat ce a oferit instituția:

  • o primă de 1.500 de lei net, anuală, cu acordare din fonduri europene, în perioada 2023-2027, în luna octombrie
  • o creștere cu 45% din diferența între actualul salariu, mărit și el după ordonanța de urgență 53 adoptată de Guvern cu forța cu câteva sute de lei, și salariul prevăzut în grila care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie, cea inclusă în viitoarea lege a salarizării unitare.


15 comments
  1. Cine l-a mandatat pe universitarul HADAR sa reprezinte inv. preuniv . in cazul negocierii intre prof. si guvern El tradeaza miscarea sindicala prin aceasta hotie cu acordarea de sume fixe si nu procent de 25% .Domnii lideri de sindicat la nivel national Nistor si Hancescu sa nu-i permita lui Hadar sa reprezinte sindicatul inv. preuniv. Hadar cu aceasta marsavie se ocupa si la PENSII sa faca numeroase calcule in dezavantajul oamenilor facand economii pentru Guvern .La prima vedere ar ajuta prof. debutanti dar nu este asa ,se creeaza o degringolada in grila incat salariile se incaleca unele pe altele . Toti prof. inclusiv debutantii au nevoie de o dezv. a carierei pana la pensie. Etapele urmatoare debutantilor nu trebuie sa fie in HAOS.

  2. Toată lumea vrea un salariu care să ofere un trai decent, indiferent că se lucrează la stat sau în mediul privat. Mi se pare nedrept însă, ca la stat, să se stabilească prin lege pentru un începător un salariu mediu, pe când la privat începătorul să primească un salariu minim. În urma unei negocieri, nimeni nu primește tot ceea ce își dorește, asta este ideea negocierii. Nu cred că se negociază în situația de față, se impun condiții, cu examenele care stau să bată la ușă și am putea să nu ne mai prefacem că nu știm de ce greva nu a fost declanșată în oricare lună a anului.

    1. Un debutant în învățământ are cel puțin licență. Mai nou va trebui să aibă și master didactic.

      Un debutant în orice altă ramură poate fi încadrat ca necalificat.

      Chiar credeți că există întotdeauna o echivalență? Pentru a lucra pe șantier n-ai nevoie nici de liceu, dar salariul minim de încadrare e de 3000 de lei iar muncitorii respectivi sunt scutiți de impozit. Pentru învățământ sunt alte reguli. Toată stima pentru cei care fac muncile grele, fizice, dar există diferențe și ele trebuie recunoscute.

      1. Credeți că doar debutanții din învățământ au cel puțin licenta? Sa știți ca și în mediul privat lucrează oameni care au studii de licenta si master și care sunt plătiți cu minimul pe economie ca debutanti.
        Cum adică în debutant în orice ramura poate sa fie încadrat ca necalificat?
        Munca unui inginer a unui economist sau a unui jurist este munca necalificata care poate fi plătită cu salariul minim pe economie? Cu ce sunt mai prejos decât debutanții di învățământ?
        Ar trebui ca mediul privat sa intre în greva fiscala, sa nu mai plăteasca taxe și impozite!

        1. Bună ziua!
          Fiecare meserie are diferențe nu doar dpdv al studiilor, ci și din privința obiectului, materialului cu care se lucrează. Nu poți compara munca cu acte, piese, scule, care desigur necesită pricepere, studii, și munca cu copiii, care trebuie formați, educați. Rolul profesorului este atât de educator cât și de părinte, psiholog, etc. O piesă se repară sau se face alta cu anumite costuri, un document greșit se reface sau plătești, dar viitorul copiilor educați greșit nu-l mai poți schimba, copilul nu-l poți repara sau schimba.
          Sigur, avem noi în sânge problema caprei vecinului, din cauza sărăciei. Toți ar trebui să ne ridicăm, să ne susținem, pentru a nu mai fi bătaia de joc a politicii. Trebuie să ridicăm nivelul de trai la fel ca în vest.

  3. Eugen,susțin această abordare.Salarii mari ,dar și responsabilități și evaluări clare ale profesorilor.Numai schimbând învățământul din temelii ,Romania mai are o șansă să se dezvolte ,dacă nu ajungem sigur sclavii Europei.Jos politicienii corupți!

  4. Sustin greva si cred ca ar trebui sa se dubleze salariile cadrelor didactice cu condiția ca aceștia sa stea 8 ore/zi in scoala la dispoziția elevului (asa se va reduce si dependenta bolnavicioasa a acestei tari de pregătirile individuale), timp in care profesorii pot sa se ocupe si de pregătirea lor profesionala. Programul trebuie sa fie valabil si in timpul vacantelor cand elevii vor putea merge la scoala pentru activitati.

    1. De acord! Ca prof. pot spune că anual i-am chemat în vacanțe pe elevi câteva zile, pe grupe de nivel, pentru pregătire suplimentară, dar puțini au venit (în vacanța de vară mai deloc, câțiva in ianuarie și la începutul lui septembrie). Mai durează până ce elevii și părinții vor vedea altfel școala… În plus, e nevoie de cantine și o masă caldă/zi.

    2. Este corect ce spuneți. Ar trebui să stăm 8 ore la școală să ne facem treaba, nu acasă. Pentru asta, însă, avem nevoie de spațiu și de materiale, inclusiv de calculatoare, că nimic nu se mai face cu pixul pe hârtie. Adică nu putem aloca 2% din PIB educației.
      Mai e mult până când populația va pune preț pe educație. Eu stau la școală 8 ore, dar tare mi-e teamă că nu mă caută niciun elev. În niciun caz cei care au nevoie, care nu vin nici la orele de curs.

    3. Aveți copii și vreți să îi trimiteți 8 ore de acasă? Vreți să îi expediați la școală și în timpul vacanței? 🙄 Nicio problemă, există școli și grădinițe cu program prelungit, există after school, contra cost, desigur!

      1. Vacanța de vară e foarte lungă în România – pentru un elev care nu e în anii terminali și nu are examene, vacanța durează 3 luni (pentru profesori mai puțin!). S-ar putea desfășura diverse activități la școală cu o parte dintre profesori, anume cu cei care sunt în activitate, pe rând. În țările civilizate ies la muzee, în natură (parcuri), la teatru/cinema/Zoo/expoziții etc. Am văzut în unele orașe europene cum elevii (mulți de grădiniță și clase primare, dar și de gimnaziu sau liceu) se deplasează împreună cu profesorii lor cu metroul sau tramvaiul. Parcurile sunt pline de copii veniți la iarbă verde. Nu e nevoie ca vara să se facă lecții propriu-zise, ci alte tipuri de activități, utile și relaxante pentru copii. Aspectul principal este că la noi nu prea vor fi prezenți elevi dacă îi chemi în vacanța de vară, dar în alte țări vin pentru că acele săptămâni de vară fac parte din anul școlar.

  5. Bună ziua! Cu competențele ce se întâmplă? Se aprobă acel ordin de ministru prin care se vor echivala?

  6. Obligatoriu OUG! Nu acceptăm vorbe goale! Până se va publica OUG în MO și până va fi validă vor trece 3 zile, deci rămânem în GREVĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ghid Practic pentru Profesori – Combaterea Discriminării în Clasă, lansat de CNCD / Cum descoperim cazurile de bullying? Exemple de traume care trebuie să atragă atenția cadrelor didactice și sfaturi pentru implicarea părinților

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de…
Vezi articolul

Programele Naționale „Vouchere culturale pentru elevi“, cu o valoare de 250 de lei, și „O carte pentru fiecare elev”, prevăzute în Legea Educației dar amânate deja de 2 ani, sunt exclusiv responsabilitatea Ministerului Educației, spune directorul Asociației Editorilor din România / Mihai Mitrică: Există modele care funcționează în Franța, Republica Moldova sau Italia

Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România, atrage atenția că Programele Naționale „Vouchere culturale pentru elevi”, cu o valoare de 250 de lei, și „O carte pentru fiecare elev”, prevăzute…
Vezi articolul

Ce pot solicita de la școli părinții elevilor care învață în clădiri vechi, pentru a afla dacă sunt în siguranță copiii lor – sfaturi de la Federația Părinților și Aparținătorilor Legali și cinci asociații ale elevilor / Organizațiile condamnă „indolența repetată“ a autorităților după cazul Odorheiu Secuiesc

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (FEPAL) și Asociațiile Elevilor din Constanța, Timișoara, București și Ilfov, Vâlcea, Maramureș „condamnă ferm autoritățile publice locale și centrale pentru indolența repetată și și lipsa…
Vezi articolul