SNSPA anunță formarea consorțiului Universitatea Europeană de Științe Sociale, împreună cu universități din Franța, Germania, Ungaria, Italia și Suedia

754 de vizualizări
SNSPA / Foto: snspa.ro
SNSPA formează consorțiul numit Universitatea Europeană de Științe Sociale, alături de șapte universități din Franța, Germania, Ungaria, Italia și Suedia, anunță instituția de învățământ superior. Aceasta este a treia universitate din România care intră în componența unui consorțiu european, după ce Comisia Europeană a decis să finanțeze cu câte 5 milioane de euro 12 consorții care să formeze tot atâtea universități europene.
Universitățile europene care formează împreună cu SNSPA consorțiul CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale:
  • Universitatea Bocconi – Italia
  • Universitatea Central Europeană – Ungaria
  • Institutul European Universitar – Organizație europeană interguvernamentală
  • Hertie School of Governance – Germania
  • Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) – România
  • Sciences Po – Franța
  • Școala de Economie din Stockholm – Suedia

SNSPA anunță că cele 7 universități “s-au aliat sub numele ‘CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale’, pentru a deveni una dintre universitățile-pilot europene în prima rundă a aplicațiilor pentru Erasmus+ în februarie 2019”.

Președintele francez este cel care a lansat ideea universităților europene care să se formeze prin crearea de consorții, iar în prezent este vorba despre o politică europeană.

SNSPA a depus la Comisia Europeană cererea de finanțare a acestui consorțiu, iar decizia este așteptată până cel târziu în octombrie 2019. Executivul european a anunțat că va finanța 12 consorții; fiecare proiect de formare a unei universități europene este în valoare de 6 milioane de euro, dintre care 5 milioane finanțare europeană și 1 milion de la membrii consorțiului.

Cei șapte președinți sau rectori ai universităților din consorțiu sunt citați cu următoarea declarație comună, în comunicatul SNSPA: „În calitate de universități europene cu cele mai bune rezultate în domeniul științelor sociale, suntem unite într-o misiune unică: să educăm viitoarea generație de profesioniști implicați în toate sectoarele societății, ale căror minți sunt concentrate pe soluționarea celor mai presante probleme ale lumii și care sunt conduse de valori ale democrației, respectului și implicării civice”.

“CIVICA își propune să unească cele șapte universități de top în științele sociale, umaniste, în managementul afacerilor și politici publice, pentru a forma un campus interuniversitar european, care va uni predarea cu învățarea, cercetarea cu inovația și societatea în ansamblul său, dincolo de granițele culturale, lingvistice și naționale. Această rețea de universități va conecta 38.000 de studenți, 7.000 de cadre didactice și 3.000 de angajați din personalul administrativ. Din CIVICA va face parte și London School of Economics, în calitate de partener asociat”, se arată în comunicat.

Amintim că Universitatea Central Europeană, înființată la Budapesta de miliardarul american George Soros, a anunțat că își mută cursurile la Viena, începând cu anul universitar 2019-2020. Detalii aici

  • Și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a devenit membră a unui consorțiu universitar european, format din Universitatea din Lille (Franța), Universitatea din Malmö (Suedia), Universitatea Mykolas Romeris din Vilnius (Lituania), Universitatea din Minho (Portugalia), Universitatea Roma Tre (Italia) și Universitatea din Wrocław (Polonia). Detalii aici
  • Universitatea din București este prima care a anunțat formarea unui consorțiu european, alături de Universitatea Aix Marseille (Franța), Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia) și de Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania). Detalii aici

Citește și:

 

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Bolojan, discurs în apărarea ministrului Educației, la moțiunea contra lui Daniel David: Aceste măsuri au fost propuse în Educație nu de către ministru, ci de către o coaliție, ca să facă sistemul mai eficient, dar nu asta este reforma. Nu se va mai preda 16 sau 18 ore pe săptămână, ci 20. O țară care trăiește pe datorie vreți să rămână cu normele de predare cele mai de jos sau să le punem la un nivel decent?

Premierul Ilie Bolojan a venit astăzi în Plenul Senatului, unde a luat cuvântul înainte de votul la moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Educației, Daniel David. „Aceste măsuri au…
Vezi articolul

Nicușor Dan: Sunt de acord cu ministrul educației că rata de analfabetism funcțional e problemă de securitate națională / Nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă. Trebuie să stimulăm cu bani profesioniștii să se ducă în zona rurală și în orașele mici

Candidatul independent la prezidențiale Nicușor Dan a declarat în cadrul dezbaterii televizate transmise de Digi 24 luni seara că „nu se pune problema ca salariile profesorilor să scadă“. La dezbatere…
Vezi articolul

FOTO A treia zi de proteste în fața Ministerului Educației. Decanul Cristian Preda și-a șters numele de pe o carte a sa și l-a trecut autor pe Sorin Cîmpeanu: Chimiștii făceau cercetări și le semna Elena Ceaușescu. Pare că dl Cîmpeanu repetă acest model și am zis să-l ajutăm

A treia zi de proteste a început în fața Ministerului Educației, după ce ancheta jurnalistei Emilia Șercan a arătat că Sorin Cîmpeanu a plagiat un curs universitar și acum încearcă…
Vezi articolul