Sorin Costreie, consilierul pe educație al președintelui Nicușor Dan: Trebuie să vină o propunere clară de ministru al Educației de la domnul premier / Ar trebui în următoarele zile, până la sfârșitul lunii să avem un ministru

1.344 de vizualizări
Sorin Costreie / Foto: Facebook.com - Universitatea din București
Sorin Costreie / Foto: Facebook.com – Universitatea din București
Consilierul prezidențial pentru educație și cercetare, Sorin Costreie, spune că „ar trebui în următoarele zile, până la sfârșitul lunii să avem un ministru pentru că e nevoie să avem o figură să își asume împingerea reformelor și a tot ce trebuie făcut în sistem”. La aproape 3 săptămâni de la demisia anunțată de ministrul educației și cercetării Daniel David, Guvernul Bolojan nu a înaintat niciun nume pentru a prelua conducerea portofoliului care a aplicat angajaților săi cele mai mari reduceri bugetare pentru a combate deficitul.

Într-o intervenție pentru Observator, consilierul pe educație și cercetare al președintelui Nicușor Dan, Sorin Costreie, a declarat că „demisia [ministrului Daniel David – N.Red.] nu a fost contrasemnată de președinte, știți că numirile și «deznumirile» trebuie semnate de președinte”.

În clipa în care guvernul propune [un nou ministru al Educației și Cercetării] și e în acord cu președinția, se poate și într-o zi – două maxim. Dar, repet: trebuie să vină o propunere clară de la domnul premier”, a declarat Sorin Costreie, consilier prezidenţial, pentru Observator.

Costreie a reiterat că susține ideea de a despărți Ministerul Educației și Cercetării în două ministere distincte: unul al educației care să se ocupe de învățământul preuniversitar (de tot ceea ce ține de creșe, grădinițe, școli primare, gimnaziale, liceale, postliceale) și un minister al învățământului universitar și al cercetării. „Se poate ajunge la o formula de compromis – ministru și ministru delegat. Noi avem două legi [referire la legea învățământului preuniverstar (legea nr. 198/2023) și legea învățământului universitar (legea nr. 199/2023) – ambele realizate în mandatul Iohannis-Deca – N.Red.]. Sunt lumi diferite, cu practici diferite, dacă îți vine cineva din preuniversitar nu are cum să știe bine universitarul și invers”, a declarat Sorin Costreie, consilier prezidențial, pentru postul de televiziune Antena 1.

De precizat însă că înființarea unui nou minister sau a portofoliului de ministru delegat înseamnă modificarea structurii guvernului și presupune ca premierul Ilie Bolojan să vină cu noul Executiv la vot în Parlament. Înseamnă, de asemenea, costuri suplimentare, în contextul în care Guvernul condus de Bolojan a anunțat că va continua și în 2026 tăieri de cheltuielile în învățământ, în cel universitar de data aceasta, pentru a combate deficiul bugetar.

Informații de background

Daniel David a anunțat public în 22 decembrie 2025 că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării și a afirmat că demisia sa a fost înregistrată la cabinetul premierului Ilie Bolojan. Ulterior, a publicat un mesaj intitulat „Mesaj la sfârșit de mandat”, în care vorbește explicit despre încheierea mandatului său. Cu toate acestea, Guvernul nu a constatat oficial demisia acestuia și nu a transmis nici către Administrația Prezidențială propunerea de declarare a vacantării funcției.

Codul administrativ este clar în privința efectelor demisiei. Articolul 42 prevede că „funcția de membru al Guvernului încetează (…) prin demisie”. Articolul 45 stabilește că „demisia din funcția de membru al Guvernului se anunță public, se prezintă în scris prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii”. Cu alte cuvinte, chiar și în ipoteza în care prim-ministrul ar amâna luarea la cunoștință, legea stabilește un termen maxim după care demisia produce efecte prin ea însăși. În cazul de față, 15 zile de la data depunerii au trecut pe 6 ianuarie 2026.

În paralel, Codul administrativ obligă prim-ministrul să acționeze într-un termen clar. Articolul 43 alin. (2) prevede că „prim-ministrul îi transmite Președintelui României propunerea de constatare a vacanței funcției în termen de 5 zile de la data la care intervine un caz de încetare a funcției de membru al Guvernului”. Acest termen a fost depășit demult și problema este în curtea Executivului, însă neîndeplinirea obligației de către Guvern nu suspendă efectele demisiei și nu prelungește mandatul ministrului.

Citește și:
Guvernul nu a constatat oficial demisia lui Daniel David, la peste o săptămână de la anunțul public / Educația încheie anul fără ministru sau interimar
SURSE Luciana Antoci este una dintre variantele de lucru pentru portofoliul de ministru al Educației, după demisia lui David / Profesoară de română și fost inspector școlar județean la Iași, Antoci este consilier de stat la cancelaria premierului Bolojan
Reacție dură a consilierei de stat la Cancelaria premierului, Luciana Antoci, la programa de română de liceu pusă în dezbatere de Minister: Pare croită pe orizontul de nevoi al studenților din anul întâi de la Facultatea de litere / Mă alătur vocilor care pledează pentru o programă modernă, vie, flexibilă
Cine este Marilen Pirtea, rectorul-parlamentar în discuții pentru a deveni ministru al Educației și Cercetării, după demisia lui Daniel David
Ilie Bolojan, despre viitorul ministru al Educației: Propunerea Marilen Pirtea nu este bătută-n cuie. Analizăm variantele pe care le avem și în ianuarie vom veni cu o propunere
VIDEO Premierul Ilie Bolojan: Avem o decuplare totală a sistemului de învăţământ de ceea ce înseamnă realitatea noastră economică. A fost o involuție în acești ani. Universitățile au mers pe ideea unui număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii de la bugetul de stat nu ţin de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora
DOCUMENT Suspendarea cursurilor în 103 școli a fost decisă printr-un ordin de ministru emis pe 8 ianuarie în numele ministrului Daniel David, deși acesta își dăduse demisia cu 17 zile înainte
Evaluarea institutelor de cercetare în vederea integrării și comasării lor se va încheia în vara anului 2026, spune președintele Autorității pentru Cercetare, Andrei Alexandru, într-un raport de activitate publicat după demisia ministrului Daniel David / Alți doi ani sunt prevăzuți, apoi, pentru comasarea efectivă
Ilie Bolojan cere condiționarea finanțării universităților de numărul de absolvenți angajați în economia reală în domeniul absolvit: Cred că ar trebui să deranjăm puțin universitățile, să le facem mai antreprenoriale
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, replică la Ilie Bolojan care cere universități „mai antreprenoriale”: Universitatea Harvard nu este o universitate antreprenorială, nici UBB
Educația și dezvoltarea IT: Oradea provoacă Clujul și anunță burse pentru elevii de la Mate-info și studenții informaticieni
OFICIAL Daniel David confirmă că și-a dat demisia: Astăzi i-am solicitat premierului eliberarea mea din funcția de ministru al Educației și Cercetării, prin depunerea demisiei la cabinetul acestuia. Recent am primit confirmarea
SURSE Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele elevilor de la liceele militare ar urma să fie plătite de Ministerul Apărării Naționale / Ministerul Educației vrea să modifice legea învățământului preuniversitar pentru a debloca plata – proiect

Pentru a debloca plata burselor pentru elevii din liceele militare, Ministerul Educației vrea să modifice prevederile art. 42 din legea învățământului preuniversitar, iar finanțarea burselor ar fi urma să fie…
Vezi articolul

Concurs organizat de Tetra Pak și Edupedu

Elevii schimbă jocul: CartON! Concurs cu premii de 20.000 de euro pentru școli, profesori și elevi. Câștigătorii vor fi anunțați până pe 7 aprilie – update

Toți elevii din România sunt invitați să inspire schimbarea prin concursul „Elevii schimbă jocul: CartON!”. Organizat de Tetra Pak România în parteneriat cu Edupedu, concursul vrea să exploreze creativitatea generației…
Vezi articolul

UPDATE Ghidul profesorului evaluator pentru examenele din 2025 conține explicații despre situațiile în care punctajul profesorilor corectori diferă la subiecte de tip „grilă” și explicațiile pentru reevaluarea lucrărilor – document

Ghidul profesorului evaluator a fost retrimis în școli, după ce inițial comisiile pentru examene au primit o variantă veche. Edupedu.ro a semnalat faptul că în varianta trimisă la finalul săptămânii…
Vezi articolul