Subiectele la Matematică și Științele naturii – Evaluarea Națională de clasa a VI-a. Elevii au avut de desenat, printre altele, schema circuitului electric al unei lanterne

92.997 de vizualizări
Elevii de clasa a VI-a au susținut miercuri, 29 mai, proba de Matematică și Științe ale naturii din cadrul Evaluării Naționale. Durata alocată rezolvării a fost de 60 de minute pentru fiecare test administrat (EN VI). 

Testul nr. 1 – Matematică și Științe ale naturii

Testul nr. 2 – Matematică și Științe ale naturii

Informații de context despre Evaluarea Națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

În anul școlar 2022-2023, Evaluarea națională pentru elevii de clasa a VI-a nu s-a mai organizat în anul școlar, potrivit ordonanței de urgență nr. 56 din 11 iunie 2023.

Inițial, examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai, însă au fost amânate în contextul grevei angajaților din Învățământ. Pe 30 mai, Ministerul Educației anunța că probele vor avea loc în zilele de 12 și 13 iunie, fiind publicat și un ordin în Monitorul Oficial.

Pe 15 noiembrie 2023, între orele 9-12, toate școlile care au clase primare și gimnaziale ar fi trebuit să testeze o aplicație dezvoltată de Centrul Național de Evaluare și Politici în Educație, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

Conform surselor Edupedu.ro, testarea aplicației Ministerului Educației în toate școlile cu clase primare și gimnaziale, pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, nu s-a mai ținut miercuri, 15 noiembrie, din cauza unor probleme tehnice.


2 comments
  1. care poate oase roade care nu nici carne cruda . ce vreti sa fie toate degetele egale? mai trebuie sa dea si careva cu matura .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 300 de monitorizări ale școlilor din București, decise de inspectoratul școlar. În toate, media elevilor de clasa a VIII-a la simularea Evaluării Naționale a fost sub 7, pe una sau ambele discipline – Raport

Inspectoratul școlar al Municipiului București a decis monitorizarea a 294 de școli care „au obținut performanțe scăzute la simularea Evaluării Naționale”, adică cu media notelor sub 7 / probă de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ordin de ministru care confirmă că în acest an se plătesc atât tranșele restante din 2025, cât și cele scadente pentru 2026 din hotărârile judecătorești câștigate de profesori, trimis la Monitorul Oficial

Ministerul Educației și Cercetării a emis și apropbat ordinul care stabilește procedura de plată a hotărârilor judecătorești definitive câștigate de profesori, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Actul normativ a fost…
Vezi articolul

„Bancă de întrebări” pentru verificarea competențelor elevilor – lansată ca platformă digitală în Grecia / Include probleme „din viața reală” legate de matematică, științe, abilități de lectură

Ministerul Educației din Grecia a lansat la începutul acestui an o așa-numită Bancă de Întrebări „Skills4Life” (Competențe pentru viață – n.red.), instrument cu ajutorul căruia elevii de final de gimnaziu…
Vezi articolul

Cum stabilesc profesorii lista cu elevii care primesc burse de merit și de reziliență – primii 30% dintr-o clasă, în anul școlar 2024-2025 / Diriginții au termen până pe 3 octombrie – model de calcul

Până pe 3 octombrie, profesorii diriginți vor depune la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență pe baza mediei în anul școlar…
Vezi articolul