Aproape 300 de monitorizări ale școlilor din București, decise de inspectoratul școlar. În toate, media elevilor de clasa a VIII-a la simularea Evaluării Naționale a fost sub 7, pe una sau ambele discipline – Raport

5.496 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Inspectoratul școlar al Municipiului București a decis monitorizarea a 294 de școli care “au obținut performanțe scăzute la simularea Evaluării Naționale”, adică cu media notelor sub 7 / probă de examen, reiese din raportul privind rezultatele simulării de la Evaluarea Națională 2024, publicat luni de ISMB. Majoritatea școlilor au înregistrat note mici la proba de matematică, mai arată documentul. Amintim, Inspectoratul școlar trebuie să trimită Ministerului Educației până mâine, 19 martie, numărul școlilor care au înregistrat aceste rezultate, sub media 7, și planurile de intervenție, potrivit unei adresei obținute de Edupedu.ro, cu nr. 26057, din 29 februarie 2024.

Raportul ISMB privind rezultatele simulării Evaluării Naționale arată că 294 de unități de învățământ cu nivel gimnazial vor fi “monitorizate pentru că au obținut performanțe scăzute la simularea Evaluării Naționale – unități de învățământ cu media notelor sub 7/probă de examen”, în perioada martie-iunie 2024, adică până la examenul din vară.

Sunt 99 unități de învățământ pentru disciplina limba și literatura română, 193 unități de învățământ pentru disciplina matematică și 2 unități de învățământ pentru limba și literatura maternă germană.

De altfel, într-o notă trimisă de Ministerul Educației în data de 29 februarie, la o săptămână de când s-au publicat rezultatele simulării se precizează că școlile trebuie să anunțr inspectoratul școlar până în data de 6 martie dacă au înregistrat rezultate sub media 7 la cel puțin o disciplină la simulare. Potrivit adresei cu nr. 26057, obținută de Edupedu.ro, până mâine, 19 martie, Inspectoratul școlar trebuie să trimită Ministerului Educației numărul școlilor care au înregistrat aceste rezultate, sub media 7, și planurile de intervenție.

Potrivit datelor ISMB, în anul școlar 2023-2024 funcționează 282 de școli gimnaziale, licee, colegii şi 267 de unități de învățământ preuniversitar particular, dintre acestea 84 de unități sunt școli gimnaziale, licee, colegii, preciza ISMB la începutul anului școlar în septembrie 2024.

Ce arată Raportul ISMB privind notele sub 7

Raportul ISMB publicat luni privind rezultatele simulării Evaluării Naționale arată că la limba română au fost 6114 elevi care au luat note între 1 și pragul 6.99.

La matematică au fost mai mulți elevi cu note sub 7, adică 8382 de elevi.

Cât privește promovabilitatea în Capitală, la matematică puțin peste 60% au luat peste nota 5 la matematică, iar la limba și literatura română, peste 89% dintre elevi au luat peste nota 5.

Informații de context

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale la nivel de țară arată la matematică o situație îngrijorătoare: puțin peste jumătate nu au luat nota 5 la proba de matematică, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației, care indică un record negativ la simulare: cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani.


Un elev din cinci nu a rezolvat un exercițiu de clasa a II-a la simularea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a, la Matematică.

Aproape 3 din 4 elevi de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 nu au obținut nici un punctaj la ultimul item, la subiectul III, de geometrieMinisterul Educației a publicat date pentru fiecare item, pentru prima oară, pentru că lucrările au fost corectate digital pe o platformă care permite mai multe tipuri de analize. La subiectul III, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim.

La proba de limba română de la simularea EN VIII 2024, mai mult de un sfert din elevi nu au luat nota 5, arată datele ME. Aproape 74% au luat 5 sau mai mult. Trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei, iar două treimi au fost depunctați la ortografie și gramatică. O analiză a rezultatelor după simularea Evaluării Naționale făcută de Bogdan Rațiu, profesor de limba română arată că “elevii înțeleg cuvintele, pot localiza informația, problema e la cunoștințe și la gândirea critică”, spunea profesorul.

Diana Cătălina Popa, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, remarcă faptul că, în ceea ce privește problemele ce țin de gramatică, care au ieșit la iveală la o analiză a rezultatelor publicate de la simularea Evaluării Naționale, “este greu să reușim dintr-o dată să scriem corect, coerent, nuanțat, în măsura în care noi nu am reușit să facem asta ani întregi”.

Raport privind organizarea și desfășurarea simulării Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2023-2024, în București
Citește și:

Activitate de gramatică, de 5 minute, la începutul fiecărei ore de Limba română, exerciții de redactare a unui text și ateliere de lucru pentru profesorii evaluatori, printre măsurile propuse de ISMB după rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024
Până pe 15 martie, toate școlile cu media notelor sub 7 la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 vor transmite inspectoratelor școlare planurile de intervenție – adresă a Ministerului Educației
Ministerul Educației va face o comparație a rezultatelor pe școli, până pe 15 iulie, de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 și de la examenul din vară – document
Ministerul Educației impune școlilor să organizeze, până pe 22 martie, întâlniri cu părinții în privința rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024 – document
Monica Anisie, despre rezultatele de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Trebuie ca noi, profesorii, să-i susținem acum pe acești elevi care nu au reușit să obțină o notă foarte bună. Dacă noi îi blamăm, am pierdut acel copil
Comisii din inspectori școlari, profesori metodiști pentru Matematică și Română, activarea psihologilor din școli pentru “stimularea motivației pentru învățare”, printre măsurile “imediate” anunțate de ISJ Neamț după simularea Evaluării Naționale 2024
Patru din cinci elevi din mediul rural din Iași au luat note sub 5 la simularea Evaluării Naționale 2024, la Matematică. Luciana Antoci, ISJ: Mergem deja în școli țintit pentru a vedea ce se întâmplă acolo unde rezultatele sunt îngrijorătoare. Patru luni înseamnă suficient cât să putem schimba semnificativ aceste date
Cine face subiectele pentru Evaluarea Națională nu cred că mai lucrează în sistem, spune un director de școală: „Ce e cu miștoul aceasta? Adică dau subiecte grele acum, ca să le dau ușoare în vară?”
Trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei, iar două treimi au fost depunctați la ortografie și gramatică
Cătălin Ciupală, profesor de matematică la Colegiul „Şaguna” din Braşov, analiză punct cu punct a rezultatelor simulării Evaluării Naționale: Anul trecut nivelul de dificultate al subiectului I era în jurul clasei a IV-a – a V-a, anul acesta exercițiile au fost un pic mai ridicate, astfel încât s-a trecut la nivel de clasă a VII-a – a VIII-a, într-un mod real / Intuiesc că mulți elevi au ghicit răspunsurile la testele grilă
Diana Cătălina Popa, profesoară de română la Colegiul „Alecsandri” din Galați, după rezultatele de la simulare: E greu ca în clasa a VIII-a să reușim dintr-o dată să scriem corect și coerent în măsura în care nu am reușit ani întregi, iar principalul motiv este acela că nu citim
Exercițiul de clasa a II-a pe care un elev din cinci nu l-a rezolvat la simularea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a, la Matematică
Trei din patru elevi de clasa a VIII-a nu au obținut niciun punct la ultimul item al subiectului III, de geometrie, la simularea Evaluării Naționale 2024 / La acest subiect, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim
Rezultate simulare Evaluare Națională 2024 la Matematică: Aproape 60% dintre elevi nu au luat nota 5 / Doar 91 de elevi au luat nota 10
Record negativ la simulare – Evaluarea Națională 2024: Cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani, la Matematică / La Română, aproape trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a au luat note egale sau mai mari ca 5
Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Peste 135.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au obținut nota 7 la Matematică


5 comments
  1. Din păcate societatea românească nu poate să înțeleagă faptul că Ministerul Educației nu are de fapt nici un plan, totul se face cu ochii pe sondaje, pe interesele politice de moment, interesele de grup sau efectiv la decizia doamnei Deca.

    Cei care urmăresc cu atenție deciziile Ministerului din ultimii ani pot constata cu ușurință că ele nu mai au nicio legătură cu educația ci doar cu politica.

  2. De ce sub 7?! Ce dracului face ministerul lui pește?! Au înnebunit dracului cu toții?! Problema se pune sub 5! 90% dintre școlile din România au media pe clasă sub 7! De când 7 a devenit media minimă de promovare?! Ceea ce numiți eronat “performanță” nu se face peste noapte!!! Lua-v-ar dracu’ de cretini!!!

    1. Eu nu inteleg de ce trebuie sa aiba peste 7 elevii care oricum NU VOR sa invete, dar pot avea oricat sub 5 pt a primi “burse de merit” sub obladuirea doamnei ministru, asa numitele “Burse Deca”

      Oare macar acum intelege ministra L Deca/ministerul educatiei care e legatura dintre perfofmante si incurajarea ne-invatarii??

  3. Nu trebuie toți să facă facultăți. Nu își vor găsi loc de muncă. Ministerul se întreabă unde vor muncii toți absolvenții de bac și de facultate? Sunt zone unde vânzătorii au diploma de facultate. Locuri de munca există doar in buticuri. La stat se dau șpăgi imense pentru un post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii cer aplicarea de luna aceasta a grilei de salarizare aprobată cu Ministerul Educației. „Sub această limită nu avem ce discuta” – anunță liderul sindical Marius Nistor, la intrarea la discuții cu premierul care tocmai a adoptat OUG-ul cu majorări salariale respinse de profesori

Premierul Nicolae Ciucă a chemat sindicatele din educație la discuții, la Palatul Victoria, abia după ce a aprobat într-o ședință extraordinară de Guvern organizată astăzi, 1 iunie 2023, o Ordonanță…
Vezi articolul

EXCLUSIV G4Media: O nouă sesizare de plagiat pentru teza de doctorat a lui Lucian Bode a respectat condițiile de înregistrare și a fost trimisă către CNATDCU. Personalități de prim rang în comisia de analiză

Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) a anunțat, astăzi, că a trimis către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)…
Vezi articolul