SURSE: Mediile elevilor trebuie încheiate în catalog fizic, nu online, înainte de 12 iunie, conform calendarului anului școlar

38.881 de vizualizări
Catalog școlar fără disciplina Sport
Catalog școlar fără disciplina Sport
Profesorii vor fi nevoiți să meargă la școală ca să încheie mediile elevilor în catalog, potrivit explicațiilor obținute neoficial de Edupedu.ro de la mai multe surse din ministerul Educației. Am primit întrebări de la mai multe cadre didactice, dacă, în condițiile predării online, încheierea situației se va face tot online. Potrivit surselor Edupedu.ro, profesorii vor merge fizic la școală, pentru a încheia mediile elevilor.

”Bineînțeles că trebuie să meargă să încheie mediile în catalog, după finalizarea cursurilor (conform structurii anului scolar)”, au declarat sursele citate. Acestea au mai spus că documentele școlare trebuie să fie completate în apropierea datei de 12 iunie. Asta pentru că „potrivit legii, mediile se încheie după ultima oră de curs”.

Reamintim că în perioada 2-12 iunie elevii din anii terminali revin la școală, opțional, pentru recapitularea materiei și pregătirea examenelor.

Restul elevilor, din ani intermediari dar și cei care aleg să nu meargă la școală din ani terminali, vor face în continuare ore online, potrivit anunțurilor oficiale.

În același timp ar urma să vină la școală și toți învățătorii și profesorii pentru încheierea situației școlare.

Numărul cadrelor didactice din ciclurile primar, gimnazial și liceal era în anul 2019 de peste 165.000.

Cum se încheie mediile elevilor?

Învățământ primar: se continua activitățile online, conform planificării activității de către unitatea de învățământ

Situația 1: dacă elevul are cel puțin două calificative pe semestrul al II-lea, se încheie situația școlară semestrială cu aceste calificative.

Situația 2: dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online.

Situația 3: dacă elevul are doar un calificativ pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, al doilea calificativ pentru semestrul al II-lea va fi considerat calificativul care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: dacă elevul nu are niciun calificativ în semestrul al II-lea, media anuală devine media semestrului I.

Pentru învățământul gimnazial și liceal, postliceal și profesional: se continua activitățile online, conform planificării activității de către unitatea de învățământ

Situația 1: dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al IIlea, se încheie media cu aceste note.

Situația 2: dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online, pentru a doua notă

Situația 3: dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, a doua notă pentru semestrul al II-lea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea media anuală devine media semestrului I

Situația 5: dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală (ca la examenul de corigență)

Documentul oficial:

FOTO: edupedu.ro


17 comments
  1. Fiicei mele, eleva în clasa 8a, la disciplina matematica, consider ca i s. A încheiat media în mod abuziv, adică i s.a spus ce medie are în condițiile în care aceasta a fost activa pe timpul desfășurării orelor online și putea sa o noteze și cu mai mult de 2 note dacă elevul dorea marirea.
    În opinia mea dna prof a fost de rea credință fata participând la toate olimpiadele de matematica și , în toți cei reprezentând școală, a avut doar medii de 10 în toți cei 4 ani de studiu ca acum în aceasta situație de pandemie sa se profite și sa i se strice media. Din acest considerent aștept un răspuns din partea celor competenti ptr ca nu as dori ca lucrurile sa rămână asa.. Mulțumesc

  2. E normal sa mergi sa închei mediile copiilor. Fiecare meserie are riscul ei. Cine nu vrea sa stea acasă sa aștepte vaccinul.

  3. Pentru activitatea online se poate da o nota numai cu acordul parintelui. Chiar si pentru nota 10 este nevoie de acest acord scris al parintelui.De aici, o adevarata telenovela cu sute de acorduri de la parinti ,pe care trebuie sa le arati directorului inainte de a trece nota.

  4. Eu n-am înțeles. La punctele 4 si 5. Pe semestrul al II lea nu se incheie medie?
    Atunci, în catalog cum apare media anuală?

    1. Nici nu știu cum sa încep, dacă copii din învățământul gimnazial nu mai dau examenul național și plus de asta nu își risca viata pentru acest virus, atunci elevii de clasele a XII a de ce trebuie să-și riște viata stand cu 5-10 copii care prin absurd poate unul dintre ei au virusul și ii umple pe ceilalți, atunci cum procedam? Își risca viata ca să dea examenul de bacalaureat un copil, un tânăr care abia își începe viata, voi cei care conduceți tara nu va gândiți la gravitatea lucrurilor?? Ar trebui luate în considerare mediile copiilor de clasa a XII a și sa nu își riște viata doar de dragul de a da un examen care poate după 2-3 zile copilul are COVID 19 și poate murii!!! Deșteptat-va organele statului inclusiv doamna ministru și președintele Klaus Iohanis și NU PUNEȚI ÎN PERICOL VIATA COPIILOR NOSTRII!!!!

  5. Bună ziua! Să nu uităm că cei din clasele a XII a vor termina pe 29 mai, iar cei din clasele a VIII a pe 5 iunie. Data de 12 iunie la care se face referire, e pentru celelalte clase.

  6. Daca sta treaba asa, max 2 sau 3 persoane pot merge sa incheie toate cataloagele pt ca nimeni nu va ramane corigent de data asta, de ce trebuie atata plimbare prin oras

  7. Școală online nu vreți, să încheiați mediile nu vă convine. Ce trebuie făcut să fiți mulțumiți?
    Vai de copiii pe care “îi educați”!

  8. Nu se poate face online pentru că noi suntem de sacrificiu.De ce nu se poate?Ce este așa dificil?Fiecare profesor poate sa trimită notele electronic.De ce trebuie sa riscam sa intram in contact cu un purtător de virus?In orașele mari riscul e f mare.

  9. Ce se întâmplă cu elevii corigenți pe primul semestru, iar acum nu au avut posibilitatea intrării online?

  10. Da, nici nu ma gandisem la altceva.Doar o conditie pun ca profesor: sa mi se asigure o programare cat de cat dupa un grafic, sa nu fim mai multe cadre in acelasi spatiu(adica, am 5 sali la dispozitie, azi aduc 1-2 oameni pe sala, nu sa stam buza-n buza toti sa incheiem.Si sa se faca o oarecare dezinfectie a locului si documentelor macar la exterior dupa fiecare tura.

  11. Sunt programată în 2 zile. Una ca profesor si una ca diriginte. Ce era daca media generală a elevilor era inchisa in aceeasi zi cu mediile ca profesor. Mergeam o singură dată la scoala. (Am dirigenție la o clasa de a 12 la care am singurele ore de a 12a). Zici ca o fac special directorii ca sa te târască la scoala. Inca mai e mentalitatea sa stai 8 ore in scoala ca sa fie după codul muncii si sa justifici.

    1. Am uitat sa zic ca asta e doar ptr a 12a. Ptr restul claselor din nou, ptr validării din nou, ptr înscrieri la bac din nou ca doar nu le face secretara, supraveghere bac, corectare bac. Cred ca se fac vreo10 zile. În același timp online cu ceilalți. Din nou zic. Scapa cine poate.

  12. Lucrez in invatamant
    Este un lucru normal ca mediile sa fie incheiate fizic
    Sunt o groaza de motivari pro in acest sens

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea metodelor inovative de predare, ritmul de parcurgere a materiei și atmosfera generală din cadrul orelor de curs, printre posibilele întrebări din chestionarul elevilor pentru feedback-ul semestrial despre profesori, anunță Consiliul Național al Elevilor

Încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea metodelor inovative de predare, ritmul de parcurgere a materiei și atmosfera generală din cadrul orelor de curs – acestea ar…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației a anunțat școlile în seara zilei de salariu, când banii au fost deja virați în conturile oamenilor, că a actualizat aplicația de salarizare și că ar fi reparat o parte din erorile care luau din banii profesorilor și angajaților din Învățământ

Vineri seara, după ora 22:00, în ziua când deja au fost plătite salariile din Învățământ, Ministerul Educație a transmis în școli versiunea actualizată a programului de salarizare. Potrivit surselor Edupedu.ro,…
Vezi articolul

Cursurile online vor fi monitorizate de minister, iar profesorii vor avea ghiduri de predare pe net, după ce ministrul „a agreat” aceasta „necesitate” cu partenerii educaționali la o lună de la închiderea școlilor

Cursurile făcute în mediul online vor fi monitorizate de minister, iar profesorii vor avea ghiduri de predare pe internet, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Documentul, de tip proces-verbal, enumeră…
Vezi articolul

Ce face Spania pentru a dezvolta competențele digitale ale profesorilor: Aproape 300 de milioane de euro, bani europeni, pentru ca 80% dintre cadrele didactice să-și întărească aceste competențe în următorii 2 ani

Spania a adoptat o nouă versiune a unui cadru de referință pentru competențele digitale ale profesorilor, cu scopul de a garanta “un nivel adecvat de dezvoltare a competenței digitale” în cazul…
Vezi articolul