SURSE Orice sistem de conexiuni cu exteriorul, senzori, camere, căști și alte aparate de tipul „Internet of Things” – IoT, interzise la examenul de Bacalaureat 2024

3.044 de vizualizări
Foto: © Ponpun Tong | Dreamstime.com
Orice dispozitiv care ar putea asigura, prin conexiuni informatice, legătura candidaților cu oameni din exteriorul sălilor de curs, la examenul de Bacalaureat 2024, va fi interzis, prevede proiectul de ordin de ministru (OME) cu metodologia de organizare a examenului național de anul viitor, obținut pe surse de Edupedu.ro. Măsura vine în contextul în care, anul acesta, în sesiunea de vară, mai multe fotografii din sălile de examen cu subiectele de la proba de Matematică au apărut în presă la puțin timp după începerea probei.

În proiectul de ordin care include și calendarul pentru sesiunile de Bacalaureat din anul viitor, este prevăzută și această interdicție, nouă față de textul ordinului cu metodologia de organizare a Bacalaureatului 2023.

Documentul interzice „dispozitive tip IoT”, adică de tipul „Internet of Things”: acele dispozitive electronice care folosesc Internetul sau alte conexiuni, cum ar fi Bluetooth, pentru a forma o rețea prin care circulă date – text, imagini, după cum se arată în definiția de pe Oracle.com. În această categorie de dispozitive sunt incluse de la căști audio mici, camere de fotografiat de dimensiuni reduse, până la electrocasnicele „smart” dintr-o casă, conform sursei citate.

Iată ce prevede proiectul de metodologie:

„(4) Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul”, scrie în proiectul de ordin, dezbătut joi, 31 august, în Comisia de Dialog Social (CDS).

Nu este clar, însă, cum vor putea fi controlați candidații la examen pentru depistarea acestor dispozitive. În prezent, conform procedurii, orice bagaj cu care vine absolventul de liceu la examenul național se depozitează pe baza unui număr unic într-o sală stabilită în fiecare centru de examen și este recuperat, cu ajutorul codului dat fiecăruia, la terminarea probei.

Dispozitivele de bruiaj, luate în calcul de autoritățile din Educație încă din iunie. Ele sunt ilegale însă

Ministrul Educației, Ligia Deca, spunea la finalul lunii iunie după prima sesiune de Bac din acest an că o soluție anti-copiat ar putea fi dispozitive de bruiaj la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Deca anunța că va discuta cu „instituțiile care se ocupă de securitate informatică și de securitatea proceselor publice”. Marți, 27 iunie, la scurt timp după începerea probei de Matematică, mai multe fotografii făcute cu camere ascunse, de către elevi, au fost preluate de presă de pe rețelele de socializare pe post de „subiecte la bac”.

Opțiunea introducerii de aparate care să bruieze dispozitivele introduse fraudulos de candidați, pe care autoritățile din educație din alte țări o luau în considerare încă de acum 10-15 ani, este ilegală în UE, în SUA și majoritatea țărilor dezvoltate, iar România se supune legislației UE, a arătat Edupedu.ro într-o analiză după declarațiile de atunci ale ministrului.

  • În Franța, directorii de școli își puneau problema, în urmă cu mulți ani, să folosească aparatură de bruiaj, dar s-au lovit de aceeași problemă a legalității – potrivit unei relatări Le Figaro de acum 10 ani, dispozitivele de acest fel fiind permise atunci în săli de teatru și de cinema, unii decidenți optau să transforme amfiteatre în săli de teatru într-o zi și de examen în altă zi. Și în cazul acestei țări autoritățile îndemnau încă de atunci la folosirea detectoarelor de dispozitive mobile.

Foto: © Ponpun Tong | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Mai multe fotografii care par a fi făcute cu camere ascunse, de către elevi, în timpul probei de Matematică de la Bacalaureat, preluate de presă de pe rețelele de socializare la scurt timp după începerea probei
O soluție anti-copiat ar putea fi dispozitive de bruiaj la Bacalaureat și Evaluarea Națională, spune ministrul Educației, care anunță că va discuta cu „instituțiile care se ocupă de securitate informatică și de securitatea proceselor publice”
Soluția anti-fraudă la examene luată în calcul de ministrul Deca, aparatura de bruiaj, este ilegală în țările UE, inclusiv România
Profesorii care fac subiecte pentru examenele naționale să nu mai poată acorda meditații elevilor – propunere într-un raport al Ministerului Educației
Reintroducerea simulărilor pentru Bacalaureat la clasa a XI-a, luată în calcul de Ministerul Educației – raport. Măsura a mai fost, până în anul 2019
Evaluarea Națională să se dea în mai puține școli, iar elevii să fie transportați în zilele de examen la aceste centre, printre măsurile propuse Guvernului de Ministerul Educației

3 comments
  1. va este teama sa bruiati comunicațiile în timpul examenelor. Va este teama sa a asumați sa luați masurile necesare. Ăștia sunt politicienii care ne conduc.

  2. Păi ce, până acum erau permise?!

    Legi, regulamente, proceduri avem – mai trebuie să le respectăm și să le aplicăm.

  3. Din cate stiu toate aceste sisteme/dispozitive au fost/sunt interzise dintotdeauna. Nimeni nu are voie sa intre la examen cu nici un astfel de dispozitiv.

    Problema a fost/este, dupa cum s-a vazut la examenele din aceasta vara, ca aceste dispozitive nu pot fi detectate de comisiile de examen.

    Se tot (re)vine cu legi/reglementari care deja exista, dar nu se face nimic concret pt ca aceste reglementari sa poata fi aplicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cheltuială universitară: “Dunărea de Jos” Galați cumpără croazieră pe Marea Neagră, pentru 45 de “turiști”, pe 24 iunie – 11.340 de lei fără TVA din fondul pentru situații speciale, pentru patru ore de plimbare până la Costinești

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați intenționează să organizeze, pe 24 iunie, o croazieră de câteva ore pe Marea Neagră, pentru un număr de 45 de “turiști”, potrivit unei cereri…
Vezi articolul
Carti si documente / Foto: Pexels.com

USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament, iar ministrului să piloteze „noul examen de admitere la liceu”, cu experţi internaţionali, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să renunţe la examen

USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile care „discriminează” între elevi, „baronizează” universităţile şi „protejează plagiatorii”, transmite Agerpres. Apelul vine în…
Vezi articolul

Scriitorul Radu Vancu, reacție dură la cel mai mic buget pentru educație din istoria recentă, propus în mandatul Ligiei Deca: Maximul de ipocrizie e să vorbești despre România educată, guvernul tău să fie plin de plagiatori și să dai 2% pentru educație

Reacție dură a scriitorului și profesorului Radu Vancu, la propunerea de buget pentru educație făcută public de Guvernul Ciucă în vreme ce ministru al Educației este fostul consilier prezidențial Ligia…
Vezi articolul

Simplificarea programului european de distribuție de fructe, legume și lapte în școli, cerută de Parlamentul European / Doar 20% dintre elevii din UE au fost vizați de program. În România, în luna martie încă se mai desfășurau licitații în unele județe

Parlamentul European a adoptat marţi o rezoluţie prin care solicită mai multe resurse financiare şi simplificarea programului UE de distribuţie de fructe, legume, lapte şi produse lactate în şcoli, în…
Vezi articolul