Premierul Ilie Bolojan a declarat că își dorește numirea „cât mai repede” a unui ministru plin la Educație, în condițiile în care el ocupă în prezent și funcția de ministru…
Președintele Nicușor Dan a declarat că fostul ministru al educației, Daniel David, a făcut și greșeli în măsurile de austeritate care au afectat masiv școala românească, în efortul de a…
„Nu e bine. Evident că nu e bine că nu avem ministru al educației”, a declarat președintele Nicușor Dan, în cadrul unui interviu la Digi 24. Liderul de la Cotroceni…
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj la comemorarea pogromului legionar antievreiesc din București din ianuarie 1941. Mesajul, transmis prin intermediul unui consilier prezidențial, arată că „acel trecut întunecat…
Colegiul Național „Unirea” din Focșani a fost decorat de președintele României, Nicușor Dan, cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie,…
Președintele Nicușor Dan a afirmat, vineri, că are „bătălii mai importante” în care să se implice, enumerând aici justiția și evaziunea fiscală, decât subiectul legat de acuzațiile de plagiat la…
Sindicatele profesorilor îi reamintesc președintelui Nicușor Dan că au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc întâlnirea pentru prezentarea efectelor generate de Legea Bolojan, potrivit unui comunicat…
Separarea Ministerului Educației și Cercetării în două instituții distincte nu este realistă în actualul context bugetar, însă o soluție ar putea fi aplicată chiar și acum: numirea unui ministru al…
„În zona politică, sunt mulți care vor să fie acolo, la butoane, dar e important să fie cine trebuie și să-și asume ce are de făcut”, a declarat consilierul prezidențial…
Administrația Prezidențială va permite trupelor independente de tineri actori și de liceeni să ofere reprezentații gratuite în sala de teatru a Palatului Cotroceni, începând cu 2026, anunță președintele Nicușor Dan…
Consilierul prezidențial pentru educație și cercetare, Sorin Costreie, spune că „ar trebui în următoarele zile, până la sfârșitul lunii să avem un ministru pentru că e nevoie să avem o…
România trebuie să își definească urgent o poziție coerentă în domeniul cercetării și inovării, în contextul negocierilor europene care vor avea loc în 2026 pentru bugetul Uniunii Europene aferent perioadei…
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan și prezentată oficial de administrația prezidențială cu apelativul „prima doamnă”, a povestit într-un interviu pentru jurnalista Ionela Năstase la Digi 24 că pentru ea…
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, referindu-se la scandalul care a dus la demisia ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu (USR), că „intensitatea cu care în spațiul public se blamează diferite fapte…
Sindicatele din Educație reacționează după declarațiile președintelui Nicușor Dan despre faptul ca o parte din bani de la sănătate și învățământ vor ajunge la apărare, în contextul războiului de la…
Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri, 12 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că, după ce profesorul universitar Sorin Costreie va fi numit consilier prezidențial pe Educație, „va contacta…
Întâlnirea președintelui Nicușor Dan cu sindicatele profesorilor încă nu a avut loc, deși termenul de 2 luni de la începutul cursurilor anului școlar 2025-2026 a fost depășit. Marius Nistor, președintele…
Președintele Nicușor Dan va numi „în cel mai scurt timp” un consilier pentru Educație și Cercetare, conform unui răspuns dat Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), după cum…
„În momentul în care statul român dezbate bugetul sau legi importante, nu numai despre educație, ci despre economie, despre corespondența între educație și economie, eu cred că reprezentanții mediului academic…
Președintele României, Nicușor Dan, și premierul Ilie Bolojan nu au transmis niciun mesaj public – nici video, nici scris – de Ziua Internațională a Profesorului, duminică, 5 octombrie 2025. De…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) îi cere președintelui Nicușor Dan să numească un consilier prezidențial dedicat zonei de Educație și Cercetare sau să atribuie acest domeniu unui…
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat componența echipei sale de consilieri prezidențiali, consilieri de stat și consilieri onorifici, care își vor prelua atribuțiile în lunile octombrie și noiembrie 2025. Numirile…
„Guvernul și coaliția au avut de rezolvat această situație și au luat niște măsuri. Puteau să fie luate altele”, a declarat președintele Nicușor Dan, miercuri, la Timișoara, întrebat despre efectele…
Educația ocupă ultimele locuri în lista de obiective anunțate aseară de către președintele Nicușor Dan, cu termen de realizare până la finalul celor 5 ani de mandat. „[…] Pentru tot…
Nicușor Dan și-a evaluat mandatul cu nota 7-8, folosind o analogie cu strategia de la olimpiadele de matematică, unde primele 35 de minute nu scria nimic și se gândea simultan…
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională.…
Protestele profesorilor nu au fost „nicidecum” instrumentate politic sau manipulate, a declarat președintele Nicușor Dan, la două zile după ce în jur de 20.000 de cadre didactice au protestat la…
Președintele Nicușor Dan a declarat că schimbările din Educație trebuie evaluate pe baza rezultatelor după două luni, „cu cifrele pe masă”, iar dacă apar probleme acestea să fie corectate. Șeful…
O profesoară din București, care a participat la protestul național al cadrelor didactice, a spus, pentru Edupedu.ro, că au fost introduse noi opționale, astfel încât „să nu plece oamenii din școli”.…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) spune ce a trimis din nou, marți, către Administrația Prezidențială propria sa analiză privind bursele studenților, afectate de măsurile fiscal bugetare, burse…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea…
Președintele Nicușor Dan a dus-o pe fetița sa la școală, alături de băiețel și de partenera sa, în prima zi de școală pentru elevi. Liderul de la Cotroceni a îndemnat…
Nicușor Dan și-a început mandatul de la Cotroceni pe 26 mai 2025, zi în care a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al României. În discursul de învestire…
Președintele Nicușor Dan argumentează că măsurile de austeritate au început cu tăierile în educație, cu majorarea TVA-ului și supraimpozitarea antreprenorilor „pentru că asta era cel mai ușor și mai ușor…
Muzicienii Andrei Ioniță și Florian Mitrea, absolvenți ai Școlii Gimnaziale de Arte „Iosif Sava” din București și profesori la universități de prestigiu din Berlin și Londra, fac apel public la…
Scriitorul și profesorul Radu Vancu, cunoscut pentru implicarea sa civică și pozițiile tranșante în spațiul public, lansează un nou semnal de alarmă în contextul crizei din educație și al reformelor…
Președintele Nicușor Dan a explicat astăzi, 30 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că, pentru ca elevii să lucreze în echipă, inclusiv cu profesorii, este nevoie de o schimbare…
„Ce cred eu că trebuie să se întâmple este ca o comisie de anchetă să fie constituită și la sfârșitul investigațiilor să ni se dea un rezultat al acestei investigații”,…
Preşedintele Nicuşor Dan i-a sfătuit luni pe tinerii din diaspora să nu plece în străinătate după terminarea liceului, ci să urmeze facultatea în ţară, dând propriul exemplu, transmite Agerpres. Şeful…
Reacție critică a profesoarei Silvia Mușătoiu în cazul IȘE, în care ministrul Educației Daniel David a cenzurat un răspuns al Institutului pentru Științe ale Educației ca să nu fie date…
Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee) a transmis, într-o postare pe X, că în demersul său privind declararea legii extremismului ca fiind neconstituțională, apoi prin întoarcerea ei în Parlament, președintele…
Liderul Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, a spus că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume rolul de mediator în situația creată în urma măsurilor fiscale din Educație,…
Sindicatele din Educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge legea Bolojan,…
Președintele Nicușor Dan a trimis miercuri la Parlament pentru reexaminare o lege prin care statul român pierde 500 de hectare de teren, date gratuit Universității de Științele Vieții din Timișoara,…
Președintele României, Nicușor Dan, se declară „profund îngrijorat” de rezultatele sondajului prezentat de INSCOP și IICMER, potrivit căruia 66% dintre români consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun.…
În 2023, Institutul „Elie Wiesel” a solicitat primarului Bucureștiului „să promoveze o hotărâre de Consiliu General pentru respectarea OUG 31/2002 și redenumirea străzii Mircea Vulcănescu. Nu am primit răspuns și…
UPDATE: Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului şi xenofobiei, potrivit surselor G4Media. Sesizarea a fost respinsă „ca neîntemeiată”,…
Fost ministru al Educației și profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea a spus despre deznodământul alegerilor prezidențiale: „Nu cred că este o vindecare.…
Legea salarizării unitare, unul dintre jaloanele importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ar urma să fie gata în termen de „un an – un an și jumătate”,…
Președintele Dan a contestat la Curtea Constituțională ordonanța de urgență care interzice organizaţiile, simbolurile şi fapte cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, precum şi promovarea cultului persoanelor vinovate de…
Președintele Nicușor Dan a atacat joi la Curtea Constituțională o lege care completează legislația ce vizează interzicerea organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, potrivit unui comunicat. Șeful statului…
Președintele Nicușor Dan a semnat marți, 8 iulie, decretul de numire a profesorului universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României, pentru un mandat de…
În mijlocul concursului național de titularizare, după ce mii de profesori au susținut inspecții la clasă și se pregătesc acum pentru examenul scris, Guvernul lovește exact în fundamentul acestui proces:…
Președintele Nicușor Dan a declarat că sistemul de burse din preuniversitar, așa cum funcționează în prezent, „nu există nicăieri în Europa” și că este anormal ca 30% dintre elevii din…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a explicat, pentru Edupedu.ro, ce ar însemna pentru profesori creșterea normei didactice cu două ore: „Dispar 16.000 de posturi. (…) Sunt…
Sindicatele din educație reunite în federația „Spiru Haret” amenință cu o nouă grevă generală a profesorilor, de amplitudinea celei din 2023, „dacă nu va exista o reacție corespunzătoare din partea…