Tehnologia la români: doar unul din cinci a dat copy-paste într-un document. Numărul celor care au instalat un program s-a dublat în 2017

326 de vizualizări
Proporția tinerilor și adulților care au copiat sau mutat un fișier (file) sau un dosar (folder) era în anul 2016 de 60,4%, iar în 2017 a ajuns la 89,4%, potrivit datelor statistice UNESCO, din cadrul proiectului Organizației Națiunilor Unite numit Sustainable Development Goal 4. 

Din datele acestui program despre România aflăm că folosirea funcțiilor copy/paste într-un document este uzuală pentru 20,6% (datele sunt în acest caz doar pentru 2016) din populație. Un alt salt major de la un an la altul a fost la procentul celor care au creat prezentări electronice cu un program software. Acesta era de 12,5% în 2016 și a ajuns la 20% în 2017.  Cei care au aplicat formule simple pentru operații aritmetice de bază într-un fișier de calcul tabelar (de tip Excel) sunt doar 12,6% din total.

Datele despre aptitudinile românilor în materie de tehnologie și de lucru cu calculatorul continuă cu proporția celor care au descărcat un program software de pe internet și l-au instalat pe un calculator. În 2016, procentul lor era de 18,7% , iar în 2017 ajunsese la 29,9%.

Stăm foarte bine și la transferul fișierelor între două dispozitive, 60% în 2016 făcuseră așa ceva, iar în 2017 procentul a urcat la 89,2%.

În final, numărarea celor mai experimentați dintre IT-ști scoate la iveală faptul că cei care au creat un program software folosind un limbaj de programare specializat ar fi de fapt doar 1,9% din populație (2017), în creștere de la 1,6% în 2016.

Programul Ținte Sustenabile pentru Dezvoltare (SDG4) are mai multe componente. Una dintre ele, cea de pe locul al 4-lea, este Educația. În capitolul 4.4 există secțiunea „Aptitudini relevante pentru muncă decentă„. Programul urmărește ca până în 2030 să aibă loc o creștere substanțială a numărului adulților și tinerilor care au asemenea veleități, inclusiv aptitudini tehnice și vocaționale, pentru a fi angajați ușor, pentru a avea locuri de muncă apreciate sau pentru a fi antreprenori.

Mai multe aici:

FOTO: GlobalGoals UN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 140 de elevi olimpici internațional și profesorii care i-au pregătit, premiați cu 3,9 milioane de lei de Guvern pentru medaliile obținute. Școlile de la care provin aceștia primesc și ele mii de lei pentru dotări

Aproape 140 de elevi olimpici la olimpiadele școlare internaționale desfășurate în acest an vor primi premii de mii sau zeci de mii de lei din partea Guvernului pentru medaliile obținute…
Vezi articolul

Inspectorul școlar general din Argeș, către profesorii de matematică: Cred că au uitat cumva că meseria se face la clasă și nu la meditație, chiar dacă la meditație e plătită mai bine / Peste jumătate din elevi n-au luat 5 la simularea Evaluării Naționale

Dumitru Tudosoiu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, a declarat, după ce 52% din elevii de clasa a VIII-a nu au luat 5 la simularea probei la Matematică (EN),…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pe pachetul de măsuri de austeritate: Titularii din Educație nu-și pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii. Da, e adevărat, vor fi mai puține plăți cu ora și câștigurile suplimentare din această activitate se vor reduce

Premierul Ilie Bolojan a prezentat în Parlament forma finală a măsurilor din primul pachet de măsuri fiscale al Guvernului. Prim-ministrul a spus că: „titularii din educație nu-și pierd locurile de…
Vezi articolul

Reacție a FSLI, la „descinderea” ministrului Educației în școli: Multe cadre didactice s-au simțit în ipostaza neplăcută în care a fost doamna învățătoare și au privit gestul ministrului ca pe unul de imagine

Reacție a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în a 5-a zi de la vizita inopinată a ministrului Educației, însoțită de presă, în școli din Ialomița. „Controalele au căpătat forma unor…
Vezi articolul