Doar 168.000 de elevi vor face ore remediale, prin programul „Școala după școală”, anunță secretarul de stat Radu Szekely. Ministerul Educației a anunțat că au fost 259.000 fără acces la orele online

9.470 de vizualizări
Foto: captura conferinta
Doar 168.000 de elevi vor face ore de recuperare, numite „ore remediale”, prin programul național „Școala după școală”, a anunțat Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației, la o conferința online „Zoom pe educația remedială”. Numărul este cu 91.000 mai mic decât cel al elevilor identificați chiar de Ministerul Educației la începutul acestui an, că nu au avut deloc acces la școala online în ultimul an, din lipsa de dispozitive sau a conexiunii la internet.
UPDATE: Secretarul de stat Radu Szekely a precizat pentru Edupedu.ro că această diferență este dată de numărul elevilor de liceu care vor face ore remediale prin programul ROSE și care nu intră în acest buget.

Oficialul a declarat că fondurile de 30 de milioane de euro din programul ministerial dau posibilitatea de acces la ore remediale unui număr de 168.000 de elevi. Este vorba despre elevi din clasele primare și gimnaziale.

„Este o ocazie de a pilota acest sistem acum pentru că am reușit să identificăm, ministerul a reușit să identifice și sursele de finanțare și într-adevăr este un proiect finanțat prin fondurile POCU (n. red. Programul Operațional Capital Uman), fonduri necheltuite până în prezent. Vorbim de 30 de milioane de euro și 168.000 de elevi care vor avea acces”, a declarat secretarul de stat Szekely.

Acesta a mai spus că bugetul a fost făcut pe baza datelor colectate de minister din școli.

”(…) În momentul de față, noi având grupul țintă identificat din școli înaintea depunerii proiectului, numărul era relativ clar, ne-am bazat pe aceste date care fuseseră deja colectate și în funcție de asta s-a făcut bugetul și în funcție de acest număr școlile pot să organizeze cursuri remediale, ca parte a programului „Școala după școală”, a explicat oficialul.

Tot Szekely a spus că potrivit „datelor colectate de Ministerul Educației, la sfârșitul semestrului I al acestui an școlar, în jur de 259.000 nu au avut condiții de participare la lecțiile online, deci pentru ei este această situație de recuperare a orelor la care nu au avut acces din alte cauze care nu au ținut neapărat de ei. Apoi mai este o dimensiune, dimensiunea de remediere, cuvântul remediere te face să te gândești la un om bolnav, la o situație de boală, însă este o situație care trebuie corectată. Adică acești copii rămân în urmă, ajung într-o clasă superioară fără (…) sunt rămași în urmă mult timp și pentru ei trebuie organizate nu numai de recuperarea a materiei pierdute, ci pur și simplu de a merge mult mai mult în spate și ai ajuta să devină funcționali pe anumite competențe pentru ca și ei să atingă un nivel suficient pentru a trece mai departe.”

Reamintim că programul de ore de recuperare a fost promovat intens de către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, înainte de începutul semestrului II al acestui an școlar. Acesta a anunțat că un profesor ar fi plătit cu suma de 100 de lei brut pentru fiecare oră remedială.

Regulile de participare la aceste ore prevăd că elevii nu pot avea mai mult de 5 absențe pe lună și pot face aceste ore în alte școli decât cele în care învață. Vor fi organizați în grupe de câte 12 și trebuie să dovedească prin documente că sunt eligibili.

Foto: captură conferință online/Radu Szekely


4 comments
  1. Propagandă ieftină.
    Pt 2-3 filmări ca să dea bine la T.V.
    Vad ca d-nul Szekeli a fost recuperat.
    Era consilierul d-nei Andronescu de la PeSeDe.

    Dacă e din Sibiu e bun indiferent de ce a facut in trecut.
    Da. El e domnul cu ,, Educația ne învrăjbește” pt care s-au pierdut 3 luni in 2019 in conferințe, comisii si consilii.

    Nu ne mai facem bine…

  2. Ideea de 12 elevi intr-o grupa este absurda. Daca la I-IV, de exemplu, sunt 2- 3 copii intr-o clasa, acestia nu mai au dreptul sa participe? Sau sa se faca o grupa cu elevi din clase diferite? E simultan? Amestecam notiunile de clasa I cu cele de clasa a IV-a? Si cum sa mearga in alte locuri? Nu sunt destul de „plimbati” cu microbuzele, dintr-o localitate in alta? Timpul lor, efortul lor de dupa scoala nu mai intereseaza pe nimeni? Daca se face, sa faca fiecare cadru didactic pentru clasa lui, cate 1 ora pe zi, indiferent de nr de copii. Asa se face treaba. Asa ar trebui sa fie si in scoala normala, clase cu cat mai putini copii, sa li se poata acorda timp si atentie tuturor. Este gresita ideea „avem copii, avem salarii”. Intereseaza pe cineva? Nu. Sa luam de la invatamant, comasam clase, scoli, ca sa se incadreze in buget.

  3. Nu se poate implementa un program de acest tip in 3 zile. Este un mare fiasco si o demonstratie a masurilor luate pe ,,genunche”.
    Trebuiau luate aceste masuri inca din ianuarie cu termeni de timp realisti.

  4. O mare minciuna! Propaganda pentru un program in care elevii pot fi inscrisi in weekend, cand scolile au fost inchise!
    Ar trebui reevaluat proiectul, incat sa aiba acces cat mai multi elevi , in urma testelor de progres / evaluare.
    Perioada de inscriere, 30 de zile, nu 2 zile lucratoare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Medicul Beatrice Mahler, profesor la cursul de comunicare cu pacienții, UMFCD: Atunci când pacientul ajunge în cabinet, are nevoie să-și spună povestea. Dacă nu vom avea timp să ascultăm pacientul, riscul de greșeală medicală crește

Medicul Beatrice Mahler va susține din luna februarie 2025 un curs opțional de medicină narativă, pentru studenții de anul IV de la Universitatea de Medicină și Farmacie, Carol Davila din…
Vezi articolul

Elevii vor veni la școală prin rotație, în clasele în care peste jumătate din copiii din ani terminali vor prezență fizică la ore. Cîmpeanu, cu privire la elevii care stau acasă: Am transmis în sistem obligativitatea accesului la educație și vom reveni cu precizări

În clasele de-a VIII-a și a XII-a în care toți elevii vor vrea să vină fizic la școală, în localitățile care au intrat în scenariul roșu, „se vor lua măsuri…
Vezi articolul

ActiveWatch, reacție în cazul cenzurii aplicate de ministrul Educației: Ar fi grav, specific unor regimuri nedemocratice, să existe protocoale ca cel invocat de ministrul Daniel David care să oprească rapoarte ale unor entități publice să ajungă la public / Protocolul să fie făcut public!

Organziația ActiveWatch, membră a celei mai mari rețele globale care activează pentru libertatea de exprimare, reacționează în cazul de cenzură aplicat de ministrul Educației Daniel David cercetătorilor de la Institutul…
Vezi articolul

Rezultate simulare Evaluarea Națională 2023 în Iași: A crescut cu 15% numărul celor care iau măcar 5, față de simularea din ianuarie / Se menține decalajul la Matematică între urban și rural de 40%

Elevii care au promovat ambele probe la simularea examenului de Evaluare Națională din luna martie 2023 reprezintă 55.18% din totalul celor 7579 de elevi care le-au susținut, cu 15.60% peste…
Vezi articolul