Ministerul Educației a decis: Școala începe pe 9 septembrie

12.084 de vizualizări
Proiectul mai poate să aștepte / Sursa: Pixabay.com
Școala începe în data de 9 septembrie. Decizia a fost anunțată de Ministerul Educației într-un comunicat de presă, în urmă cu puțin timp. Astfel, structura anului școlar 2019-2020 rămâne neschimbată, după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ca elevii să se întoarcă o săptămână mai târziu, pe 16 septembrie.
„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ministerului a adăugat că decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate cu partenerii de dialog social.

Astfel, structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

  •  vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);
  •  vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);
  •  vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor intra în vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

De asemenea, pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri, se mai arată în comunicatul ministerului.

Decizia ministrului interimar al Educației, Daniel Breaz, vine după ce oficialii din Educație și din Guvern au aruncat tot sistemul în confuzie. Premierul Viorica Dăncilă a cerut, în ședința de Guvern de pe 31 iulie, ca data începerii anului școlar să fie mutată de pe 9, pe 16 septembrie. Reprezentanții elevilor și părinților au reacționat imediat criticând acțiunea premierului de a cere mutarea începului de an școlar cu o lună înainte.

La rândul lor, reprezentanții hotelierilor au declarat pentru Edupedu.ro că nu ei ar fi fost cei care i-au cerut premierului ca data să fie mutată, deși nu ar fi împotrivă ca școala să înceapă pe 16 septembrie. De altfel, ei au înaintat și o cerere oficială pentru ca structura anului școlar 2020-2021 să înceapă pe 15 septembrie.

Citește și:

 


3 comments
  1. Cred ca nu s-a inteles bine. Solicitarea este venita din turism. Ce sa vezi, de la 1 sept scad preturile si vremea este mai buna. Avantaj pentru parinti si copii. Ai impresia ca daca incepe mai tarziu, saptamana aia se pierde? Chiar era o decizie buna.

  2. Vacanta de vara oricum are o durata foarte mare. Bucuria profesorilor. DAca s-ar face un sondaj cu profesori si elevi o sa ramanem mirati cand o sa vedem ca profesorii aleg sa fie o vacanta de 3 luni. Aceiasi profesori care se autoevalueaza cu foarte bine la abilitati. Pfff.OFFF Intotdeauna pun interesele lor inaintea intereselor elevilor.
    Calitatea invatamantului e dezastruoasa. Mai apr ceva elevi olimpici dar in fiecare an siunt de la aceleasi licee de elita si sunt pregatiti intensiv.. In fine , eu zic ca profesorii sa nu mai predea deloc. Sa stea in vacante si greve si daca e putin frig sau cald afara sa le inchida de tot scolile!

    1. Cele 3 luni de vacanță ale profesorilor sunt o legendă. În timpul verii există două sesiuni ale examenului de bacalaureat (iulie și august), perioada de completare și verificare a opțiunilor absolvenților de clasa a opta pentru licee (iulie), examenele de grade didactice și titularizare (iulie), sesiunea de corigențe (iulie-august), iar de la 1 septembrie profesorii sunt la școală.
      Calitatea învățământului scade pentru că și calitatea societății scade, elevii vin de acasă cu o atitudine disprețuitoare față de școală și profesor, la care se adaugă denigrarea constantă din mass media. Școlii românești i-au fost luate instrumentele clasice de educare: disciplina, uniforma, memorarea, respectul față de profesor, în numele unei „educații moderne”, care să nu streseze elevul. Nu ne trebuie altă dovadă decât comparația între rezultatele de acum și cele din perioada interbelică sau chiar cea dinaintea revoluției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiecte europene în școli ar putea fi amânată pentru încă un an de Guvern – proiect de OUG

Posibilitatea de reducere a normei didactice pentru profesorii care coordonează proiectele europene în școli fără a fi remunerați, prevăzută în noua Lege a Învățământului Preuniversitar, va fi amânată pentru începutul…
Vezi articolul

România a primit avizul formal din partea Comitetului pentru Știință și Politică Tehnologică al OCDE. Autoritatea Națională pentru Cercetare: Acest pas confirmă alinierea țării noastre la standardele internaționale în domeniu

România a primit marți, 27 august, al cincisprezecelea Aviz Formal din partea OCDE, după evaluarea Comitetutului pentru Știință și Politică Tehnologică, anunță Autoritatea Națională pentru Cercetare (ANC). Acest pas confirmă…
Vezi articolul

Alexandru Florian, președintele Institutului Ellie Wiesel, despre declarația lui Călin Georgescu din 2022, prin care îl numea „erou” pe liderul mișcării legionare în România, Zelea Codreanu: Declarațiile foarte riscante au fost date în ultimii doi ani. Deduc de aici că avem de-a face cu o strategie. Călin Georgescu a fost construit, pregătit într-un proiect politic

Călin Georgescu, candidatul cu discurs pro-rus și neolegionar, care este pe primul loc după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, îi ridica la rang de eroi pe Corneliu Zelea…
Vezi articolul