ULTIMA ORĂ Noul Contract Colectiv de Muncă pentru Învățământ 2025 care intră în vigoare de astăzi – descarcă documentul

67.721 de vizualizări
Contract Colectiv Muncă Învățământ 2025 – CCMUNSCIP 2025 / Foto: captură document
Noul contract colectiv de muncă la nivel de sector – Învățământ Preuniversitar (CCMUNSCIP) 2025 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. Noul contract colectiv intră în vigoare miercuri, 9 iulie, la data înregistrării acestuia și îl prezentăm mai jos în articol.

Edupedu.ro a scris pe 3 iulie 2025 că sindicatele au semnat contractul colectiv de muncă (CCM) cu Ministerul Educației și Cercetării. Documentul poate fi consultat mai jos în articol.

Contractul colectiv de muncă anterior fusese semnat de organizațiile sindicale cu fosta ministră Ligia Deca în vara anului 2023, fără consultarea membrilor de sindicat potrivit informațiilor Edupedu.ro, după cea mai amplă grevă a profesorilor din ultimele două decenii.

  • Sindicatele nu vor mai putea face greve generale pentru condiții de muncă și salarizare, ci doar în baza legii dialogului social, în protest față de Guvern.

Față de CCMUNSCIP 2023, de exemplu, la capitolul IV – Salarizare, sunt menționate în plus / mai clar:

  • un spor de 15% la salariul de bază pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat
  • o majorare cu 10% (dirigenția) pe baza art. 8 din legea 153/2017, inclusiv pentru profesorii pensionați din grădiniță sau de la clasele primare
  • o decontare de până la 500 de lei pentru ochelari / lentile de vedere, pentru personalul care lucrează cu monitorul, în baza HG 56/2024.

DOCUMENT DESCARCĂ Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Sector – Învățământ Preuniversitar – 09.07.2025:

Cel mai recent, 2.000 de profesori au protestat luni, 7 iulie, în ziua în care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe proiectul de lege Bolojan privind măsurile fiscale, proiect care conține măsuri cu impact direct în Educație:

DOCUMENT Fostul contract colectiv de muncă – 06.07.2023:

DOCUMENT Contractul colectiv de muncă – învățământ preuniversitar 2021:


13 comments
  1. Nu mai dați bani sindicatelor! S-au îmbogățit de pe urma voastră. Nu le pasă de voi. Cel mai bine ar fi să nu semnați noul contract de muncă și să intrați direct in grevă toți. Atunci să vedem cine va ține ore în septembrie…

  2. Niște golani.Au semnat contractul fix când Bolojan dădea ordonanța .Deci,greva nu putem face,drepturile salariale se stabilesc în funcție de buget,deci pot schimba oricând salariul,sporurile,etc In rest,ce mai dorim? Multe din prevederile legii educației nu se aplica,s-au amanat mereu:reducerea normei,salarii la pensionare,etc.
    Liderii de sindicat îndrăznesc să cheme oamenii la grevă în septembrie??? Că sa primească salariul redus pentru zilele de grevă,așa cum a fost în 2023?

  3. Gradația de merit va mai fi, să știu dacă mai strâng hartii sau mă duc liniștit la mare!
    Mulțumesc!
    📌

    Ajutați-ma cu informația asta, vă rog eu mult!❤️

  4. Se precizeaza in acest contract cate ore sunt in catedra? Am înțeles ca trebuie sa am 20 de ore,dar cei care ar fi trebuit sa intre la 16, tot 20 vor avea? Poate reusiti sa ma ajutati cu un răspuns.

    1. 20 de ore. Deci,pt cei cu grad.I și peste 25 de ani vechime ,creșterea normei e cu 4 ore

  5. Mda, trădarea liderilor sindicali negru pe alb:

    Art 3
    „(2) Drepturile salariale ale angajatilor se stabilesc prin lege în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate și nu pot constitui obiect al negocierilor în contractele colective de muncă.”

    Spre comparație in contractul din 2023 era:

    „Art. 4
    (1)Părţile se obligă ca, în perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de muncă, să
    nu iniţieze şi să nu susţină promovarea unor acte normative sau a altor dispoziţii care ar
    conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din legislaţia specifică învăţământului, în
    vigoare la data înregistrării contractului, precum şi din prezentul C.C.M.U.N.S.N.C.I.P., fără
    consultarea federaţiilor sindicale semnatare ale prezentului contract.”

  6. CCM spune că norma de predare este cea din art. 207/L198/2023, unde pentru profesori este de – ați ghicit – 18 ore!

    Nu de 20, nu de ”în medie 3.6 ore în plus”, nu de ”încă 24 de minute pe zi”.

    Deci ce valoare are CCM ăsta?!

    Ca să nu mai vorbim de obligativitatea decontării, de prima de încadrare, de tichetele de vacanță și de norma de hrană, pe care guvernul le ocolește cu (diz)grație.

    CCM nu contează nici cât hârtia pe care e tipărit.

    1. Cu decontarea navetei e problemă, dar avem dreptul la ochelari de 500 de lei dacă demonstrăm că lucrăm cu ochii-n ecran! Dacă!

  7. Sindicatele au facut jocul pentru politicieni, dar de unde primesc sindicatele bani?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Formularul pentru consimțământul de vaccinare a minorilor. Gheorghiță: Campania din școli se va derula fie cu echipă mobilă, fie cu înființarea unui cabinet de vaccinare propriu, fie prin arondarea unității de învățământ la un centru de vaccinare din proximitate

Autoritățile au aprobat măsurile pentru organizarea campaniei de vaccinare din școli, care se va desfășura pe o perioadă de două luni din momentul începerii noului an școlar (13 septembrie) și…
Vezi articolul

Subiecte Română simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2024. Itemi de înțelegere a două texte la prima vedere, de Simona Antonescu și Liviu Papadima, plus cerințe de vocabular și gramatică. „Crezi că există mai multe feluri de a descifra lumea în care trăim?” – subiectul scurt de motivare / Subiectul al II-lea cerea un rezumat

Elevii de clasa a VIII-a au primit două texte la prima vedere la simularea probei de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2024, potrivit subiectelor consultate de Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Lixandru, Ministerul Educației, despre organizarea probelor scrise de la BAC 2025 în timpul cursurilor: Inspectoratele școlare pot comasa elevi din mai multe clase, ca să nu fie afectate multe școli de lipsa profesorilor, iar elevii care nu dau examene pot veni după amiaza la școală

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, a propus câteva soluții pentru gestionarea probelor scrise de la Bac 2025, care se vor susține pentru prima oară în istoria recentă,…
Vezi articolul

Primul mesaj al conducerii Liceului Tamași Aron, din Odorheiu Secuiesc, nu face nicio referire la faptul că administrația școlii a permis elevilor să rămână în internat, în timp ce muncitorii săpau la fundația acestuia

Conducerea Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, unde a avut loc tragedia soldată cu moartea unui elev prins sub dărâmăturile clădirii internatului, a transmis, marţi, un mesaj de condoleanţe familiei…
Vezi articolul