Un an cu ministrul Cîmpeanu, văzut din opoziție de USR: România Educată – în punctul zero. Digitalizare – aproape zero. Planurile-cadru – nicio schimbare. Încurajarea imposturii, în cazul plagiatelor. Profesionalizare zero și politizare mare în managementul școlar

1.173 de vizualizări
Foto: Captură Facebook – USR-PLUS pentru Educație
Progres minim sau inexistent în cele mai multe puncte-cheie de reformă în educație, plus regrese în domenii precum integritatea academică – așa sumarizează doi parlamentari USR-PLUS, Ștefan Pălărie și Irineu Darău, ultimul an, în care educația a fost administrată de ministrul Sorin Cîmpeanu. Potrivit celor doi, proiectul România Educată e “în punctul zero”, iar avansul digitalizării a fost “aproape zero”. Retrospectiva celor doi continuă: planurile-cadru au rămas la nivelul planului inițial discutat la începutul anului; pentru testarea în școli au fost adoptate “măsuri heirupiste”, iar lipsa de predictibilitate a dominat învățământul online; remedialul “s-a oprit brusc, ca și când ar fi dispărut pandemia”; toleranța zero promisă în privința plagiatelor s-a transformat în acțiuni de încurajare a imposturii academice.

La capitolul profesionalizare și depolitizare a managementului școlar, senatorul Ștefan Pălărie a afirmat că pentru profesionalizarea managerilor “nu a existat, din câte cunoaștem, niciun curs”, iar politizarea s-ar fi adâncit pe fondul concursului de directori și al lipsei schimbărilor în inspectorate: “am auzit nu o dată, ci de mai multe ori această sintagmă care pe mine mă înfioară, nici măcar PSD-ul nu îndrăznea să facă ceea ce se întâmplă ceea ce se întâmplă în acest moment”, a afirmat parlamentarul citat.

Ștefan Pălărie și Irineu Darău, alături de colegul lor Cristian-Paul Ichim, au făcut bilanțul mandatului exercitat până acum de Sorin Cîmpeanu marți seară, într-o discuție online. Aceasta a avut loc în condițiile în care ministrul Sorin Cîmpeanu urma să primească, astăzi, avizul favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament, pentru a continua activitatea de ministru în guvernul Ciucă, propus de PNL-PSD-UDMR.

  • USR-PLUS, formațiunea reprezentată de cei doi parlamentari, a fost timp de zece luni partenera în guvern a PNL, partidul reprezentat de Sorin Cîmpeanu.
Declarații-cheie în discuția senatorilor USR pe tema mandatului lui Cîmpeanu:

Irineu Darău:

  • Planurile cadru: așa a început mandatul, cu o dezbatere, în ianuarie, despre planurile-cadru (…) A avut loc dezbaterea, la final s-a spus că au venit undeva la 10.000 de critici, comentarii, sugestii de schimbări, așadar se abordează, dacă vreți, planul inițial. Și așa a rămas până astăzi.
  • Disciplina modulară Educație pentru viață: Ministrul a spus ‘stați liniștiți, toate lucrurile vor fi sub control, va fi Educație pentru viață bine fundamentată, bine construită, cu materiale și tot ce trebuie în școală’. Am primit în mare același răspuns (…) cu o frază în care spune că va exista un curriculum adaptat nevoilor societății actuale, evitând supraîncărcarea programului. Dar atât, niciun fel de altă asumare.
  • Învățământul online și testarea Covid-29 în școli: Știți care este chiar și acum situația pe testare. Inițial s-au achiziționat 1 milion de teste, din care au fost folosite mai puțin de 2%. În ceea ce înseamnă învățământul online, adaptarea la pandemie, oprirea școlii sau reluarea școlii uneori, am remarcat (…) o impredictibilitate foarte mare și măsurile heirupiste, de obicei foarte târzii.
  • Programul Școală după școală: Ministerul și-a asumat că va emite o a treia ordonanță de urgență care să reglementeze remedialul și pentru anul acesta, școlar. (…) Acest concept al remedialului s-a oprit brusc, ca și când ar fi dispărut pandemia. Exact asupra acestui pericol atrăsesem atenția în comisia de învățământ, că e nevoie de reglementare a remedialului pentru toată perioada, la modul ideal, până la finalul pandemiei, pe care nu-l putem anticipa.
  • Integritate și plagiate: S-a promis toleranță zero față de plagiate (…) Ați văzut în spațiul public nu cât de multe lucruri nu s-au făcut, ci chiar pași care s-au făcut pentru încurajarea directă sau indirectă a imposturii intelectuale, a scăpării de responsabilitate în cazul doctoranzilor și doctorilor care plagiază. Nu am văzut în aceste luni deloc acea toleranță zero față de plagiate.

Ștefan Pălărie:

  • La capitolul Profesionalizare și depolitizare funcții de conducere (a școlilor – n.red.), pe partea de profesionalizare nu a existat, din câte cunoaștem, niciun curs de pregătire, de formare, de specializare a celor care se află în zona de conducere a unităților școlare. Mai mult decât atât, astăzi suntem în plin proces de organizare a probelor-interviu la nivel de unitate școlară (…) Vocile și mesajele trimise de profesori disperați din toată rețeaua de învățământ la nivel național sunt aproape asurzitoare. Sunt semnalizate aproape zilnic abuzuri peste abuzuri. Aceste interviuri cu dedicație – o formă de sabotaj a tuturor candidaților care nu sunt din școala respectivă (…) 
  • Legat de această temă a profesionalizării și depolitizării, trebuie să spun că am auzit nu o dată, ci de mai multe ori această sintagmă care pe mine mă înfioară, nici măcar PSD-ul nu îndrăznea să facă ceea ce se întâmplă ceea ce se întâmplă în acest moment și ceea ce se întâmplă, de fapt, de 2 ani.
  • Deși este atributul Ministerului Educației, de peste 2 ani nu au avut loc faimoasele concursuri pentru ocuparea funcțiilor de inspectori generali și inspectori de specialitate.
  • Spun politizare pentru că, în momentul în care în aproape 70% din Inspectorate județene, ai un inspector școlar județean care fie a fost candidat la consiliul județean, fie este membru al consiliului județean, discutăm despre o legătură cât se poate de directă între politica de partid și școală.
  • România Educată: deși era asumat un angajament în această direcție, suntem momentan tot în punctul zero. (…) A mai trecut un an și nici măcar nu avem această perspectivă foarte clară de când un nou pachet de legi ar putea să prindă formă.
  • Formarea cadrelor didactice: Pe partea de formare de competențe, profesionalizare, calificare, specializare a cadrelor didactice, din perspectiva noastră avem, din nou, zero progrese (…) în afara unui proiect mare, EDUCRED, cu fonduri europene, care a fost demarat cu mult înainte de începerea mandatului dlui Sorin Cîmpeanu (…)
  • Digitalizare: Din nou, progresul a fost aproape zero pe parcursul acestui mandat. Dincolo de acele achiziții de tablete și echipamente la nivel național și distribuția lor în primul an de pandemie, din acel moment efectiv nu cunosc să mai fi avut loc progrese notabile, de niciun fel.
Discuția – integral:

3 comments
  1. Ca simplu cetatean, bunic de elev si fost jurist, am urmarit cu atentie activitatea din acest minister din prisma fostei mele ocupatii.
    Domnii de la USR exagereaza in anumite privinte. Deh, politica !
    NU ma pot totusi abtine de la anumite comentarii.
    Dl Cimpeanu pare uneori bine intentionat, dar am impresia ca este depasit de situatie si , mai ales , de increngaturile din minister si incompetenta unora de acolo. In unele cazuri, e si dumnealui direct vinovat.
    Iata cateva exemple de nelagalitati, mai vechi si mai noi:

    Primul exemplu:

    Actul I – Legea 1/2011, intrezice ocuparea functiei de rector dupa varsta pensionarii. ( Art 215 alin 1. – Dupa împlinirea vârstei de pensionare, ocuparea oricarei functii de conducere în universittile de stat, particulare si confesionale este interzisa, cu exceptia mandatelor în exercitiu la data intrarii în vigoare a prezentei legi.)

    Actul II – perfect legal, poate discutabil moral.
    Art. 215 din Legea 1/2011 este abrogat prin OUG nr.92 din 18 decembrie 2012, art.1, punctul 10. Deci prin aceasta modificare legala a legii, dispare interdictia ocuparii postului de rector dupa varsta pensionarii.

    Actul III – nelegal, nu poti modifica legea prin ordin de ministru:
    Ordinul de ministru nr. 3751 din 29 aprilie 2015 , semnatar dl Cimpeanu, ( dl G. Parschiv -secretar de stat) intrezice ocuparea postului de rector dupa varsta pensionarii prin art. 17 alin. 1 al anexei acestui ordin

    Daca modificarile de la pasul 2 si 3 au fost facute cu dedicatie, modificarea de la pasul 3 este nelegala.
    Presa a semnalat atunci acest fapt, dar nu s-a intamplat nimic.

    Al doilea exemplu:
    La 26 octombrie 2020, Inalta Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept adopta Decizia 64/2020, ce devine obligatorie pentru instanta incepand cu aceasta data. Desi Ministerul era implicat direct in procesul ce a dus la aceasta decizie, Directia Juridica din Minister (cei de acolo au asta in fisa postului) nu informeaza conducerea Minsiterului si Directia Economica asupra impactului juridic si economic pe care aceasta decizie il va avea la momnetul publicarii in Monitorul Oficial, cand decizia devenea obligatorie si pentru Ministerul Educatiei.
    La 18 ianuarie 2021 este publicata in Monitorul Oficial Decizia nr. 64 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, aceasta decizie devine obligatorie si pentru minister incepand cu data publicarii sale.
    Ce sa vezi insa, Ministrul Educatiei ( titular dl Cimpeanu ) ignora aceasta decizie, de fapt refuza sa o aplice din cauza incompetentei celor din minister (fapta poate fi incadrata penal). Cand gluma incepe sa se ingroasa, este emis Ordinul de ministru nr. 4638/ 17 august 2021 -semnatar G. Paraschiv -care pune in aplicare prevederile deciziei ICCJ dar incepand cu data de 1 septembrie 2021, desi prevederile deciziei devenisera obligatorii de la 18 ianuarie 2021 ( nelegalitate flagranta)

    Exemplul al treilea
    In decembrie 2020, in urma votului de investiture a guvernului Citu si Hotararii Parlamentului nr.31/2020, este emisa OUG 212 din 28 decembrie 2020 prin care se stabileste structura noului govern in care fostul Minister al Educatiei si Cercaterii disparea, divizandu-se in doua noi ministere. Unul din ele , cel al educatiei capata personalitate juridica prin HG 369 din 29 martie 2021 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei.
    Analizand Constitutia Romaniei, Codul Administrativ si actele mai sus amintite se poate observa ca secretarii de stat sunt numiti prin decizie a primului ministru publicata in Monitorul Oficial. Cum era vorba de un guvern cu o alta structura si mai ales un minister nou, Ministerul Educatiei, cu o structura diferita fata de aceea a vechiului Minister al Educatiei si Cercetarii (ce nu mai exista juridic), se impnea ca si in cazul vechilor secretari de stat ce se dorea sa fie pastrati si in noua structura , sa fie emisa decizia primului ministru , ca dumnealor sa functioneze in deplina legalitate. Din pacate, datorita incompetentei unor functionari, acest fapt nu s-a produs. Mai tarziu, ca urmare a unui scandal si a unei sesizari la DNA, dl Citu a emis o astfel de decizie pentru secretarul de stat de la cercetare ( o recunoastere indirecta ca dl respectiv functionase illegal). Dl. Gigel Parschiv ( de altfel o persoana onorabila si competenta) nu a primit aceasta decizie, ceea ce pune sub semnul intrebarii toate actele semnate de dumnealui ca secretar de stat.
    Exemplu patru:
    La mijlocul lui octombrie 2021, ministerul trimite o interesanta adresa catre inspectoratele judetene si ISMB, semnata de distiunsele doamne de la departamentul juridic si aprobata si avizata de personae din conducerea ministerului (nu de dl Cimpeanu). Prin acest document se justifica (nu discut calitatea argumentelor invocate) un alt ordin controversat (3993 / 2021), incarcand sa demonstreze ca o hotarare de suspendare a acestui ordin , data de Curtea de Apel Bucuresti ( dar si de alte instante din tara, ca cea de la Constanta )nu se poate aplica, desi in asemenea cazuri hotararea instantei devine obligatorie de la pronuntarea ei. Daca citim cu atentie acest document, observam ca in spiritul sau ( nu si in litera , doar nu era sa se autoacuze direct) e un fel de instigare la nerespecarea legii si a deciziei justitiei. ( In alte situatii , o astfel de fapta ar fi cercetata penal si ar fi fost sesizata inspectia judiciara pentru presiune asupra justitiei).

    Concluzii:
    -Ministerul Educatiei (vezi personajele implicate in toate cazurile) se considera legislator in locul Parlamentului,( in multe situatii cu un interes anume- si cauzator de prejudicii ) si judector in locul Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
    – Orice ordin de ministru este emis cu un aviz de legalitate, acordat de compatimentul unde activeaza doamnele ce au emis comunicatul. Ce sa intelegem? Au fost emise ordinele, evident negale, fara avizul respectiv?
    Daca acel aviz a fost dat, insemana lipsa de profesionalism/incompetenta sau poate inseamna complicitate la abuz in serviciu (evident, trebuie intrunite toate conditiile)?

  2. Da vacante aiurea si taie vacantele tradiționale.
    Inghesuie elevii in scoli, elev langa elev si in mijloacele de transport in comun, in plina pandemie.
    Organizează concurs de directori in timpul scolii.
    Spune ceva dimineața, altceva seara si exact invers a doua zi.
    E trist ca pnl nu are altul mai bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Călărași, unde lucrările la Bacalaureat 2022 au fost corectate digitalizat, a avut cea mai mare scădere a ratei de promovare față de anul trecut / Ce s-a întâmplat la Bac în județul pentru care ministrul Cîmpeanu ezită să prezinte rezultatele pilotării evaluării digitalizate

Rata de promovare la Bacalaureat 2022, care anul acesta a crescut la nivel național și în cele mai multe județe, comparativ cu anul trecut, a înregistrat o scădere pronunțată într-un…
Vezi articolul

Andreas Schleicher, OCDE: Lumea financiară este cât se poate de reală pentru copiii de 15 ani / Părinții sunt o sursă foarte importantă de cunoștințe financiare, iar când părinții nu pot să-și îndeplinească rolul, școala trebuie să-și facă treaba

Studiile efectuate în țările Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), atât în privința alfabetizării financiare a copiilor de 15 ani (în cadrul PISA), cât și în privința modului în…
Vezi articolul

BREAKING Ministerul Sănătății a relaxat normele pe baza cărora școlile și grădinițele obțin autorizația sanitară de funcționare, în condițiile în care 20% dintre unități nu au așa ceva. Apa potabilă de la rețea, înlocuită cu dozatoare. Modificarea apare în prima zi a campaniei electorale

Ministerul Sănătății a relaxat normele pe baza cărora școlile și grădinițele obțin autorizația sanitară de funcționare, în condițiile în care 20% dintre unități (aproximativ 3.500) nu au așa ceva, potrivit…
Vezi articolul